Autofinanţarea, „mama” afacerilor

Autofinanţarea, „mama” afacerilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Deşi creditul bancar ar trebui să fie motorul economiei, firmele mici şi mijlocii preferă să lucreze doar cu banii proprii * Asta pentru că „nu pot duce” condiţiile impuse de instituţiile financiare *

Autofinanţarea este principala metodă de susţinere a activităţii economice a firmelor mici şi mijlocii, în condiţiile în care băncile sunt reticente sau solicită dobânzi şi garanţii peste posibilităţile societăţilor, se arată în „Carta Albă a IMM-urilor 2010”, realizată de CNIPMMR.

Studiul relevă că autofinanţarea este principalul instrument în cazul a 73 la sută dintre firme, în timp ce doar 35 la sută au apelat şi la credite bancare.

Printre instrumentele financiare folosite de IMM-uri pentru susţinerea activităţii economice se mai numără utilizarea leasingului (19 la sută), creditul furnizor (15,76 la sută).

Din păcate, doar 5,99 la sută dintre întreprinderi au reuşit să acceseze fondurile europene nerambursabile şi doar 1,14 la sută au beneficiat de o garanţie din partea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

„Aceste rezultate relevă, practic, greutatea cu care firmele reuşesc să ia un credit de la o bancă. Dobânzile sunt foarte mari comparativ cu cele practicate în alte ţări, nu există nici un fel de strategii pentru sprijinirea unor sectoare economice cu potenţial, de când cu criza economică s-a trecut chiar la reevaluarea unor garanţii prezentate de firme şi în multe cazuri s-au solicitat garanţii suplimentare”.

„În aceste condiţii, în prezent se înregistrează o scădere a utilizării de către firme a creditului bancar şi a leasingului pentru că, pur şi simplu, nu pot face faţă condiţiilor sau dobânzile impuse de bănci”.

„Altfel spus, mediul financiar nu este deloc prietenos pentru IMM-uri şi un instrument care într-o societate normală este motorul economiei - creditul bancar - este perceput la noi mai degrabă ca un factor de mare risc, decât un ajutor în afaceri”, a explicat Marian Filimon, vicepreşedintele CNIPMMR.

În condiţii extreme, IMM-urile apelează pentru susţinerea afacerilor la soluţii extreme. Astfel, 5,25 la sută dintre firme au ajuns să apeleze la credite din partea propriilor clienţi, în timp ce 4,18 la sută dintre întreprinderi nu au plătit facturile către furnizori sau obligaţiile la bugetul de stat.

În urma studiului realizat de patronate s-a stabilit că există o corelaţie între dimensiunea întreprinderilor şi formulele de finanţare pentru care se optează, în sensul diversificării acestora şi scăderii ponderii autofinanţării.

Astfel, în timp ce 76,42 la sută dintre microîntreprinderi se bazează pe autofinanţare, întreprinderile mijlocii apelează într-o proporţie de 58,8 la sută şi la creditele bancare.

De asemenea, tot la nivelul întreprinderilor mijlocii, 8 la sută dintre societăţi au apelat şi la formula emiterii de acţiuni. Sectoarele care apelează cel mai frecvent la autofinanţare sunt turismul şi serviciile, în timp ce creditul bancar cunoaşte o utilizare mai largă în activităţile industriale, construcţii şi comerţ.

Citit 1425 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.