Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Şcolile-şantier se duc de râpă

Marți, 19 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Şcolile-şantier se duc de râpă
* Se termină cam patru şcoli pe an * Doar o şeptime dintre şantierele deschise în ultimii trei ani au fost închise * Dintre elevii de azi, numai repetenţii le-ar putea vedea finalizate pe toate * În lipsa fondurilor pentru continuarea investiţiilor, şcolile sunt ameninţate de degradare * Au visat că vor învăţa sau vor preda în instituţii de învăţământ moderne, mai spaţioase şi dotate cu cele mai noi utilităţi. Asta credea majoritatea elevilor şi profesorilor atunci câ ...

Autorizaţie de mediu şi tuse seacă

Marți, 19 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Autorizaţie de mediu şi tuse seacă
Şefii spitalului de pneumoftiziologie din oraşul nostru (TBC) au cerut autorităţilor de mediu eliberarea unei autorizaţii de mediu în baza cărei unitatea spitalicească să poată funcţiona în continuare. Pe lângă realizarea unor investiţii şi îndeplinirea altor obligaţii, mai-marii spitalului au organizat şi o dezbatere publică la care au invitat pe lângă reprezentanţi ai autorităţilor şi ONG-uri, aşa cum legea prevede, şi reprezentanţi ai „Vieţii libere”. La acea ...

Tânărul Gelu Lăpuşneanu are nevoie de ajutor

Marți, 19 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Tânărul Gelu Lăpuşneanu are nevoie de ajutor
* Nu a fost depus niciun bănuţ în  contul deschis la BCR * Apelăm, îndeosebi,  la gălăţenii din Jorăşti * Familia  Ştefan şi Tanţa Lăpuşneanu  dinJorăşti, judeţul Galaţi ne-a trimis un strigăt de ajutor pentru fiul lor - Gelu Lăpuşneanu. Are 27 de ani şi încă din primele luni de viaţă este diagnosticat cu encefalopatie infantilă, cu deficienţe de vorbire. În ciuda tratamentelor, „în ultimi ani au apărut mişcări involuntare ale membrelor. Este imobilizat ...

Galaţi, sub asediul naturii

Marți, 19 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Galaţi, sub asediul naturii
* Nu ajungea pericolul de pe Dunăre! * Până miercuri avem cod galben de zăpadă şi lapoviţă * Începând de  ieri şi până mâine dimineaţă se află în vigoare atenţionarea de cod galben de ninsoare. Potrivit ANM, atenţionarea se referă la ninsori şi intensificări ale vântului, în 18 judeţe din sud-estul ţării. Zonele vizate de ninsoare şi viscol sunt: jumătatea de sud a Moldovei, Muntenia, sud-estul Transilvaniei şi Dobrogea, unde va ninge, iar temporar vântul va prez ...

Vrea să învingă boala oaselor de sticlă

Marți, 19 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Vrea să învingă boala oaselor de sticlă
* O tânără profesoară din Galaţi, mămică a unei fetiţe de câteva luni, se luptă de ani de zile cu o boală care îi face oasele fragile precum sticla * Camelia Gianina Tănase, profesoară de religie la Şcoala 38, a fost diagnosticată la zece ani cu maladia Lobstein, suferind de-a lungul timpului fracturi şi intervenţii chirurgicale multiple. Căsătorită, mămică a unei fetiţe de opt luni, tânăra de 32 de ani a suferit cea mai recentă intervenţie chirurgicală, cauzată de ...

Moscovici e din Brăila

Marți, 19 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

* Un bas-bariton la Tel-Aviv: Un nume românesc se găseşte în distribuţia unui spectacolul prezentat în premieră mondială la Opera din Tel Aviv: bas-baritonul român Sorin Semilian. Artistul, născut în România, este solist al operei din Tel-Aviv. În acest spectacol, Sorin Semilian este „Ofiţerul de imigrări” din opera „Copilul visează”, compusă de Gil Shohat după piesa omonimă a lui Hanoch Levin, una din cele mai importante piese de teatru ale culturii israeliene.* Serge ...

Picior sfâşiat în explozia unui glonţ

Marți, 19 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Picior sfâşiat în explozia unui glonţ
* Ghinionul nu l-a ocolit pe un băcăuan care tocmai făcea o faptă bună * Din curtea casei concubinei, a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, unde medicii au intervenit prompt pentru a-l ajuta * Un bărbat de 33 de ani din Bacău s-a hotărât, sâmbătă după-amiază, să dea o mână de ajutor în gospodăria concubinei, din Suhurlui. A strâns la un loc un morman de frunze şi alte gunoaie, după care le-a dat foc. Nu şi-a dat seama - ceasul rău, pisica neagră - că printre ...

Motorina şalupei „Zefirul” vândută la negru

Marți, 19 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Motorina şalupei „Zefirul” vândută la negru
Poliţişti de la Transporturi Navale Galaţi l-au prins duminică pe gălăţeanul Sterică M., de 42 de ani, marinar legător, în timp ce individul vindea 40 litri motorină unui şofer din cadrul RA AFDJ Galaţi. Verificările au arătat că motorina fusese furată de pe şalupa „Zefirul”, proprietatea RA AFDJ Galaţi, de Sterică împreună cu Constantin G., mecanic pe şalupa respectivă şi angajat al RA AFDJ. Lui Constantin G. şi lui Sterică M. li s-au făcut dosare penale pentru d ...

650 de disponibilizaţi la Regionala CFR Marfă Galaţi

Marți, 19 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE

650 de disponibilizaţi la Regionala CFR Marfă Galaţi
* Alţi bugetari sunt la un pas de a-şi pierde locurile de muncă * „În cursul acestei săptămâni vor fi disponibilizaţi în jur de 650 de angajaţi ai Regionalei CFR Marfă Galaţi. Cifra aceasta reprezintă un procent de circa 5-6 la sută din totalul angajaţilor companiei”, a declarat comisarul-şef Petrică Hahui, comandantul Poliţiei Transporturi Galaţi, în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri, la sediul instituţiei. Regionala CFR Galaţi cuprinde şi judeţele Buzău ...

Galaţi şi Frumuşiţa: două jafuri în aceeaşi zi

Marți, 19 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Galaţi şi Frumuşiţa: două jafuri în aceeaşi zi
* Ieri, în jurul orei 14,00, o bancă din Galaţi şi un poştaş din Frumuşiţa au fost jefuiţi  *1.250 de euro şi 7.000 de lei a luat de la casieră cagulatul care a spart Bancpost-ul de lângă „Oldtimer” * 15.000 de lei – bani de pensii - se aflau în geanta poştaşului tâlhărit la Frumuşiţa * La aproximativ aceeaşi oră şi tot într-o zi de luni s-a dat buful de la BRD-ul din Port, anul trecut * Sistemul de securitate al băncii de-abia fusese controlat * Autorul jafului e ...