Pentru că în continuare avem o serie de întrebări legate de situaţia din Combinat, întrebări la care încercăm să găsim răspunsuri concrete, am stat de vorbă cu Cristian Nicolae Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), organism fondat de George Copos, Ion Ţiriac şi Dan Voiculescu şi care numără, printre membrii săi, importanţi oameni de afaceri români.
- Cum este privită situaţia combinatului ArcelorMittal Galaţi dinspre Bucureşti, din punctul de vedere al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri?
- Cum am mâncat pâine cam 14 ani în siderurgie [a fost director general al combinatului siderurgic Călăraşi], pot să afirm că ArcelorMittal Galaţi este foarte important pentru economie. De fapt, toate combinatele din cadrul acestei companii sunt importante şi noi [AOAR] am susţinut, inclusiv la Ministerul Economiei, că problema aceasta actuală este una foarte importantă.
Marţi am avut o întrevedere cu ministrul Economiei, Adriean Videanu, iar din discuţii s-a desprins clar concluzia că alături de Dacia sau Ford, statul trebuie să îşi îndrepte atenţia şi asupra metalurgiei, un sector de o importanţă foarte mare în România. Vorbim aici atât de impactul economic, cât şi de cel social, care, dacă vreţi, derivă din cel dintâi.
Lipsă de transparenţă şi prezumţia de bună credinţă
- Este sau nu oportună o eventuală solicitare din partea administraţiei ArcelorMittal către statul român, pentru acordarea unui ajutor de stat?
- Eu cred că nu mai este cazul să fim pudici la acest capitol, chiar nu avem de ce să ne sfiim să cerem ajutorul statului. Pe de altă parte însă, trebuie notat că un eventual ajutor din partea statului nu ar trebui acordat necondiţionat, ci, aşa, ca la restaurant, cine dă banii, comandă şi muzica!
Şi când vorbesc de condiţii, nu mă refer în primul rând la partea socială. Desigur, partea socială este importantă, însă noi vorbim aici de partea economică, deoarece, dacă aceasta se rezolvă, implicit se rezolvă şi partea socială.
De pildă, dacă ArcelorMittal începe să crească producţia, calitatea produselor sau să îşi diversifice gama de produse, rezultatul vor fi mai mulţi bani, iar oamenii vor fi plătiţi şi vor avea siguranţa locului de muncă. Noi, AOAR, susţinem, de principiu, administraţia ArcelorMittal, iar în contextul în care, până acum, această administraţie a fost destul de secretoasă, o mai mare transparenţă din partea lor ar fi eficientă…
- Apropo de transparenţă. Foarte greu putem să aflăm – ca să nu spun că aproape nu reuşim – care este preţul real de vânzare, să spunem, al oţelului sau tablei fabricate în România, faţă de aceleaşi produse fabricate în Turcia sau Ucraina. În Galaţi, în momentul de faţă, există teoria potrivit căreia preţul acestor produse fabricate în România ar fi menţinut ridicat, tocmai pentru ca interesul de pe piaţa mondială să se îndrepte către Turcia sau Ucraina, iar după ce piaţa va merge într-acolo, se spune că patronul ar avea justificarea unei decizii de, să spunem, închidere a combinatului de la Galaţi, care nu ar mai avea vânzări…
- Chiar dacă veţi încerca să vă interesaţi în amănunt, nu veţi găsi niciodată preţuri clare, concrete, ci doar orientative ale acestor produse. Nimeni nu oferă preţul comercial. De pildă, eu pot spune că vând cu 100 de lei, dar cu plata la 90 de zile şi deja, de fapt, vând cu 90…
Sunt tot felul de condiţii de care trebuie să ţii cont. ArcelorMittal poate invoca preţul de transfer – asupra căruia administraţia noastră nu are bază de date -, adică spune cât costă oţelul, dar nu spune care a fost preţul materialelor de producţie. Iar eu ştiu sigur că Mittal ştie evident să invoce aşa ceva. De pildă, în urmă cu vreo zece ani, am vrut să vând cocs, cu un preţ de 95 de dolari pe tonă şi mi s-a răspuns rapid că din Ucraina poate cumpăra cu 65 de dolari pe tonă. Ce faci? Îl crezi pe cuvânt?
Regulile jocurilor economice nu au legătură cu moralitatea
- În contextul acesta, al acordării, din partea statului, a unui ajutor, companiei ArcelorMittal, cât de legal, sau mai bine spus, moral, este un astfel de sprijin pentru o companie care anul trecut a avut cel mai mare profit de până acum şi care, la începutul anului, a împărţit dividende acţionarilor?
- Aici nu putem vorbi de moralitate. Ce, se vorbeşte de moralitate în cazul AIG din SUA, care a intrat în impas, a primit ajutor de la stat şi apoi a avut obrăznicia de a oferi bonificaţii angajaţilor? Sau în cazul Germaniei şi Franţei, unde Angela Merkel sau Nicolas Sarkozy, au făcut intervenţii pentru ca băncile să nu mai acorde bonificaţii?
Ce moralitate? Astea sunt regulile jocurilor economice: dacă merge, merge… Ce moralitate? Unde aţi lucrat până acum?
Păi, cât au făcut profit, anul trecut, băncile din România? Peste 1,4 miliarde de euro şi noi, acum, vorbim de împrumutul de la FMI… Aşa se joacă în economie.
Ce exemplu mai clar vreţi decât ce se întâmplă acum, la Bruxelles? Ţările bogate, care, prin băncile lor cu filiale în România, spun că ne ajută, dar «să vedem, nu ştim când…». Este o eroare să credem că toţi mor de dragul nostru.
- Alte companii încearcă, pentru ieşirea din impas, să se reorienteze către alte domenii de producţie, credeţi că acest lucru s-ar putea aplica şi la nivelul combinatului gălăţean?
- Nu! Poate doar să se apuce să facă produse mult mai scumpe. De pildă, dacă vinde tablă cu 300-400 de euro, aceeaşi tablă, dar galvanizată, subţire, ar putea să o vândă cu 1.000 de euro.
- Este mai important ca statul să ajute financiar combinatul de la Galaţi, pentru a evita o problemă socială creată de 12.000 de angajaţi, decât să ajute 100 de firme mici, a câte 120 de angajaţi, care, la fel, ar putea falimenta şi ar putea lăsa fără joburi tot atâţia oameni?
- Şi da şi nu. În economie nu se poate face o astfel de contabilitate de ultimă speţă.
Trebuie să luăm în consideraţie că un combinat precum cel de la Galaţi contribuie mult mai mult la economia naţională decât o fabrică de cămăşi. Probabil că 100 de fabrici de textile nu contribuie la stat decât cu zece la sută din contribuţia pe care o are un combinat siderurgic… Deocamdată, din oţel, se fac tunuri şi arme, din textile, nişte tunuri mai mici…
N.R. Această discuţie nu ar fi fost posibilă fără sprijinul acordat de Sandu Florentin, motiv pentru care îi mulţumim.
