Carevasăzică... Maria n-a mai avut răbdare! Ori eu am fost delăsător şi am făcut-o să aştepte atâta amar de vreme şi de timp?... Da, sigur că da! Eu sunt vinovatul într-această Ecuaţie Existenţială! Eu am fost neserios! Eu am fost acel nesimţit! Până la urmă, douăzeci de ani la rând, s-o fi săturat aşteptându-mă... şi şi-a scris singură Poeziile pentru Părinţi, adică Lucrările de Control la Singurătate! Iar eu nici măcar nu am cui să cer Iertare! Cui să mai ...

(!) am găsit-o pe maria:/ simplă, pură şi cu minte, murmura cântec de leagăn/ printre substantive sfinte (!) (!) şi a zis: ce faci, ioane?/... şi am zis: ce faci, marie?... şi-am tăcut de tulburare/... şi am plâns de bucurie...(!)... (!) ochi în ochi - o clipă lungă/ şi înaltă şi divină, numai binecuvântare,/ iertăciune şi lumină dinspre steauă se revarsă-n/ timpul nostru şi în toate timpurile pline-pline/ cu greşeli şi cu păcate (!)... (!) murmură maria printr ...

Sigur că da! Aşa am cunoscut-o pe Maria! Maria Aceea, nu Alta! De atunci, au trecut douăzeci de ani! Şi, cum ziceam în primul episod din desfăşurarea acestei întâmplări cu Nişte Salcâmi, a venit timpul şi vremea să văd Locul Acela! Chiar mâine, când clopotele bat pentru chemarea la utrenie, mă duc la Locul Faptei, la Locul Mirării, la Locul Supliciului, la Locul Revelaţiei! E prima zi de Paşti! Mă duc s-o văd pe Maria şi să-i duc cele mai frumoase poezii despre Mamă şi ...

(!) aşa te strig, poate auzi, poate îţi pasă/ de-un credincios care a plâns la uşa ta,/ care-a pierdut prima şi ultima lui casă,/ dar te-a râvnit ca pe o turtă cu halva (!) (!) am dat o ciutură de sânge pentru tine/ căci te-au rănit foarte adânc duşmanii mei (!) era să mori, dar te-ai făcut destul de bine/ şi te-am râvnit ca pe un ceai cu flori de tei (!) de dragul tău am azvârlit cu barda-n lună,/ am tras cu puşca-n dumnezeu şi-n mori de vânt (!) era să mor, dar m-am ...

Ce asculţi, Marie? – îndrăznesc s-o întreb. Maria tace! De ce taci, Marie? – iară îndrăznesc s-o întreb. Maria mă priveşte, dar nu zice nimic! Tac şi eu...şi încerc să aud ce ascultă Maria! Eu nu aud nimic! Sau, mai corect aud Nimic! Chiar pe Marele Nimic îl aud!...Maria se aşează pe iarbă! Îmi face semn să mă aşez şi eu şi să fiu atent! Sunt foarte atent, că fata asta mă vâră-n sperieţi, nu jucărie! Aşa o aud pe Maria! „Cel pe care l-am ascultat adineaori ...

(!) foaie verde ca iubirea/ n-ai să mai găseşti vreodată, n-ai să mai găseşti vreodată/ foaie verde ca ion chiar de zici că e-ntr-o doagă,/ chiar de zici că e-ntr-o roată, că-i picat din fericire,/ că-i zvârlit din avion (!) (!) el, dacă ţi-aduci aminte,/ foaie verde de negară, tremura pe la fereastră/ şi credea că eşti a lui (!) foaie verde-n dorul lelei,/ aştepta ca prostu-n gară, iar tu te jucai cu zmeul/ prin părângul nimănui (!) (!) şi spera să vină trenul/ pli ...

Sigur că da! „Valurile Dunării” e gata! Maria se duce la maică-sa şi-i vorbeşte la ureche! Cred că-i cere voie să mă însoţească până la Pădurea cu Salcâmi din dealul dinspre sud al satului! Apoi, vine la mine şi glăsuieşte: „E-n ordine! Hai să mergem!”...Şi plecăm! Plecăm...cu toţi ochii tuturor după noi! Doamne, câtă curiozitate! Şi câtă suspiciune, cred! Şi, totuşi, câtă sinceritate în sufletele istor ţărani încă autentici şi încă în limitele r ...

(!) ieri...am văzut-o pe maria călare (!) „nu mai stau, plec la capăt!” – zicea (!) doamne, ce marie grăbită, ce marie frumoasă şi rea (!)   (!) trebuie să-mi aduc aminte (!) doar am obraz şi minte subţire (!) cred că am întâlnit-o pe maria, undeva, departe, foarte departe de mire (!) departe de mire şi aşteptând să crească mânzul fătat astă-vară, să crească şi s-o ducă la capătul cu nuntă şi dulceaţă amară (!) s-o ducă la capătul unde se aude şi unde se ...

Cum ziceam, Horă ca-n romanul „Ion”, al lui Liviu Rebreanu! Horă autentică, nu fasoleală! Cu fanfară, adică! Fanfară adusă de la Trestiana, un sat de lângă Bârlad, renumit pentru muzicanţii săi cu alămuri! Doisprezece suflători şi un toboşar!...Iată, începe „Valurile Dunării”, celebrul Vals compus de clarinetistul timişorean Iosif Ivanovici, când moldoveanul Mihai Eminescu avea treizeci de ani! Şi, spre plăcuta mea surprindere, Maria îmi propune să valsăm! Sigu ...

(!) am spus de maria, odată,/ că-i cea mai frumoasă din toate femeile care mi-au dat o/ mulţime de singurătate (!) (!) acum, când maria-i departe,/ eu cred că-i la fel de frumoasă şi-i singură-ntruna şi tace/ în suflet, în lume şi-n casă (!) şi cred că şi-aduce aminte/ şi scrie istoria noastră de când o iubeam de aproape/ şi luna intra pe fereastră s-audă, să vadă ce-nseamnă/ foşnirea cuvintelor până se-ntâmplă cea mai strălucită/ metaforă-n limba română (!)� ...