Bani Europeni - Viaţa Liberă Galaţi

După doi ani și 17 milioane de euro din fonduri europene, depozitul de deșeuri de la Valea Mărului, aproape operaţional

Scris de Luni, 22 August 2022
La mijloc de august, depozitul de la Valea Mărului, parte componentă a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) din județul Galați, apare în fața vizitatorilor ca un uriaș adormit. În total, doar această investiție a ajuns la aproape 17 milioane de euro și, în curând, deșeurile menajere ale gălățenilor…

Monument istoric de 150 de ani din Galați, salvat cu bani europeni și redat comunității (FOTO)

Scris de Vineri, 19 August 2022
La aniversarea unui veac și jumătate de istorie, o frumoasă clădire din centrul Galațiului, aflată în stare avansată de degradare, a fost salvată cu bani europeni, aproape 10 milioane de lei. Lucrările de restaurare au fost finalizate recent, iar imobilul va găzdui Casa Artelor, un spațiu cultural cu săli de…

Infrastructură portuară refăcută cu bani europeni în Port Docuri. Un nou cheu va deservi silozul Anghel Saligny

Scris de Vineri, 12 August 2022
Mai bine de 70 la sută din lucrările de modernizare a Danei 32 din Port Docuri, aferentă silozului Anghel Saligny, au fost realizate, potrivit datelor furnizate de constructori. În total, investiţia derulată de Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi se va ridica la 25,24 milioane de lei (echivalentul a peste…

Fonduri europene pentru blocul G9

Scris de Marți, 09 August 2022
La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost semnate luni, 8 august, 15 noi contracte de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 12.839.705,60 lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Dintre acestea, patru proiecte vizează modernizarea infrastructurii sociale și recreative, precum și eficientizarea energetică, inclusiv din municipiul Galați, pentru…

Bani europeni pentru producția de hidrogen

Scris de Luni, 08 August 2022
Comisia Europeană a aprobat, luni, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutoare a României în valoare de 149 de milioane euro pusă la dispoziţie prin intermediul Mecanismului de redresare şi rezilienţă ("MRR") pentru a sprijini producţia de hidrogen din surse regenerabile.Scopul măsurii este să contribuie…

Finanțare europeană pentru modernizarea Spitalului pentru Copii

Scris de Sâmbătă, 06 August 2022
Primăria municipiului Galați anunță că a semnat un contract de finanțare europeană pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a Corpului A de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan”, spital construit în anul 1986. Valoarea totală a proiectului este de 7.251.439,90 lei cu TVA, din care fondurile nerambursabile sunt…

Efectele războiului din Ucraina, contracarate cu fonduri europene

Scris de Vineri, 01 Iulie 2022
România va avea la dispoziție în următorii ani mai multe fonduri europene decât a absorbit din momentul aderării la Uniunea Europeană și până în prezent. Astfel, dacă în ultimii 15 ani România a beneficiat de 60 miliarde de euro din fonduri europene, în următorii șapte ani va avea la dispoziție…

Extinderea Uniunii Europene, „vaccin” în calea războiului și dictaturii

Scris de Duminică, 26 Iunie 2022
* Ucraina și Republica Moldova, țări candidate Acordarea statutului de țări candidate la Uniunea Europeană pentru Ucraina și Republica Moldova este, poate, cel mai îndrăzneț act politic inițiat la nivel comunitar de la valul extinderii ce a urmat în Europa Centrală și de Est după prăbușirea Cortinei de Fier. Paradoxal,…

S-a urnit Mecanismul pentru Tranziție Justă

Scris de Luni, 20 Iunie 2022
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că a fost aprobată metodologia de alocare a bugetelor către cele șase județe afectate de decarbonizarea industriei, în cadrul Mecanismului pentru Tranziție Justă. Programul are un buget total de 2,1 miliarde de euro, de care vor beneficia numai șase județe, cele…

Care sunt „pilonii” salariului minim european, în viziunea mediului de afaceri. Reacția Patronatului IMM-urilor Galați la acordul comunitar

Scris de Vineri, 17 Iunie 2022
Acordul la care s-a ajuns la nivel comunitar privind introducerea salariului minim european a generat un optimism rezervat la nivelul mediului de afaceri. Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), din care face parte și Patronatul IMM-urilor Galați, apreciază că, pentru stabilirea salariului minim, este nevoie…

În căutarea „prețului corect” în reducerea emisiilor de CO2

Scris de Luni, 13 Iunie 2022
Social-democrații români din Parlamentul European ”nu vor susține nicio măsură care va însemna introducerea de taxe suplimentare pentru companii, populație sau va genera creșteri de prețuri”, a declarat europarlamentarul Dan Nica, cu referire la noul mecanism al certificatelor de carbon aflat în dezbatere la nivel comunitar. Pentru industrie, ”este nevoie…

”Nu putem accepta ca familiile să aleagă între plata facturilor și alimente”

Scris de Duminică, 12 Iunie 2022
Crizele multiple cu care Uniunea Europeană s-a confruntat în ultimii ani – pandemia Covid, criza energetică, războiul din Ucraina etc. – au făcut ca ”principiul unei Europe mai sociale și mai inclusive să fie mai actual ca niciodată”, a susținut președinta Grupului Social–Democrat (S&D) din Parlamentul European, Iratxe Garcia Perez,…

Pe SEAP, în săptămâna 13-19 iunie, licitații pentru Aeroport și drumul expres Galați-Brăila-Autostrada A2

Scris de Duminică, 12 Iunie 2022
Brăila și Galațiul au mai multe șanse să atragă investiții, inclusiv din fonduri europene, dacă își promovează împreună proiectele, au arătat, în cadrul unei conferințe de presă comune, la Strasbourg, europarlamentarii Dan Nica și Mihai Tudose. ”Noi vrem să intrăm într-o zonă de competitivitate, pe tot ce înseamnă producție agricolă…

Parlamentul European, sprijin pentru aderarea României la Schengen

Scris de Vineri, 10 Iunie 2022
Includerea României în Spațiul Schengen și securizarea coridoarelor alimentare prin porturile de la Dunăre sunt esențiale pentru Uniunea Europeană, în contextul crizei declanșate de războiul din Ucraina, a subliniat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul unor declarații de presă susținute alături de europarlamentarii Dan Nica și Mihai Tudose, în…

Prima cerere de plată a României, în cadrul PNRR. Solicitare de 2,6 miliarde de euro

Scris de Joi, 02 Iunie 2022
Comisia Europeană a primit, joi, din partea României prima cerere în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR) pentru plata a 1,8 miliarde de euro sub formă de granturi şi a 789,7 milioane de euro sub formă de împrumuturi (fără prefinanţare), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Această…

Risc al blocării investițiilor în infrastructură

Scris de Joi, 02 Iunie 2022
Investiţiile în infrastructură riscă să se blocheze dacă nu sunt asigurate fonduri suplimentare, inclusiv la nivel european, în contextul în care preţul materialelor este în creştere, susţine ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, participant la reuniunea miniştrilor de resort din UE, organizată la Luxemburg. În această reuniune se discută despre asigurarea unor…

Stocarea gazelor naturale, "polița de asigurare" pentru Uniunea Europeană

Scris de Miercuri, 01 Iunie 2022
Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) a Parlamentului European va aproba joi, 2 iunie, acordul la care s-a ajuns, prin procedura de trialog cu Comisia Europeană și Consiliul UE, în legătură cu noul Regulament privind stocarea gazelor naturale, ce urmărește eliminarea dependenței UE de Rusia în domeniul energetic. Acordul…

Guvernul a avizat fondurile europene pentru Regiunea Sud-Est

Scris de Marți, 31 Mai 2022
Guvernul a avizat încă șase Programe Operaționale, din cele 16 prin care România poate atrage investiții de aproximativ 31 de miliarde euro din fondurile europene alocate pentru perioada de programare 2021-2027. În total, valoarea celor 11 Programe avizate până acum se ridică la aproximativ 21 miliarde de euro. Documentele care…

Contractele vaccinurilor Pfizer și Moderna, în curs de renegociere

Scris de Joi, 12 Mai 2022
Uniunea Europeană (UE) beneficiază de "o fereastră de oportunitate" în urma scăderii numărului de infectări cu COVID-19, însă statele membre trebuie să fie pregătite pentru o nouă eventuală creștere a numărului de cazuri, în toamna sau iarna acestui an, a avertizat comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, în cadrul audierilor…

Finanțare UE pentru modernizarea Școlii Nr. 25

Scris de Joi, 12 Mai 2022
Potrivit Primăriei Galați, a fost semnat contractul de finanțare europeană pentru obiectivul „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale Nr. 25 din Municipiul Galați”. Valoarea totală a proiectului este de 3.825.593 de lei cu TVA, din care fondurile nerambursabile reprezintă 2.235.417 lei cu TVA. Clădirea, situată pe strada Basarabiei nr.…

Bani europeni pentru modernizarea blocului S2 din Micro 17

Scris de Joi, 12 Mai 2022
Dat în folosință în anul 1979, blocul S2 de pe strada Gornului nr. 4, Micro 17, având regimul de înălțime S+P+8E, va fi anvelopat cu fonduri europene. Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de finanțare europeană pentru creșterea performanței energetice. Principalele lucrări de intervenție presupun izolarea termică,…

Scrumbia afumată de Dunăre, pe „valul” banilor europeni

Scris de Vineri, 06 Mai 2022
Așa cum sângele apă nu se face, iar toate izvoarele duc la Dunăre, tot așa și rețetele tradiționale ale pescarilor din Deltă au fost date mai departe, din tată în fiu, până - ce să vezi! - "Scrumbia afumată de Dunăre" poate sta țanțoșă în rând cu "Salamul de Sibiu",…

Sprijin pentru Republica Moldova în Parlamentul European

Scris de Joi, 05 Mai 2022
Parlamentul European sprijină cererea Republicii Moldova de aderare la UE depusă în luna martie și afirmă că instituțiile comunitare ar trebui să îi acorde statutul de țară candidată, o rezoluție în acest sens fiind aprobată joi, 4 mai, în forul european. În cadrul dezbaterilor care au precedat adoptarea rezoluției s-a…

Fonduri europene pentru reabilitarea Colegiului "Al. I. Cuza"

Scris de Joi, 05 Mai 2022
Marți, 3 mai, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) au fost semnate 16 noi contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală nerambursabilă de 25.156.799,99 de lei.Dintre acestea, nouă proiecte vizează modernizarea infrastructurii educaționale și sociale, inclusiv din municipiul Galați. Astfel, administrația publică locală…
Pagina 17 din 22