Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Cu mai bine de un an în urmă primeam zilnic, fără să fi cerut, e-mail-uri de la un individ cu nume ciudat, Iulian Urban, care se căznea să facă un fel de gazetărie on-line paralelă amestecată cu treburi avocăţeşti. Ceva mai târziu, după ce am reuşit să mă descotorosesc de atacul ilegal al avocatului, am auzit, din pură întâmplare, că acesta ajunsese parlamentar. Bravo dom-le, mi-am zis, gândindu-mă inocent ce minuni poate face un server de spam. De atunci n-am mai auzit ...
Liderul PD-L Galaţi, deputatul Mircea Toader, a declarat că parlamentarii partidului său susţin trecerea rapidă la modificarea Constituţiei şi la respectarea voinţei populare exprimate la referendumul din neoiembrie 2009. Toader a explicat că este necesară trasarea unor noi colegii în baza unei noi legi privind alegerile parlamentare. Numai aşa, a spus Toader, în 2012 am putea avea un nou Parlament ales pe noile criterii. În prezent, Galaţiul este împărţit în 4 colegii de sena ...
Consiliului Local Pechea, în pericol de dizolvare
Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Local al comunei Pechea este în pericol de dizolvare. După cum am aflat de la fostul consilier local PD-L, Dumitru Petcu, instanţa de contencios administrativ a decis luni dizolvarea legislativului din Pechea, dar hotărârea nu este încă definitivă şi irevocabilă. Vă reamintim că, în 2009, Pechea a fost centrul unor scandaluri politice care au culminat chiar cu bătaia unor aleşi locali. Acţiunea de dizolvare a CL a fost iniţiată de către liderul organizaţiei PSD Pech ...
Cel mai experimentat fundaş al Oţelului a fost felicitat luni, de către colegi, pentru aniversarea, fiicei sale. „Munti, mă duc până acasă, că-i ziua ei. La ora 1 am avion şi până seara mă întorc”, a glumit Sergiu Costin spre buna dispoziţie a colegilor săi. Fetiţa lui Costin a împlinit doi ani, iar Sergiu şi ceilalţi roş-alb-albaştri au fost cinstiţi seara, la cină, cu câte un pahar cu vin. „Dacă întreabă cineva, vinul l-am adus eu”, a continuat, în aceeaşi ...
* Antrenorul echipei gălăţene de fotbal deplasate în Turcia păstrează modulul din toamnă şi va juca la primăvară tot cu un vârf central * Variantele sunt Pena, Axente, Nikolici şi, de ce nu, Paraschiv * „Nimeni nu este titular, toată lumea va beneficia de şansa de a juca”, susţine Munteanu * „Cer mai mult de la voi”Sistemul folosit în toamnă (patru fundaşi, doi mijlocaşi centrali, două extreme avansate şi un mijlocaş ofensiv în spatele singurului atacant central) r ...
Magazinul sătesc din comuna Braniştea va fi scos la vânzare prin licitaţie publică de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi din cauză că firma care îl administra, SC Nastemar Trading, nu a reuşit să-şi plătească obligaţiile pe care le avea la bugetul de stat. „Magazinul sătesc”, cu o suprafaţă totală de 274 mp, este, în fapt, amenajat „ca la oraş” şi cuprinde mai multe unităţi: magazinul propriu-zis, gen autoservire (62,4 mp), un bar (79,9 mp), l ...
Fermierii gălăţeni, dar şi administraţiile locale sau asociaţiile de producători, vor putea depune chiar de luna viitoare proiecte pentru accesarea de fonduri europene destinate dezvoltării exploataţiilor agricole, informează DADR Galaţi. Prin măsura 1.4.1. – „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă”, micii fermieri pot primi câte 7.500 euro, eşalonaţi pe cinci ani, pentru dezvoltarea gospodăriilor. „Poate că nu pare o sumă mare, dar pentru micile gospodării ...
Şomaj tehnic cu sponsorizare guvernamentală
Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
* Mană cerească sau praf în ochi? * O veste bună despre lucruri neplăcute - cam aşa ar putea fi caracterizată pe scurt o măsură adoptată recent de către Guvern şi care prevede extinderea facilităţilor în cazul în care angajatorii vor fi nevoiţi să recurgă la măsura şomajului tehnic. Mai precis, după cum anunţa zilele trecute agenţia de presă Mediafax citând oficiali ai guvernului, Executivul a analizat întocmirea unui proiect de lege care va reglementa şomajul tehnic ...
Ajutaţi-l pe George să nu îşi piardă vederea!
Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Colegii şi profesorii de la Universitatea „Dunărea de Jos” fac tot posibilul pentru a-l ajuta pe studentul George Cristian Roşu, care, din cauza unei afecţiuni a corneei, riscă să îşi piardă vederea * Este student în anul IV la Facultatea de Inginerie Electrică şi Electronică şi, în ciuda afecţiunii sale, este un student model, după cum spun profesorii. În urmă cu patru ani şi jumătate a început să dezvolte simptomele a ceea ce avea să fie cea mai grea încercare di ...
Cutremurul devastator din Haiti a pus în mişcare multe forţe civice din ţara noastră şi nici Biserica nu este indiferentă faţă de suferinţa supravieţuitorilor din Haiti. Am văzut oameni care au murit sub dărâmături, am văzut însă - prin intermediul televiziunilor, fireşte - şi mulţi oameni, între ei copii, care au nevoie de speranţă şi de sprijin efectiv. În această idee, răspunzând apelului făcut de Întâistătătorul Bisericii noastre, Înalt Prea Sfinţitul Ca ...