Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* Deşi creditul bancar ar trebui să fie motorul economiei, firmele mici şi mijlocii preferă să lucreze doar cu banii proprii * Asta pentru că „nu pot duce” condiţiile impuse de instituţiile financiare * Autofinanţarea este principala metodă de susţinere a activităţii economice a firmelor mici şi mijlocii, în condiţiile în care băncile sunt reticente sau solicită dobânzi şi garanţii peste posibilităţile societăţilor, se arată în „Carta Albă a IMM-urilor 2010”, ...
* Cu datorii neonorate de peste 452 milioane lei, Galaţiul are cea mai mare rată a creditelor neperformante din ţară * Valoarea totală a împrumuturilor este de 4,1 miliarde lei, adică 6.730 lei pe cap de locuitor * La începutul crizei restanţele erau de doar… 0,005 la sută din totalul creditelor, în timp ce în prezent „rateurile” au ajuns la 11 la sută * Cele mai mari probleme sunt la creditele în valută * Cu buzunarele din ce în ce mai goale, gălăţenii reuşesc cu greu ...
* Beneficiarii proiectului, care se desfăşoară pe parcursul a 3 ani, vor fi persoane din judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa şi Tulcea * În condiţiile economice actuale, ale scăderii drastice a capacităţii mediului de afaceri de a angaja forţă de muncă, oamenii se pot simţi nesiguri social şi inutili. Sentimentul este greu de contracarat, când nici guvernanţii nu prea ştiu – cel puţin aşa pare - ce măsuri să adopte pentru ca piaţa muncii să ...
Dacă înjuraţi în gând căutând un loc în care să vă parcaţi legal maşina, trebuie să ştiţi că, potrivit viceprimarului PSD Nicuşor Ciumacenco, de la începutul anului şi până în prezent au fost realizate 88 de noi locuri de parcare, valoarea totală a lucrărilor fiind de 150.000 de lei. Cele mai multe locuri – 43 - au fost făcute pe strada Henri Coandă, din Cartierul Aviaţiei. Alte 27 de locuri de parcare au fost create în Cartierul Aurel Vlaicu – aferent blocurilor ...
* Astăzi este ultima zi în care îi puteţi ajuta pe voluntarii Clubului „Aici şi Acum” să-i ajute pe sinistraţii apelor * Apele par să nu mai aibă linişte în matca lor şi continuă să năvălească peste sărăcia care le-a mai rămas oamenilor. Pentru că efectele inundaţiilor se fac încă resimţite pentru multe familii, Clubul de voluntari „Aici şi Acum” de la Colegiul National „Mihail Kogălniceanu” s-a gândit să le întindă sinistraţilor o mână de ajutor. De ...
Printre gălăţeni, creditul bancar este la fel de comun precum câinii comunitari de pe stradă. Din zece persoane cu care am stat de vorbă, cinci au credite bancare, iar celelalte cinci nu au momentan, însă au făcut, de-a lungul timpului, împrumuturi la bănci. Fără excepţie, toţi cei intervievaţi au rude sau prieteni care au probleme în achitarea ratelor bancare, nu doar din cauza creşterii dobânzilor, sau devalorizării leului, ci mai ales din cauza reducerilor de salarii şi c ...
* Clienţii Apă-Canal vor rămâne fără apă potabilă dacă acumulează restanţe mai vechi de 6 luni * Decizia intră în vigoare la 1 august * Societatea de alimentare cu apă şi de canalizare din Galaţi, Apă-Canal SA, şi-a înăsprit politica de colectare a creanţelor de la populaţie. Consiliul de Administraţie al societăţii a reorganizat, ieri, întreg aparatul de monitorizare a clienţilor şi de încasare a facturilor, stabilind totodată termene şi măsuri clare de sancţion ...
Poliţiştii de frontieră de la Giurgiuleşti au oprit în trafic, pe o stradă din oraş, un BMW 725 înmatriculat în Austria şi condus de gălăţeanul Vasile B., de 42 ani. Deoarece plăcuţele de înmatriculare ale maşinii prezentau suspiciuni privind autenticitatea, au fost făcute verificări prin Centrul Trilateral de Contact Galaţi, rezultând faptul că autoturismul este radiat din circulaţie de către autorităţile din Austria, din februarie 2009. Bărbatul a declarat că a cump ...
* Aproape 10 ore de luptă cu flăcările * 5.000 de baloţi de lucernă mistuiţi de flăcări şi o pagubă de 50.000 lei pentru Adrian Anghel, actualul patron al fermei de animale din Barcea. „Intervenim de la ora 10,30 dimineaţa, cu trei autospeciale şi 20 de subofiţeri, dar focul nu dă semne că s-ar stinge. În incendiu au fost distruse şi o remorcă şi un peridoc, iar patronul nu beneficiază de asigurare”, ne-a declarat telefonic, de la faţa locului, locotenentul Eugen Chiriţ ...
* „Sperăm că lucrările au fost realizate corect şi nu vor apărea tasări”, a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco * De joi, maşinile circulă neîngrădit pe Faleza Superioară, deoarece groapa din zona Elicei a fost acoperită iar carosabilul a fost deja asfaltat. Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a promis că în viitorul apropiat vor fi refăcute marcajele şi indicatoarele rutiere în porţiunea cuprinsă între strada Navelor şi Biserica Precista. Nu se poate spune că auto ...