LADA DE ZESTRE/ Ansamblul "Bujoreanca" şi păstrătorii de rost din Cavadineşti (FOTO)
Foto: Sursa foto: Viaţa liberă şi arhivă CCDJ

LADA DE ZESTRE/ Ansamblul "Bujoreanca" şi păstrătorii de rost din Cavadineşti (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O mână de oameni fac eforturi susţinute ca să le transmită copiilor tradiţia înaintaşilor


Pentru că au înţeles că tradiţia, odată îngropată, nu mai poate fi adusă la viaţă, mai mulţi gospodari din comuna gălăţeană Cavadineşti şi-au unit forţele şi au hotărât că e treaba lor să păstreze, dar şi să dea mai departe bogăţiile culturale primite de la înaintaşi.

Tocmai de aceea mai răsună încă, de la căminul cultural, sârba lui Moş Bumbaru şi tot de asta părinţii copiilor de şcoală s-au întâlnit vreme de vreun an încheiat ca să ţeasă şi să coasă costume populare pentru ansamblul local, numit "Bujoreanca".

Coordonatorul întregii activităţi de păstrare a rostului tradiţional este fostul primar din comună, Aurel Florea, acelaşi care a condus şi amenajarea unui muzeu al satului.

Ansamblul cu repertoriu din satul de altădată

"Bujoreanca" este un ansamblu folcloric în care se reunesc şi copii, şi adolescenţi, şi vârstnici. Ca şi satul de odinioară, fiecare îşi are locul şi rostul său. "În fiecare an, organizăm câte două grupe de dansuri populare, cu copiii care au între cinci ani şi opt ani. Până în prezent, pentru perioada imediat următoare, am formată deja o grupă şi urmează să mai înfiinţăm încă una. Este esenţial pentru copii să înveţe dansul, ca să poată intra în lumea tradiţiei noastre", ne spune Aurel Florea.

Deşi cei mici vin cu inima deschisă la repetiţii, nu-i deloc lucru uşor să-i înveţi dansuri populare, cum ar fi, spre exemplu, joiana. Iar pe lângă grupele de dansuri, ansamblul mai are şi un grup vocal, format din opt fete, eleve ale ciclului gimnazial. Prima voce este Teodora. Are 13 ani şi ne spune că e mare lucru să cânţi în ansamblul "Bujoreanca".

CITEŞTE ŞI: Muzica potcovarului, PE CALE DE DISPARIŢIE în comuna Schela (FOTO)

"De fiecare dată am emoţii când avem spectacole. Dar, în egală măsură, mi se pare frumos şi n-aş renunţa la asta", e de părere copila. Printre celelalte voci din ansamblu sunt: Andreea Lupu (12 ani), Alina Crăciun (12 ani) şi Cătălina Iorga (12). Nu în ultimul rând, ansamblul are patru solişti, oameni în toată firea care cântă "ca pe vremuri" atunci când se reunesc la repetiţii şi spectacole. Şi încă un membru, cu un rol esenţial. Glumeţul ansamblului, cel bun de gură, care antrenează spectatorii. "Nu-i un moft de-al nostru includerea în grup a acestui glumeţ. El exista în tradiţie şi era foarte important, pentru că era sarcina lui să întreţină voia bună", ne spune Aurel Florea.

Povestea costumelor populare

Când au început să repete, nici membrii ansamblului "Bujoreanca" nu aveau costume populare. Soluţia a venit, însă, cât se poate de firesc. "Un an de zile, eu şi doamna Luminiţa Tăune am colaborat cu Secţia de Cercetare a Centrului Cultural "Dunărea de Jos" şi am stabilit felul în care arătau costumele populare în zona noastră. Apoi, pentru că aveam război, ne-am apucat să ţesem şi să coasem. N-a fost uşor. Fiecare om are treburile lui pe acasă, dar până la urmă ne-am tot reunit ca la o clacă. În încă un an de muncă am făcut trei rânduri de costume şi pentru dansatori, şi pentru grupul vocal, şi pentru rapsozii vârstnici. Le avem şi acum, sunt cea mai de preţ comoară a muzeului nostru până la urmă", apreciază Aurel Florea. Asta, în condiţiile în care muzeul are, per total, circa 300 de exponate.

Citit 3249 ori Ultima modificare Luni, 07 Decembrie 2015 01:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.