MAGAZIN - Viaţa Liberă Galaţi

Remember. James George Frazer, influent antropolog cultural

Scris de Joi, 07 Mai 2026
James George Frazer, autor, antropolog cultural și social, teolog și magistrat scoțian, s-a născut pe 1 ianuarie 1854, la Glasgow. A studiat la Universitatea din Glasgow și la ”Trinity” College din Cambridge, apoi a urmat Dreptul la Middle Temple, dar nu a practicat niciodată. Pe baza disertației sale despre Platon,…

Cariere. Matty Aslan, un caricaturist remarcabil

Scris de Joi, 07 Mai 2026
Matei Aslan (cunoscut ca Matty), caricaturist, grafician, ilustrator de carte, regizor și scenarist de filme de animație, s-a născut pe 7 mai 1924, la Ismail (astăzi în Ucraina), într-o familie de origine armeană. A urmat liceul la Iași, apoi Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. În 1946, a debutat în…

Remember. Mihai Sin, autor al radiografiei regimului comunist

Scris de Miercuri, 06 Mai 2026
Scriitorul Mihai Sin s-a născut pe 5 noiembrie 1942, la Făgăraș. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj, iar mai târziu a fost profesor de limba română la Târgu-Mureș (1985-1971). Și-a obținut doctoratul în 2003. A fost redactor la revista „Vatra”, director al Editurii Albatros și atașat…

Cariere. Sidney Altman, renumit specialist în biologia moleculară

Scris de Miercuri, 06 Mai 2026
Sidney Altman, specialist canadian în biologia moleculară, s-a născut pe 7 mai 1939, la Montréal, într-o familie evreiască. Și-a început studiile universitare în SUA, urmând Fizica la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT), apoi și-a continuat studiile postuniversitare în Fizică la Universitatea Columbia, însă a renunțat, fiind nemulțumit de lipsa…

Remember. Fritz Kimm, artist german de origine română

Scris de Marți, 05 Mai 2026
Fritz Kimm, grafician și pictor german de origine română, s-a născut pe 12 ianuarie 1890, la Brașov. A urmat Liceul german ”Honterus” din Brașov, apoi a studiat desenul figurativ la Academia de Arte din Budapesta, sub îndrumarea profesorului Ede Balló. În 1914, a primit Premiul ”Nadanyi” pentru cel mai bun…

Cariere. Irina Schrotter, cunoscută creatoare de modă

Scris de Marți, 05 Mai 2026
Creatoarea de modă Irina Schrotter s-a născut pe 5 mai 1965, la Iași. A urmat Școala Generală “Gh. Asachi”, Liceul “C. Negruzzi”, profilul matematică-fizică, apoi Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, secția de Medicină Generală, din Iași. În 1990, a activat pentru un an ca medic stagiar la…

Remember. Elena Baltacha, mult timp nr. 1 în tenisul britanic

Scris de Luni, 04 Mai 2026
Elena Baltacha, jucătoare de tenis britanică de origine ucraineană, s-a născut pe 14 august 1983, la Kiev. Câștigătoare a patru premii Aegon, a fost mult timp nr. 1 în tenisul feminin britanic, poziție pe care a ocupat-o intermitent între 2002 și 2012. Totuși, din cauza absenței din competiții, în urma…

Cariere. Mihail Makarenko, o voce a disidenței sovietice

Scris de Luni, 04 Mai 2026
Mihail Makarenko, colecționar de artă, restaurator, activist pentru drepturile omului și disident sovietic, s-a născut pe 4 mai 1931, la Galați, într-o familie evreiască. Este cunoscut pentru activitatea sa în domeniul drepturilor omului și opoziția față de regimul comunist din Uniunea Sovietică. La 8 ani, pe fondul creșterii antisemitismului în…

Trei melodii Disney, „cântate” în limbajul semnelor, pentru persoanele cu deficiențe de auz

Scris de Duminică, 03 Mai 2026
Trei fragmente din desenele animate Disney au fost adaptate astfel încât eroii să „cânte” în limbajul semnelor, informează AFP și News.ro. Pentru a marca „Deaf History Month”, eveniment care pe parcursul lunii aprilie a celebrat istoria și moștenirea persoanelor cu deficiențe de auz din Statele Unite, Disney a ales să…

Zâmbetul, cel mai ieftin medicament pentru prelungirea vieții

Scris de Duminică, 03 Mai 2026
Starea de spirit pozitivă și zâmbetul nu sunt doar manifestări ale fericirii, ci adevărate instrumente terapeutice, pe care medicina modernă le recunoaște ca factori esențiali în prelungirea vieții. Deși pare un clișeu, ideea că „râsul este cel mai bun medicament” are un fundament științific solid. Atunci când zâmbim, chiar și…

Farfalle cu carne de iepure și iepure alla cacciatora, delicatese pentru mese festive

Scris de Duminică, 03 Mai 2026
Friptura de iepure la cuptor este un preparat culinar savuros, considerat o delicatesă, care se obține prin coacerea lentă a cărnii de iepure marinate, de obicei cu vin alb sau roșu, usturoi şi ierburi aromatice precum rozmarin sau cimbru. Este o carne sănătoasă, fără colesterol, ideală pentru mese festive. Farfalle…

Sfecla roșie, un energizant natural tot mai popular

Scris de Duminică, 03 Mai 2026
Sucul de sfeclă roșie a devenit o băutură tot mai populară în rândul celor care adoptă un stil de viață sănătos, fiind considerat un adevărat „superaliment” lichid. Popularitatea sa se datorează concentrației mari de nitrați naturali, care îmbunătățesc circulația sângelui și cresc rezistența la efort fizic. Pe lângă beneficiile pentru…

Topul lucrurilor ieşite din comun despre sex (I)

Scris de Sâmbătă, 02 Mai 2026
De-a lungul timpului, sexul a fost asociat cu tot felul de ciudăţenii, deşi la vremea respectivă sau în diversele culturi astfel de practici reprezentau normalitatea. Între cele care pot fi enumerate dintr-o suflare sunt faptul că, de exemplu, în Guam, fecioarele nu pot merge la altar, astfel că există bărbaţi…

Shannon Elizabeth, vedetă pe OnlyFans

Scris de Sâmbătă, 02 Mai 2026
Shannon Elizabeth, actriță remarcată în filme ca „American Pie” şi „Scary Movie”, a avut un debut fulminant pe OnlyFans, după ce și-a deschis pagina pe 16 aprilie. Surse citate de Variety afirmă că Elizabeth a depăşit pragul de 1,2 milioane de dolari în primele şapte zile, scrie News.ro. Anterior, ea…

Cea mai lungă perioadă fără James Bond

Scris de Sâmbătă, 02 Mai 2026
Se pare că fanii James Bond mai au de așteptat încă doi ani înainte ca agentul 007 să revină pe marele ecran, marcând cea mai lungă pauză între aceste filme din istoria de 64 de ani a francizei. Celebrul spion nu este străin de astfel de pauze, scrie Film Now…

Crochete crocante din cartofi cu parmezan

Scris de Sâmbătă, 02 Mai 2026
Crochetele cu parmezan sunt aperitive sau gustări calde, caracterizate printr-un interior moale și o crustă crocantă, realizate de obicei din piure de cartofi, mămăligă sau aluat, amestecate cu parmezan ras. Acestea sunt adesea prăjite sau coapte, oferind o aromă intensă de brânză. Se pot face crochete de cartofi cu mozzarella,…

Remember: George Țărnea (1945-2003), poetul care a scris liber în anii comunismului

Scris de Sâmbătă, 02 Mai 2026
Poetul George Țărnea s-a născut pe 10 noiembrie 1945, la Șirineasa, județul Vâlcea. A studiat la liceul din Băbeni (care astăzi îi poartă numele), apoi a urmat Facultatea de Filosofie la Universitatea București. Debutul său poetic s-a produs în 1964, cu poezia ”Drumeție”, publicată în ziarul ”Secera și ciocanul”. Anii…

Negresă cu glazură de ciocolată, o prăjitură uşor de preparat

Scris de Sâmbătă, 02 Mai 2026
Negresa este o prăjitură clasică, iubită pentru simplitatea, textura pufoasă și aroma intensă de cacao. Este un desert rapid și economic, realizat adesea cu ingrediente de bază precum făină, zahăr, cacao, ulei/unt și lapte, fiind potrivită atât pentru zilele de post (fără ouă/lactate), cât și cu glazură de ciocolată sau…

CARIERE: Vitalie Belousov, un inventator de elită

Scris de Sâmbătă, 02 Mai 2026
Vitalie Belousov, inovator, inventator, profesor universitar, s-a născut pe 2 mai 1930, la Bălți (acum în Republica Moldova). A absolvit liceul la Roman, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică a Institutului Politehnic din Iaşi, secţia Maşini-Unelte. În 1954, a fost repartizat direct în învăţământul superior, la Institutul Politehnic din…

Dorian Popa a spus cel mai important „DA” din viața sa

Scris de Sâmbătă, 02 Mai 2026
Nunta lui Dorian Popa cu Andreea, studentă în anul IV la Medicină, a fost evenimentul perioadei, desfăşurat vineri, 24 aprilie. Cei doi au ales să își unească destinele într-un cadru restrâns, la un restaurant din Buftea, demonstrând că poți organiza o nuntă de top chiar și într-un timp record de…

Remember. Paul Zarifopol, critic de o extraordinară erudiție

Scris de Vineri, 01 Mai 2026
Paul Zarifopol, eseist și critic literar, s-a născut pe 30 noiembrie 1874, la Iași. A urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din Iași, apoi a plecat în Germania, pentru studii de filologie și filosofie, luându-și doctoratul, în 1904, la Halle. S-a stabilit apoi la Leipzig, unde l-a cunoscut pe…

Cariere. Danielle Darrieux, personificarea spiritului franțuzesc

Scris de Vineri, 01 Mai 2026
Danielle Darrieux, actriță și cântăreață franceză, s-a născut pe 1 mai 1917, la Bordeaux. A debutat în cinema, în 1931, în ”Le Bal”, devenind una dintre puţinele franţuzoaice din acea epocă cu o carieră internatională. Succesul mondial al peliculei ”Mayerling” i-a deschis porţile Hollywoodului. După ce a semnat un contract…

Remember. Ernesto Sábato (1911-2011)

Scris de Joi, 30 Aprilie 2026
Ernesto Sábato, prozator, eseist, pictor, fizician și romancier argentinian, s-a născut pe 24 iunie 1911, la Rojas⁠.A urmat Colegiul Naţional din La Plata, apoi Facultatea de Ştiinţe fizico-matematice a Universităţii Naţionale din La Plata, unde a obţinut şi doctoratul, în 1938. În 1938, a plecat în Franţa, pentru a lucra…

Franz Lehár, reformatorul operetei

Scris de Joi, 30 Aprilie 2026
Compozitorul și dirijorul austro-ungar Franz Lehár s-a născut pe 30 aprilie 1870, la Komárom, Slovacia. Prima compoziție a realizat-o la vârsta de 11 ani. A urmat studii muzicale la Conservatorul din Praga. Încurajat de Antonin Dvořák să urmeze o carieră muzicală, Lehár s-a stabilit în Austria, ca dirijor de fanfară,…
Pagina 1 din 307