
Maria Măndiţă
Două Românii, o singură meteahnă
Luni, 23 Martie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Începem o nouă săptămână de primăvară, cu mişcări sindicale la fel de diverse, precum florile de prin grădini. Cadrele didactice, medicii, funcţionarii publici, cei din cultură ies astăzi în stradă, pichetând prefecturile din toată ţara. Ca un „bonus” sindical, pentru Galaţi, marţi ies siderurgiştii la miting. Joi, pensionarii îşi vor striga, din nou, sărăcia, în stradă, acţiune organizată tot la nivel naţional. Făcând haz de necaz, am putea spune că în gen ...
Decizia FSS Metarom întârzie
Sâmbătă, 21 Martie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Întâlnirea pe care liderii Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor Metarom Galaţi o programaseră, vineri, cu administraţia combinatului ArcelorMittal nu a mai avut loc, fiind reprogramată pentru marţi, 24 martie. Potrivit declaraţiilor preşedintelui FSS Metarom Galaţi, Adrian Adăscăliţei, decizia sindicatului privind iniţierea sau nu a mişcărilor de protest depindea de răspunsul pe care sindicaliştii îl aşteptau, tot vineri, din partea administraţiei Combinatului. Cum înt ...
Fenomenul Bute, la Galaţi
Sâmbătă, 21 Martie 2009 02:00 | Publicat în SPORT
Continuând tradiţia pe care a instaurat-o acum 24… de meciuri (toate câştigate, dintre care 19 prin KO), Lucian Bute şi-a etalat, vineri, la Galaţi, faimoasa centură cu diamante, la Consiliul Judeţean, în prezenţa preşedintelui CJ, Eugen Chebac. Campionul a primit din partea preşedintelui Eugen Chebac o plachetă, un album şi un DVD, pe care a promis că le va duce în Canada. Astăzi, 21 martie, Lucian Bute va primi din partea primarului Dumitru Nicolae şi cheile unui apartament ...
Proiecte la CJ Galaţi: spital regional şi clinică de excelenţă
Sâmbătă, 21 Martie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac (foto), a anunţat, vineri, că, din punctul de vedere al proiectelor comune Galaţi-Brăila, „vom face, cu Brăila, un spital regional de urgenţă. Erau [programate a se construi] două spitale – unul la Brăila, altul la Constanţa, dar este mai bine să se construiască un spital regional, care să cumuleze valorile celor două proiecte”. Şi ca şi cum asta nu ar fi suficient, Eugen Chebac a anunţat, în premieră, că la şe ...
Nu moare nimeni de dragul nostru
Vineri, 20 Martie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Pentru că în continuare avem o serie de întrebări legate de situaţia din Combinat, întrebări la care încercăm să găsim răspunsuri concrete, am stat de vorbă cu Cristian Nicolae Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), organism fondat de George Copos, Ion Ţiriac şi Dan Voiculescu şi care numără, printre membrii săi, importanţi oameni de afaceri români. - Cum este privită situaţia combinatului ArcelorMittal Galaţi dinspre Bucureş ...
Frica bate foamea
Vineri, 20 Martie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Anul trecut, prin toamnă, când umbra zdrenţuită a crizei abia dacă se zărea la orizontul unei Românii cu o economie, care „duduia”, combinatul de la Galaţi devenise loc de pelerinaj… politic. Inclus într-un adevărat circuit turistic de recoltare de voturi şi simpatie, combinatul gălăţean a fost vizitat inclusiv de preşedintele statului, Traian Băsescu. S-au strâns mâini (mai multe de sindicalişti, decât de siderurgişti), s-a discutat şi cu reprezentanţii conducerii ...
Consulul Chinei, de la Constanţa la Galaţi
Joi, 19 Martie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* După 20 de ani de înfrăţire, e cazul să apară şi efecte economice * După europarlamentare, un forum economic româno-chinez va fi organizat la Galaţi * Anual, China construieşte 4000 de km de autostradă şi tot atâţia de cale ferată * Excelenţa Sa, consulul general al Chinei la Constanţa, domnul Wang Tieshan, a efectuat miercuri, 18 martie, o vizită în Galaţi, la invitaţia prefectului Claudiu Brânzan şi a subprefectul Cosmin Păun. După mai multe întâlniri, atât cu ...
Îngrijorarea siderurgiştilor, în toate formele ei
Joi, 19 Martie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Prinşi în discuţiile zilnice uităm, poate, prea uşor, că toate cifrele din lumea asta şi toate previziunile despre criză nu fac nici cât o ceapă degerată pentru oamenii care muncesc zi de zi în combinatul de la Galaţi. Da, acei oameni, care se trezesc când luna e pe cer şi pleacă la muncă, fie că plouă sau e secetă, oamenii care înghit praf de cocs, care, când ies din tură, sunt atât de obosiţi, încât nu îi mai interesează nici declaraţiile oficialilor şi nici ca ...
Întărim relaţiile şi cu Turcia!
Joi, 19 Martie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, domnul Haluk Ağca, a avut, miercuri după-amiază, o întrevedere cu prefectul judeţului Galaţi, Claudiu Brînzan. Potrivit purtătorului de cuvânt al prefecturii, Petrica Paţilea Crângan, Excelenţa Sa consulul Republicii Turcia l-a felicitat pe prefectul judeţului Galaţi pentru numirea în această funcţie şi şi-a manifestat interesul pentru o mai strânsă cooperare româno-turcă în această regiune, atât în domeniul economic ...
Concedieri şi preţuri mai mari la Apă Canal
Miercuri, 18 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
O evaluare economică a societăţii locale de furnizare a apei potabile, SC Apă Canal, arată că, pentru ca aceasta să devină eficientă, ar trebui ca numărul angajaţilor să scadă cu 191. Potrivit declaraţiilor primarului Dumitru Nicolae – care nu a vrut să precizeze prin ce modalitate vor fi concediaţi oamenii (şomaj, disponibilizare etc) – „deocamdată este o idee şi vom vedea dacă o vom aplica”. Edilul şef a precizat că SC Apă Canal trebuie să îşi dovedească efic ...