EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

(FOTO) Copiii Fundaţiei "Împreună" învaţă şi în vacanţă, în cadrul unui PROIECT în parteneriat cu "Clubul de vacanţă"

Scris de Joi, 28 August 2014
Copiii care beneficiază de sprijin din partea Fundaţiei „Împreună” se distrează şi învaţă şi în vacanţă. În cadrul proiectului „Un copil care citeşte e un adult care gândeşte”, la Biblioteca "V. A. Urechia", Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” din Micro 40, a avut loc, marţi, o acţiune în care îndemânarea…

BACALAUREAT 2014, sesiunea a doua/ SUBIECTELE care s-au dat la ISTORIE şi MATEMATICĂ

Scris de Miercuri, 27 August 2014
Candidaţii au susţinut miercuri proba obligatorie a sesiunii a doua din cadrul examenului de bacalaureat. Vineri, 29 august vor susţine ultima probă – cea la o disciplină la alegere, iar luni, 1 septembrie se vor publica primele rezultate. Pe 4 septembrie se vor afişa notele după recorectarea tezelor. Foto:…

ŞCOALA unde FOŞTII ELEVI se întorc PROFESORI PERFORMANŢI/ Cu 19 medii peste nouă la evaluarea naţională

Scris de Miercuri, 27 August 2014
* La Slobozia Conachi sunt anul acesta 12 note peste nouă la matematică şi şapte la limba română * Nu este primul an când instituţia de învăţământ se laudă cu rezultatele notabile ale elevilor Ne-am uitat cu atenţie pe listele admiterii în majoritatea şcolilor din mediul rural, dar şi la…

INTERVIU VL/ Cosmina Albulescu, de două ori MEDALIATĂ cu AUR INTERNAŢIONAL la geografie: "BACALAUREATUL este un exerciţiu de memorare"

Scris de Miercuri, 27 August 2014
* Susţine fosta elevă de la „C. Negri”, medaliată de două ori cu aur la Internaţionala de Geografie Andra Cosmina Albulescu a adus recent Galaţiului cea de-a doua medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie, performanţă unică pentru această disciplină în istoria învăţământului din oraşul de la malul Dunării.…

DONEAZĂ UN GHIOZDAN pentru „Inimă de copil”. „Vreau să merg şi eu la şcoală!”

Scris de Miercuri, 27 August 2014
În perioada 25 august - 30 septembrie, Fundaţia „Inimă de copil” desfăşoară campania “Vreau şi eu să merg la şcoală!”, prin care organizaţia încearcă să strângă ghiozdane, rechizite şcolare sau orice sumă echivalentă acestora, pentru a-i susţine la începutul de anului şcolar pe copiii pe care îi are în grijă.…

BACALAUREAT 2014, sesiunea de toamnă/ Unde şi-a ASCUNS o candidată casca pe care a folosit-o să fraudeze examenul

Scris de Marți, 26 August 2014
* Subiectele la română au fost dificile, au decretat, deopotrivă, şi dascălii, şi elevii * Doi elevi eliminaţi, 158 – absenţi Candidaţii care au susţinut luni proba la limba şi literatura română din cadrul celei de-a doua sesiuni de bacalaureat au ieşit din examen dezamăgiţi de subiectele pe care le-au…

BACALAUREAT 2014, sesiunea a doua: Subiectele şi baremele pentru examenul la limba şi literatura română

Scris de Luni, 25 August 2014
Restanţierii la bacalaureat au susţinut luni proba scrisă la limba şi literatura română din cadrul celei de-a doua probe de bacalaureat. Atât elevii cât şi profesorii au decretat că subiectele au fost mai dificile decât cele date în vară, deşi în mod normal ar fi trebuit să aibă măcar acelaşi…

Admitere la Şcoala Postliceală „Danubius” 4 – 29 august 2014/ Noi oportunităţi de inserţie pe piaţa muncii naţională şi internaţională

Luni, 25 August 2014
Pentru anul şcolar 2014 – 2015, poţi opta pentru una din specializările : AGENT TURISM-GHID, în domeniul Turism, la forma de învăţământ de zi, nivelul 3 avansat, durata studiilor 2 ani. Odată finalizate studiile acestei specializări, oportunităţile pe piaţa muncii sunt generoase şi vor rămâne de actualitate mulţi ani. Un…

Toate posturile de DIRECTORI DE ŞCOLI, ocupate prin CONCURS, până pe 1 septembrie 2015

Scris de Sâmbătă, 23 August 2014
Promite ministrul Remus Pricopie Primele concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere în sistemul de învăţământ vor fi în ianuarie 2015, după ce intervalul septembrie-decembrie va fi unul de stabilire a procedurilor, de clarificări, dezbatere publică şi depunere a candidaturilor, a declarat recent Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. El a spus că…

100 de euro pentru materialele didactice ale PROFESORILOR, din fonduri europene

Scris de Sâmbătă, 23 August 2014
Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a declarat recent, la Suceava, la festivitatea de deschidere a lucrărilor Congresului Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, că doreşte să reintroducă acel drept pe care l-au pierdut cadrele didactice, respectiv acordarea unei sume de bani, echivalentul a 100 de euro, pentru a-şi cumpăra materiale didactice.…

Începând cu 2018, ÎNVĂŢĂMÂNT OBLIGATORIU de la vârsta de TREI ANI

Scris de Vineri, 22 August 2014
Învăţământul obligatoriu de la vârsta de 3 ani ar putea fi implementat în România din anul şcolar 2018-2019, a estimat joi, la Suceava, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, citat de jurnalul.ro. Ministrul a prezentat avantajele unei astfel de iniţiative, subliniind diferenţele majore dintre dezvoltarea fizică şi intelectuală a unui copil…

BACALAUREAT SESIUNEA A DOUA/ Şapte CENTRE pentru PROBELE SCRISE

Scris de Miercuri, 20 August 2014
Probele scrise ale examenului de bacalaureat din a doua sesiune, care vor începe pe 25 august, se vor desfăşura în şapte centre. Cinci sunt din Galaţi. La Colegiul „Aurel Vlaicu” (Metalurgic) vor susţine examenul elevii de la Colegiul Economic, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Naţional „V. Alecsandri”, Liceul „s. Mehedinţi”…

SCANDALUL manualelor digitale CONTINUĂ. Învăţătorii NU CRED că vor fi gata până în prima zi de şcoală

Scris de Miercuri, 20 August 2014
* Ministerul Educaţiei tace, SIVECO îşi face deja reclamă Pe 4 august, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţa lista editurilor care au câştigat licitaţia pentru noile manuale, tipărite şi în format digital, pentru clasele I şi a II-a. În acelaşi comunicat, reprezentanţii promiteau că, în zece zile, vor urca pe www.manuale.edu.ro…

Gălăţeanca Laurenţia Şerban, PRIMA pe lista de ADMITERE la Studii Americane, la Bucureşti

Scris de Miercuri, 20 August 2014
Tânăra în vârstă de 19 ani şi jumătate a trecut examenul de bacalaureat cu brio şi a obţinut media finală 9,43. La istorie a luat 8,70, la logică 9,60, iar la limba şi literatura română s-a numărat printre elevii străluciţi care au avut notă maximă. După ce a aflat rezultatele,…

O nouă SELECŢIE pentru corpul experţilor în Educaţie ÎNCEPE miercuri, on-line

Scris de Marți, 19 August 2014
Cadrele didactice care-şi doresc să facă parte din corpul experţilor educaţionali se pot înscrie on-line, începând de miercuri, până pe 29 august, pentru o nouă sesiune de selecţie, completând formularul din aplicaţia electronică. Între 1 şi 10 septembrie, candidaţii trebuie să-şi depună portofoliul şi documentele doveditoare. Primele rezultate se afişează…

BURSIERE Kiwanis din Galaţi în TABĂRĂ internaţională, la Pădureni

Scris de Marți, 19 August 2014
Cluburile Kiwanis din Romania au organizat anul acesta, la Pădureni, judeţul Covasna, cea de-a 12-a ediţie a taberei internaţionale de tineri voluntari kiwanis. Tabăra „European Youth Camp”, susţinută de Federaţia Europeană Kiwanis, se desfăşoară anual, începand cu 2003, cu scopul de a-i recompensa pe tinerii voluntari pentru munca lor în…

Cosmina Albulescu aduce a doua oară AURUL INTERNAŢIONAL la Galaţi

Scris de Marți, 19 August 2014
Andra Cosmina Albulescu, absolventă anul acesta a Colegiului Naţional „C. Negri”, a obţinut medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie, care s-a desfăşurat între 12 şi 18 august la Cracovia. Este pentru a doua când gălăţeanca, pregătită de profesoara Gina Burghiu, obţine această performanţă, ea primind aceeaşi distincţie şi…

Cum supravieţuiesc STUDENŢII gălăţeni plecaţi în ALTE ORAŞE sau în STRĂINĂTATE

Scris de Marți, 19 August 2014
* Atraşi de facultăţile din străinătate sau de cele din oraşele mari, familiile studenţilor gălăţeni fac eforturi mari să-i finanţeze pe perioada studiilor * Cei mai mulţi dintre ei sunt obligaţi să şi muncească, pentru că părinţii nu fac faţă la cheltuieli Deşi numărul liceenilor care ar alege să-şi facă…

Cand începe sesiunea a doua A BACALAUREATULUI 2014

Scris de Duminică, 17 August 2014
Cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat va începe luni cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii minorităţilor naţionale, probe care vor fi susţinute pe 18 şi 19 august. Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă…

REPARAŢII şi INVESTIŢII de peste 10 milioane de lei în ŞCOLILE gălăţene

Scris de Joi, 14 August 2014
Pentru lucrările de reparaţie şi igienizare a unităţilor de învăţământ s-au alocat anul acesta 5,6 milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei. Sume de peste 100.000 lei au fost direcţionate către 20 de unităţi de învăţământ (aproximativ o treime din total), care necesită reparaţii mai ample.…

Un nou HAOS în ÎNVĂŢĂMÂNTUL românesc: introducerea MANUALELOR DIGITALE

Scris de Joi, 14 August 2014
* Implementarea acestora se face în grabă, cu disfuncţii şi, mai ales, în mare secret La numai o lună distanţă de începutul anului şcolar cadrele didactice care vor avea clasele I şi a II-a nu au nici cea mai mică idee cum vor arăta manualele digitale. Licitaţia pentru digitalizarea primelor…

O PROFESOARĂ din Galaţi a SCRIS pentru ziarul britanic „The Guardian"

Scris de Miercuri, 13 August 2014
De peste 15 ani de zile, Corina Alice Sîrbu este profesor de limba engleză şi se dedică în totalitate acestei profesii. Cu un stil aparte de predare, a reuşit de-a lungul timpului să-i facă pe elevi să iubească limba lui Shakespeare. Se bucură enorm când adolescenţii reuşesc să obţină note…

Săptămâna viitoare ÎNCEPE a doua SESIUNE de bacalaureat

Scris de Miercuri, 13 August 2014
Cea de-a doua sesiune de bacalaureat începe luni, 18 august. Luni şi marţi candidaţii vor susţine competenţele de comunicare în limba română. Pe 19 şi 20 august vor da competenţele de comunicare într-o limbă străină, iar pe 21 şi 22 august, competenţele digitale. Probele scrise încep pe 25 august.

De luni, ÎNCEP CORIGENŢELE la clasa a VIII-a

Scris de Miercuri, 13 August 2014
Elevii de clasa a VIII-a care n-au promovat clasa vor susţine examenele de corigenţe în perioada 18-20 august. Cei care vor lua note de trecere vor putea participa la a treia etapă de admitere în clasa a IX-a, ce se va desfăşura între 1 şi 5 septembrie, sau se vor…
Pagina 169 din 220