Tocmai atunci...stau sub trandafir şi mi se pare că (mă) gândesc la Nimic. Stau sub trandafir şi mi se pare că (mă) gândesc la Tot. Sub trandafirul sălbatic. Sălbatic, dar blând. Mai blând ca un om sălbatic. Mai blând ca un om domestic. Trandafirul stă la marginea pădurii. Pădurea stă la marginea satului. Satul stă la marginea drumului şi tace. Drumul stă la marginea cărării şi merge. Cărarea stă la marginea ne/mărginirii şi a/duce încolo şi încoace. Cărarea care ...

!tot pogor încetul cu încetul până când mă-nghite alfabetul până când începe să-mi tot fie tot pentru de-a pururi poezie!   !sunt în urmă ori sunt înainte nimenea nu cumpără nu vinde nu exist-aproape nici departe tot nimic în viaţă şi în moarte!   !bună stare poate stare bună cam totuna-i sau tot una sună spre încoace spre încolo cică tot ce-i clopot nu-i la o adică!   !fâlfâie-m brocarturi un adio lipsă întru care-oi tot privi-o pur şi simplu cu aceeaşi mare ...

E de-o vârstă cu mine, învaţă (?) la un liceu teoretic din târgul Bârladului, m-a îmbrobodit să cred că-i aleasa mea pe viaţă şi pe moarte...şi o cheamă Agripina. Pe mine mă cheamă mama la colţul de nord-est al casei noastre cu cer la uşă şi-mi spune clar la urechea cealaltă: „Nu mai fi naiv şi nu mai umbla după himera din Miroasa! Tu alergi după fusta ei scurtă, iar ea se ţine cu mâinile-amândouă de tămâiosul lui Mitică Şoarece, Brebenel, un derbedeu repetent ...

!cer linişte (măcar de poftă) pe la ispravnici mari şi franci, dar cineva trânteşte poarta... şi se aude acru: canci!   !prin cancelarii nalte, unde arhonţii sforăie-n bocanci, dar cineva trânteşte uşa... şi se aude tare: canci!   !prin cimitire, prin biserici, pe la români şi pe la danci, dar cineva trânteşte crucea... şi se aude sacru: canci!   !atâta cer la mulţi şi singuri, la serioşi, la saltimbanci, dar cineva trânteşte mucii... şi se aude verde: canci!   !la ...

La colţul străzii şi al vieţii, bătrânul om stă pe-o bordură şi aşteaptă. Aşteaptă şi tace. În faţă, la vârful picioarelor, are un cântar clasic. Din acela cu greutăţi din metal pe o riglă gradată. Alături, pe un carton tăiat strâmb, citesc zece cuvinte scrise cu mâna, cu creion chimic, tremurate, subliniate, cu litere iniţiale mari, să se vadă limpede, să se înţeleagă despre ce-i vorba în propoziţie: „Cântar Pentru Cântărit Oameni Cinci Zeci De Bani De P ...

!de dimineaţă până seara caut femei prin labirint femei cu coapse de aramă femei cu coapse de argint!   !şi nu găsesc nici o fărâmă una măcar aşa de leac de mic dejun măcar o babă chiar dac-ar fi baba novac!   !ziua şi noaptea fără milă caut cu patimă şi sârg femei cu sângele în clocot şi cu hap/sânii daţi în pârg!   !cu lumânarea cu lanterna cu micul lux de licurici poate găsesc una de cruce să facem sâc şi bambilici!   !sau măcar una desenată pe-un trist ...

"Scriitorul" din titlu, adică Şcoala gimnazială Nr. 11, locuieşte în Ţiglina III. Şi se ştie foarte limpede că toate şcolile sunt aproape când cu drag de cunoaştere te-ndrepţi spre sala de clasă, când ai în ghiozdan un „Abecedar istoric gălăţean” şi când îl ai lângă tine chiar pe prozatorul/dramaturgul Victor Cilincă, autorul acestui op unic pe meleagurile din partea de sud a Moldovei de nord, cel puţin. Din depărtare, clădirea şcolii inspiră/arată o măreţie ...

Este superbă femeia pe care am aşteptat-o ne/răbdător, ziua şi noaptea... şi am visat-o continuu, îmbrăcată frumos, ca o elevă din clasa a şaptea, cea mai bună la scriere şi la citire, cea mai harnică la mersul pe sus şi pe jos! Cred că era într-o recreaţie, după lecţia de limba şi literatura română, când i-am dat din gard o floare de liliac şi am vrut s-o sfărâm în braţe până în clasa următoare, însă m-a respins: stai în banca ta, cuvintele tale nu-mi plac! ...

În fiecare zi, fără merinde şi veşminte preţioase, merge la capătul celălalt. Stă exact pe marginea lui... şi priveşte în Sine. Nu poartă bijuterii scumpe, dar sunt distincte şi încărcate cu povara sentimentelor viitoare. Poară greieri în păr şi aminteşte frumuseţea clasică elină. Cu fruntea rezemată de genunchi, seamănă cu Crimhilda, făptura care l-a pus pe hunul Atilla în braţele morţii. Foarte rari pe aceste meleaguri, trecătorii o scrutează suspicioşi, unii ...

!la stânga, la dreapta, lăuntru şi-afară pământul se strâmbă, pământul se-ndoaie şi curge şi curge şi piere întruna... doamne, ce limpede... ce apă de ploaie! !se surpă, se sfarmă, se duce la vale cu tot cu nădejde, cu tot cu iubire... ce-adâncă-i tăcerea, ce naltă-i plecarea cu-această-ntâmplare-n neant şi psaltire! !şi ce-ntunecime-i în pântece pline cu bune şi rele, păgâne şi sfinte... doar fulgere brazde-n zigzaguri fecunde semnează zvâcnirea-napoi şi-nai ...