De când nu mai scriu despre Maria şi port costum elegant, toată lumea şuşoteşte şi crede că Maria m-a uitat... sau că am uitat-o eu, fiindcă nu m-am dus în gară s-o aştept când a zis că vine pentru ultima oară!   Nu a venit...port costum elegant, port figură de zmeu... costumu-i pomană de când s-a dus tatăl prietenului meu!   Printre lumânare şi covrig am auzit: să se facă lumină!... şi încă mai cred şi încă mai aud că Maria va să vină! ...

Da...recunosc: sunetele şi răsunetele alcătuirii mele sunt cele mai mici, cele mai mărunţele...nişte vibraţii de paie, nişte murmure abia perceptibile, nişte produse echivalente surcelelor pe care dregătorul/prietenul Batog le zvârle sub Plită, aşa, să se coacă felia din bostanul primit drept pomană! Mi la dăruit de bogdaproste tanti Maria, o femeie de Biserică şi de Respect! Pentru ca să nu mai lăcomesc la rahat „Mirela”, să nu mai consum dulcegăria asta turcească! C ...

Şi cade...şi cade...şi nu mai ajunge... mi-i teamă c-o fi prea târziu pân-atunce şi n-am să apuc (nici măcar o secundă) sfărmarea totală, adâncă, rotundă... lucirea înaltă-n nimica şi-n totul când piere minciuna şi-ncepe acordul pe care-l de/scrie oprirea pe cruce... şi numai căderea mi-l poate aduce!   Pe care-l îngână şi-l strâmbă neantul... aşa, să-l citească şi unul şi altul... aşa, să-l înveţe în zbor şi să-l cânte cu aripi abstracte, şi drepte, ş ...

Pe rând şi cu atenţie de artilerist privind prin alidadă, fiecare sfătuit şi sfătuitor al Plitei celei de Taină scrutează văzduhul/nimbul convivului/ciracului său! Şi (după magnifica metaforă din „Cântec naiv”, pentru care îi mulţumesc poetului Emil Brumaru şi-l declar, în glas şi-n timbru cu mulţi alţi iubitori de semantică, printre cei din prima linie a Poeziei Erotice Universale) este cazul/curiozitatea să constatăm cu/tremurarea fizică şi sufletească transmis� ...

Nimic nu-i acu mai frumos cum atunci... (se vede în cifre, se vede-n cuvinte, s-aude în vreme, s-aude în timp, în trup şi în suflet)... am fost înainte, dar nu m-am citit pe răboj, pe caiet, pe jos şi pe sus, pe un colţ de-aşteptare... şi cred că e bine să plec înapoi, în clipa aceea cu literă mare, în clipa aceea rămasă totem, rămasă altar şi răspuns la-ntrebare, pe dealul cu flori şi nimicuri de câmp, sub cerul cu „am” şi cu „ai” şi cu „are”! În clip ...

Tiptil, dintr-un pliu al Memoriei, ca şi cum ar vrea să participe şi dumnealui la Sfatul Vibraţiilor cu Mutelcă, Batog, Balaban, Cherpedin, Costache şi Zimbru, apare/răsare un motan! Un motan albastru! Un motan încărcat cu Istorie! Chiar începem să credem că acest cotoşman a mai fost Aici, că nu-i străin de Plita în jurul căreia încercăm cu degetul apa Mării, să vedem dacă-i udă! Motanul cu blană albastră, cu ochi mari şi albaştri şi amorezaţi de-un mieunat feminin � ...

!şi mi-a bătut unu cui drept în lumină - mi l-a bătut pân-a ajuns la floare - nu avea loc pe-unde să curgă plânsul, pe unde întunericul să zboare! !am auzit un râs, aşa, de parcă stăpânul universului crezuse că pot fi clipa lui cea mai murdară, otreapa lui de şters pe unde nu se...! !stăpâne - i-am şoptit cu toată mila - degeaba ţi-i înaltă şi adâncă eternitatea şi lumina, dacă nu laşi un ochi, măcar un ochi să plângă! !eşti criminal, stăpâne... nicioda ...

o, caii mei!... o, caii mei!.../ v-aţi săturat cu flori de tei!... eu n-am avut şi n-am habar/ că voi râvniţi ovăz cu jar, visaţi că veţi fugi călare/ cu făt-frumos din întâmplare şi cu ileană delicată,/ veşnic logodnică şi fată de împărat cu bardă-n lună,/ ori de sărman cu minte strună... şi vă ajunge-un zmeu timid,/ cu solzi de aur şi argint, gata de sfadă şi de dor/ că doar nici lui nu i-i uşor când vede-un cal înaripat,/ cu subiect şi predicat cum se tot ...

Să vezi şi să auzi ce? Ce, crezi că n-ai ce să vezi şi să auzi? Cu vârf şi bătătorit ai de auzit şi de văzut în cest oraş din ce în ce mai trist şi mai ostenit, controlat de alegători „democraţi”, adică de „puterea populară”, adică de un discernământ îndoielnic, şubred, păgubos, de un sistem inventat de greci, adică de nişte leneşi  în stare să dea Afrodita pentru un buzunar cu seminţe!... Iată, aici şi acum, lângă Plita Memoriei, fiecare cu vibraţi ...

Sigur că da! Astea-s alimentele, asta-i vibrarea/emoţia! Ăştia-s mâncăcioşii, astea-s rezultatele din jurul plitei! Plita Memoriei! Memoria Plitei! Oamenii Plitei! Oamenii Memoriei! Şi toţi... parcă se gândesc la Atunci! Nu, nu parcă se gândesc, ci chiar se gândesc la Atunci! Tocmai la Atunci, la Duminica Orbului, adicătelea! Când au/am ales praful şi pulberea de pe tobă! Când s-a ştampilat Zădărnicia şi Absurdul! Când s-a dat cu stângu-n dreptul! Când s-a legiferat nă ...