Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Campanie VL "Destine în derivă": O adolescentă de 16 ani a dispărut în ghearele traficanţilor de carne vie
Marți, 09 Iulie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
O fată de 16 ani din Vânători a dispărut în urmă cu un an dintr-un centru de protecţie, unde fusese adăpostită tocmai pentru a scăpa de proxeneţi * Ultimele informaţii indică că tânăra s-a întors la vechea „ocupaţie”, în mrejele căreia a căzut de la vârsta de 13 ani
Simona Florina Păun s-a născut pe 15 mai 1997, fiind fiica cea mai mare a unei familii modeste din Vânători. Nimic neobişnuit până aici, dar un eveniment nefericit a curmat mult prea devreme evolu ...
"INTERVIURI DE TOP" - Ivan Patzaichin: “Şansa mea în viaţă era să devin pescar” GALERIE FOTO
Marți, 09 Iulie 2013 00:00 | Publicat în SPORT
* La primul concurs din carieră a dat peste un arbitru gălăţean intransigent, care l-a descalificat * “Am început cu stângul în carieră de fiecare dată. Cea mai importantă lecţie pe care am primit-o a fost că trebuie să-i respect pe cei din jur dacă am pretenţia să fiu respectat”
Unul dintre cei mai titraţi sportivi din lume, Ivan Patzaichin, fostul canoist român multiplu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, a povestit cele mai importante momente ale carierei sale într ...
59,39% dintre elevii gălăţeni au luat Bacalaureatul. Topul liceelor cu cele mai bune şi cu cele mai proaste rezultate
Marți, 09 Iulie 2013 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Cinci elevi de la CNVA au obţinut medie maximă * „Pedagogicul” are 100 la sută promovabilitate * La Iveşti şi Cudalbi niciun absolvent n-a luat medie de trecere
Faptul că anul acesta subiectele la matematică au fost uşoare a adus o creştere cu peste 14 la sută a procentului de promovare a examenului de bacalaureat, comparativ cu anul trecut. Dacă în 2011 abia puţin peste 35 la sută dintre candidaţi luau medie de trecere, în 2012 s-a ajuns la 45 la sută, în pr ...
Educaţia şi viitorul sumbru al patriei voastre
Marți, 09 Iulie 2013 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
În fiecare zi, pe aria marilor şi nenorocitelor cvartale gălăţene se consumă drame existenţiale accelerate şi scelerate până la paroxism şi infracţiune. Din toţi "demnitarii" locali, nimeni nu dă doi bani pentru liniştea publică din ce în ce mai bolnavă. În vacarmul general, fiecare face ce-i trece prin tărtăcuţă, fiindcă-i democraţie, nu? Unul taie, unul borteleşte, altul bate, altul urlă...şi toţi parcă-s plămădiţi şi frământaţi şi "luminaţi" de aceeaşi ...
* Au apărut rezultatele de la Bac, rata de promovabilitate trecând de 55 la sută, un record de ignorat. La câte scandaluri au ieşit, la cât s-a furat pe la sutien şi pe la portjartier, subiectul nici nu mai merită gâdilat. Diploma de absolvent de liceu nu va fi bună nici de fular pentru d-alde nimeni care s-au calificat dând cu jula. Din păcate, nici adevăraţii absolvenţi, chiar şi după ce vor face două facultăţi, nu se pot considera lângă jambiera lui Dumnezeu. Să nu uit, ...
Trecutul timpului prezent (şi prezentul timpului trecut)
Marți, 09 Iulie 2013 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Şi-aud, şi văd: în hohote şi-n lacrimi vine trecutul timpului prezent... vrea să-mi oprească aripile morii, să-mi bată vântul drept şi repetent, şi vrea să-mi hotărască veşnicia, şi visul să mi-l ia de la oblânc, să-mi şteargă amăgirile din zare, din care-am tot mâncat şi mai mănânc, din care-a ciugulit şi dulcineea, şi chiar mârţoaga a poftit un pic, şi vor mai mult, le dau...dar scutierul îşi face cruce şi nu vrea nimic! Şi văd, şi-aud: în hohote şi-n ...
Pe modelul folosit la Constanţa de Radu Mazăre, Primăria Galaţi se pregăteşte să construiască un cartier social, unde să existe, pe lângă blocuri de garsoniere, clădiri care să adăpostească instituţii de importanţă pentru comunitatea respectivă, cum ar fi Cantina de Ajutor Social. Dincolo de utilitatea indubitabilă a proiectului - există circa 5.000 de cereri de locuinţe neonorate la nivelul oraşului nostru dintre care măcar o parte ar putea fi astfel rezolvate - dincolo ...
Vadim Tudor - specialist în blesteme. Invitat să-şi dea cu părerea la ştirile RTV, Vadim Tudor a reuşit să dezlege misterele istorice şi executarea mareşalului Antonescu, care are, de fapt, legătură cu blestemele ţiganilor deportaţi în Transnistria. Vadim Tudor declara în weekend că blestemele ţiganilor se prind de om, dacă acesta nu are protecţie divină şi că Dumnezeu permite ca duhurile rele să se insinueze în lume. Sunt curioasă, acum, dacă specialistul în blesteme ...
Rata şomajului a crescut în iunie: Galaţiul, pe locul V în ţară
Luni, 08 Iulie 2013 18:00 | Publicat în SOCIETATE
8,56 la sută era rata şomajului la Galaţi, la sfârşitul lunii iunie 2013, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi. Indicatorul a crescut sensibil cu 0,05 puncte, de la 16.817 de şomeri în mai la 16.918 luna trecută. În topul pe ţară suntem pe locul V, după judeţele: Vaslui, Teleorman, Mehedinţi şi Dolj. 3.999 de şomeri sunt în mediul urban şi 12.919 sunt la ţară. ...
Duminică neagră pentru şoferii care au îmbinat neinspirat volanul cu băutura
Luni, 08 Iulie 2013 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Ziua de duminică a fost una cu ghinion pentru şoferii gălăţeni care s-au încumetat să urce la volan după ce au consumat alcool. Poliţiştii au fost pe fază, pentru unii dintre cei opriţi în trafic verificarea de rutină transformându-se într-un dublu coşmar, după ce oamenii în uniformă au depistat că nu au nici permis de conducere. Este cazul unei tinere cherchelite de numai 19 ani, care la primele ore ale zilei a fost trasă pe dreapta şi testată pentru alcoolemie. A reieş ...