Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Galaţi are program pentru cei interesaţi să meargă la sala de studiu de luni până joi, între orele 9 şi 13. În cazul în care aveţi nevoie de ajutor, atunci puteţi merge la audienţe. Acestea au loc în fiecare luni şi joi, de la ora 13 la ora 15. ...
Văzând cât de uşor s-a circulat, ieri, pe arterele principale ale Galaţiului, cât de pustii erau străzile, mai ales cele principale, pe care se află instituţiile publice, dar şi cât de mulţi oameni se plimbau prin parcuri sau pe Faleză, ai putea trage repede o concluzie, parafrazându-l pe Barbu Nemţeanu şi spunând „Galaţi, oraş cumplit de bugetari”. Nu şi de angajaţi la patron, pentru că aceştia, în mare parte, au lucrat ca în orice altă zi de luni. Aşa s-a expli ...
O adolescentă de 15 ani din Pechea a devenit duminică dimineaţă personaj principal în telenovela imaginată de propria mamă. Povestea spune că fata, rămasă singură acasă sâmbătă seara – părinţii fiind plecaţi la o nuntă, a pus de petrecere. Din acest punct, versiunile mamei şi ale fiicei diferă complet. Raporturi sexuale forţate?Astfel, mama a anunţat telefonic Poliţia că fata a fost obligată să bea alcool – o mătuşă a adolescentei văzând-o pe cea mică mergân ...
Informaţii notariale - Incapacitatea minorului de a dispune prin donaţie
Marți, 25 Mai 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC
Un cititor ne-a rugam să discutăm despre incapacitatea minorului de a dispune prin donaţie. Informaţiile cerute de cititorul nostru ne-au fost oferite de domnul notar George Schin.Capacitatea civilă de exerciţiu a persoanei fizice este acea aptitudine a persoanei fizice de a dobândi şi exercita drepturi subiective civile, dar şi de a-şi asuma şi executa obligaţii civile, prin încheierea de acte juridice. Capacitatea poate lipsi, poate fi restrânsă sau poate fi deplină.Conform Cod ...
„Sărbătoarea Bujorului” - Fuego, amânat pentru la anul
Marți, 25 Mai 2010 03:00 | Publicat în MAGAZIN
* Deputata Lucreţia Roşca a pledat pentru plăcinta făcută cu floare de salcâm * „Lecţia” comerciantului Jeniţă Mantu, de la Huşi * Ar fi fost o greşeală dacă, pentru 2010, Primăria Tg. Bujor ar fi tăiat de pe listă „Sărbătoarea Bujorului”. Cei doi mari inamici ai acesteia, criza economică şi reprizele de ploi se la sfârşitul săptămânii trecute, nu l-au putut face pe primarul Ştefan Arfire să coboare garda. Cu cheltuieli de 7-8 ori mai mici decât la ediţiile a ...
Din colecţia „Poezii găsite la botul calului” - O blondă catedrală
Marți, 25 Mai 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* (şi un client mizerabil) * Blonda mătură gunoaiele pe care tocmai le-am lăsat la intrare; sunt un client mizerabil, am frunze şi noroi şi frig pe picioare. Blonda face curat ca în moleculă, cântă nişte cuvinte devastatoare şi mişcă din toate substantivele pe care din fericire le are.Am exact o viaţă de cândnu am văzut o blondă aşa catedrală;o întreb ce mai face, şi zice:nu vezi, boule, mătur prin sală!Am exact o viaţă până cândtrebuie să fiu curat măcar o dat ...
Elevii mai multor şcoli din judeţul Galaţi au fost principalii actori ai „Întâlnirii de la Mânjina” de anul acesta, în care a fost evocată personalitatea proeminentă a lui Costache Negri, fruntaş de seamă al cauzei româneşti pentru Unire. Programul educaţional „Galaţi, file de istorie”, susţinut din partea Muzeului de Istorie Galaţi de muzeograf Sorina Caloian, a reunit elevi şi preşcolari de la Şcoala „Costache Negri” comuna C. Negri, Şcoala de Arte şi Me ...
* Cartea a ajuns ieri la conacul Mânjinei * Urmează Giurgiuleşti * Un transport de carte românească a plecat din Galaţi, peste Prut, spre Cahul şi Chişinău: carte de la Biblioteca judeţeană „V.A. Urechia”. Un alt transport de carte a ajuns, chiar de sărbătoarea de la Mânjina, de sfinţii Constantin şi Elena, pe fosta moşie a lui Negri din comuna care îi poartă azi numele, care va avea un punct de carte deschis în muzeu. Directorul Bibliotecii „V.A. Urechia”, pr ...
* Doi elevi ai Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” Galaţi, printre cei 6 finalişti selectaţi de juriu * Marele Premiu a ajuns la un pianist din Bucureşti * Deşi nu au avut parte de o răsplată financiară pe măsura talentului lor, câştigătorii din acest an ai „Miniaturii romantice” au primit, sâmbătă după-amiază, în amfiteatrul Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, aplauze frenetice. Singurul concurs de interpretare din România cu un repertoriu preponderent romantic, ...
O ediţie mai bogată în participanţi decât în alţi ani, cu nume sonore în juriu şi cu recitaluri de gală, aşa a arătat, în 2010, Festivalul Naţional Studenţesc de Folk „Baladele Dunării”. Sâmbătă seara, la Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi, transformată radical prin decorul cu acvariu şi papură, decor întregit de fundalul sonor cu temă acvatică, au concurat 6 trupe şi 8 solişti. Aceştia au venit din mai multe centre universitare: Bucureşti, Alba Iulia, Petro ...