!sunt chiar la geamul marelui secret... şi strig, şi bat, mă trece râsul-plânsul, n-aud... nu vrea... şi eu încep a crede că nimeni şi nimica nu-i într-însul! !cred c-am visat şi că visez mereu ce văd şi ce (nu)-mi pare că (nu) este din visul visătorului cel mare: primul venit (ne/vrednic) în poveste! !nu pot şi nu renunţ aşa uşor: mai bat o dată... şi mai strig o dată... din ce în ce-i mai strâmt în calendare cu viaţa toată şi cu moartea toată! !despre-nainte ...

După cum ziceam în ziarul de ieri, mama merge în vizită la Marghioala, fata ei vitregă şi sora mea aşijderea, să vadă cum se comportă găina pe ouă, cloşca pe care i-o dăduse cu o săptămână în urmă. Nu bate la poartă, că poarta lipseşte de acasă. Strigă. Nu răspunde nimeni. E duminică. Ar trebui să nu fie plecată. Mai strigă o dată. Tot nu răspunde. Mama îndrăzneşte să înainteze spre chichineaţa de primăvară şi vară. Marghioala are câine, dar nu latră. ...

Sora mea vitregă are casă-n vârful dealului. După ce i-a murit bărbatul strivit de tractor în fundul râpii, a început s-o ducă şi mai rău. N-are aproape de nici unele şi nici nu dă semne că ar vrea să aibă, adică să se întrebuinţeze cum femeile din cest cătun binecuvântat cu trei fântâni, cu toate gospodăriile la marginea satului, cu schit, cu horă de Paşti, cu frică de hoţi şi de Dumnezeu. Sărăcia străluceşte-n bătătura bietei surioare. Se vede tocmai din vâ ...

!nimic nu ştiu să spun despre plecare... şi despre stare nici atât nu ştiu... ce joc de unu printre alb şi negru într-un cuvânt...adică cenuşiu!   !ce vals apocaliptic, fără capăt, în sine, pentru sine, inutil... ce verbe ascuţite şi flămânde pândesc la colţ şi fac figuri de stil!   !zare în faţă, zare şi în spate: fond fără formă, formă fără fond, îmi pasă şi nu-mi pasă, mi-i totuna... căci nu mai pot scăpa de orizont!   !ce şansă, ce sublim, ce păcă ...

!raza a rămas pe retină, orbită. frigul a tras zăvoarele peste vulturul pi. walkiriile toarnă ne/tristeţe în pocale. nu se mai face noapte. nu se mai face zi!   !sunt înger în flăcări. din spatele cerului, parcă mă priviţi cu ochii mei, parcă zburaţi cu aripile mele, voi, vinovaţilor de naştere şi de moarte!   !voi, poeţilor săpători de fântâni pe câmpia limbii române, rămâneţi aici, pe singurul pământ cu „î” din „a”, aici, în maternitatea „mioriţei ...

Mă aflu pe-un hol din Spitalul Judeţean. Pe-un hol lung şi descurajator. Şi plin ochi cu suferinţă. Aştept trei doctori în medicină. Care nu (mai) vin. Ori vin, dar n-am eu răbdare. N-am răbdare pentru că am trei afecţiuni/defecţiuni principale: una mecanică, una electrică şi una atomică. Şi încă nu mai ştiu câte secundare din fiecare categorie. Acest fel de aşteptare-i ca un fel de pedeapsă/condamnare la ghilotină, dar nenea gâde întârzie, parcă dinadins nu vine s� ...

Eugen n-a existat. A existat numai un IUG şi o Centrală Navală, acolo, tocmai la periferia gândirii normale...unde Partidul Comunist al Uniunii Sovietice se întâlneşte cu Partidul Comunist Român, să oţelească seceri şi ciocane...unde nişte ape manipulate de-alde Costică se opresc de mizerie şi de ruşine, chiar dacă Agenţia pentru Protecţia Mediului oferă SOS-uri şi amenzi îmbelşugate! Şi, mai ales, au existat carnivori simpli, pe care-i chema tovarăşul Dăscălescu, tov ...

!tocmai la nordul sufletului meu e-un fel ne/bun de linişte şi pace, şi mă aşteapt-un fel de dumnezeu cu milă şi iertare, să mă-mpace   cu ce mai arde, încă, sau s-a stins, cu ce se poate, cu ce nu se poate pricepe cum că-ntruna-i dinadins cu mâna-ntinsă-n spre upanişade,   cu ochii duşi să-ntâmpine lumina prin răsărit, dar şi prin asfinţire, cu gândul că nimic n-are-nceput şi că sfârşit nu-nseamnă împărţire,   nici despărţire, că-i astfel oricând, oricum, ...

Sunt acasă, în casa părinţilor mei, în odaia cea micuţă, cu ferestruică înspre cel mai frumos Răsărit. Citesc pe-ndelete „Corbul” lui Edgar Allan Poe, în sublima traducere a lui Ştefan Augustin-Doinaş. Citesc acest poem al destrămării şi al descompunerii, al halucinaţiei şi al deznădăjduirii, al resemnării, dar şi al visării inexorabile...pentru că şi eu am avut o Lenore, cred că şi tu ai avut o Lenore, şi cred că şi el a avut o Lenore. Şi cred că fiecare a f ...

!am auzit că sunt vânatul interzis... de la un om bătrân (din sat) am auzit când mi-a cerut (ieri) o ţigară şi-un chibrit... şi mi-a mai spus (aşa, senin) că tu ai zis!   !omul fusese un hăitaş necruţător... chiar prinţul hâtru (din levant) l-a folosit, dar s-a lăsat foarte frumos de hăituit când a văzut că toată viaţa nu mai mor!   !a dat cu parul...m-a lovit...nu am căzut... [am (şi acum) atâtea răni şi cicatrici]... am ronţăit atâtea lacrimi şi verigi... şi ...