Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Din ciclul „ca la noi, la nimenea” vă prezentăm astăzi un exemplu de restructurare a unei instituţii de stat din România. Este vorba despre acea instituţie/direcţie care se ocupă de gestionarea dosarelor întocmite conform Legii 416, a venitului minim garantat. Iniţial, a fost vorba despre o instituţie de sine stătătoare, aflată în directa subordonare a Ministerului Muncii. Asta, până pe 25 noiembrie 2009, când instituţia s-a transformat în direcţie, în cadrul Inspectora ...
Licitaţie cu strigare pentru panouri publicitare
Miercuri, 04 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Ruginite, şubrezite de vânt şi de ploi şi nesigure, panourile publicitare vor fi scoase la bătaie pentru investitori * La viitoarea şedinţă a Consiliului Local, aleşii vor dezbate şi vota închirierea prin licitaţie publică deschisă, cu strigare, a 17 panouri publicitare ce aparţin domeniului public al oraşului. Trebuie spus că până la începutul acestui an exploatarea panourilor s-a făcut printr-un contrat de asociere cu o firmă. În caietul de sarcini pe care îl vor cump ...
* Aleşii PDL au refuzat să voteze la ultima şedinţă a Consiliului Local bugetul rectificat al SC Zona Liberă * Nu i-a deranjat însă faptul că au fost de acord cu rectificarea în comisii şi au semnat raportul de specialitate * La recenta şedinţă a Consiliului Local, toate societăţile municipalităţii au strâns cureaua cheltuielilor materiale, reducându-le cu 20 la sută, aşa cum le-a impus OUG 55. Zona Liberă a profitat de ocazia rectificării bugetului pentru a a-şi reduce, ...
Apă-Canal actualizează lista neagră a datornicilor
Miercuri, 04 August 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Societatea edilitară de alimentare cu apă şi de canalizare aduce la zi lista datornicilor din rândul populaţiei * Restanţierii sunt ordonaţi după vechimea facturilor neachitate, de peste 190 de zile, conform regulamentului care a intrat în vigoare la 1 august * Consumatorii aflaţi pe listă vor fi notificaţi în perioada imediat următoare şi, dacă nu-şi vor asuma angajamente de plată, vor rămâne fără apă de băut *În prezent, cele 703 asociaţii de proprietari şi cei 11. ...
* Microbist înrăit de mic, Dan Dumitru Niculcea, cunoscut ca Jancker, îi urmează pe fotbaliştii de la Oţelul de mai bine de 10 ani * Din 2008 nu ratează nici cantonamentele din străinătate ale roş-alb-albaştrilor, iar luna trecută a făcut-o chiar şi pe gazetarul de la meciurile din Germania ale formaţiei gălăţene: a transmis prin SMS cele mai importante faze de joc! * „E crimă să nu mă laşi pe stadion”I se zice Jancker, un pseudonim care nu spune mare lucru dacă nu eş ...
* Creşterea pieţei interne, noile tehnologii sau încheierea de noi parteneriate sunt principalele direcţii în care întreprinderile s-ar putea dezvolta * Cu toate acestea, mai puţin de o cincime dintre IMM-uri mizează anul acesta pe rezultate mai bune ca anul trecut * Operatorii din turism sunt cei mai optimişti, în timp ce constructorii sunt cei mai pesimişti * În ciuda crizei economice, întreprinzătorii mizează în continuare pe puterea de cumpărare a populaţiei şi a agenţilo ...
Potrivit legii, indemnizaţiile pentru creşterea copilului reprezintă 85 la sută din veniturile nete realizate pe ultimele 12 luni ale aplicantului. Indemnizaţia nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 4.000 de lei. În cazul copiilor gemeni, la suma rezultată în baza calcului de mai sus se adaugă 600 de lei (pentru tripleţi 1.200 etc). Părinţii care se întorc la muncă înainte de termenul de 2 ani (în care se primeşte, după lege, indemnizaţia de creşterea copil ...
Nu mai puţin de 15 tineri proveniţi din două centre de plasament din Galaţi şi tineri cu boli cronice aflaţi în grija Fundaţiei „Inimă de Copil” şi-au înfrânt pesimismul şi au trăit, timp de o săptămână, o extraordinară „Aventură pentru viaţă”, în masivul Straja, din judeţul Hunedoara. În ciuda sorţii care nu le-a fost deloc favorabile, tinerii au învăţat să aibă încredere în ei, să-şi depăşească temerile şi să se respecte să fie solidari şi plin ...
Din cei 33 de angajaţi ai Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Galaţi, după data de 15 august trebuie să plece 8-9 oameni, conform prevederilor guvernamentale privind reducerea cu 25 la sută a personalului. Directoarea AJPS Galaţi, Olimpia Ralea (FOTO), spune că încă nu s-a luat o decizie clară cine pleacă şi cine nu, însă hotărârea nu va mai putea fi amânată foarte mult timp. „Agenţia noastră mai are şi un punct de lucru la Tecuci, unde lucrează doi salariaţi. ...
* Pentru 36 de persoane, reducerea înseamnă o „gaură” în bugetul bebeluşului de 600 de lei! * Pentru cei 4.279 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului, luna trecută, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Galaţi a alocat suma de 3,9 milioane de lei. Banii reprezintă indemnizaţiile aferente lunii iunie, însă în această lună, în august, indemnizaţiile vor fi cu 15 la sută mai mici. După cum se ştie, reducerea cu 15 la sută a indemnizaţiilor de ...