EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Modelele de subiecte, publicate cu puţin înainte de examen la evaluările de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Scris de Marți, 01 Aprilie 2014
Abia cu o lună şi o săptămână înainte de începerea evaluărilor la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a reprezentanţii Centrului Naţional de Examinare şi Evaluare împreună cu Ministerul Educaţiei au publicat modelele de subiecte. Având în vedere faptul că aceste evaluări se aplică pentru prima dată tuturor copiilor…

Câinele Klint le face o vizită copiilor nevăzători de la Şcoala „P. P. Neveanu”

Scris de Marți, 01 Aprilie 2014
Prietenii Şcolii „Paul Popescu Neveanu” de la Fundaţia Light Into Europe - Jim Hendry şi Nicholas Wall, care s-au implicat în multe acţiuni, oferind daruri, jucării, rechizite şi dulciuri copiilor, se vor afla, începând de astăzi şi până pe 3 aprilie, în vizită la instituţia amintită. Membrii fundaţiei vor să…

ARACIS a acordat ÎNCREDERE Universităţii „Danubius”

Scris de Sâmbătă, 29 Martie 2014
La sfârșitul anului trecut, Universitatea „Danubius” a trecut prin procedura de evaluare instituțională externă realizată de către Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), instituție publică autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, membră cu drepturi depline în Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior – ENQA…

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, în vizită la Galaţi

Scris de Vineri, 28 Martie 2014
Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, precum şi un secretar de stat din Ministerul Educaţiei şi Cercetării s-au aflat, ieri, la Galaţi, de Ziua Cercetării şi a Cercetătorului. Într-o conferinţă de presă, Mihnea Costoiu a ţinut în primul rând să îi felicite pe reprezentanţii…

Etapa a doua de înscrieri la pregătitoare/ Şcolile la care au rămas locuri libere

Scris de Joi, 27 Martie 2014
* Cei 85 elevi nerepartizaţi din Galaţi au la dispoziţie 223 de locuri * În cinci unităţi de învăţământ numărul elevilor înscrişi depăşeşte numărul de locuri Deşi la unele şcoli ISJ a fost nevoit să suplimenteze numărul de locuri, ajungându-se şi la clase cu 30 de copii (în loc de…

Simulare la bacalaureat/ Patru licee din Galaţi cu niciun elev promovat la matematică

Scris de Joi, 27 Martie 2014
* La clasa a XI-a, patru unităţi de învăţământ au promovabilitate zero la această disciplină, iar la clasa a XII-a, trei sunt în aceeaşi situaţie * În alte şapte licee procentul de promovare nu trece de zece la sută Matematica rămâne în continuare cuiul din talpa candidaţilor la bacalaureat, aşa…

Ce părere au profesorii despre simularea la matematică

Scris de Joi, 27 Martie 2014
I-am întrebat pe câţiva profesori de specialitate dacă matematica va fi piatra de încercare la Bacalaureatul 2014. Prof. Laura Marin, inspector şcolar general: "Depinde de gradul în care elevii au conştientizat aceste rezultate, de structura şi de dificultatea subiectului care va pica la bacalaureat. Şi elevii ar trebui să se…

A început etapa a doua de înscriere la clasa pregătitoare

Scris de Miercuri, 26 Martie 2014
Cei peste 100 de elevi rămaşi nerepartizaţi la clasa pregătitoare în prima etapă, dar şi copiii care se vor înscrie direct în clasa I sunt aşteptaţi la şcolile unde sunt locuri pentru a-şi depune dosarele. Data limită este 4 aprilie, iar listele se vor afişa pe 11 aprilie.

Preşedintele Universităţii "Danubius", membru de onoare al Ordinului Militar din România

Scris de Miercuri, 26 Martie 2014
Ieri, în cadrul unei ceremonii solemne, preşedintele Universităţii Danubius, prof. univ. dr. Benone Puşcă, a primit, din partea Ordinului Militar de România, demnitatea de Membru de Onoare, însoţită de tote privilegiile gradului de Comandor, "ca expresie a recunoaşterii contribuției Domniei Sale la emanciparea Naţiunii". Evenimentul a fost găzduit de Sala…

Simulare a examenului de admitere la Medicină, în luna mai

Scris de Miercuri, 26 Martie 2014
Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi şi Facultatea Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” vor organiza şi în 2014 o simulare a examenului de admitere la această facultate. După cum ne-a declarat Vitalie Rusu, vicepreşedintele Studenţii Studenţilor Medicinişti Galaţi, simularea va avea loc sâmbătă, 3 mai, într-un loc ce…

Ministrul delegat pentru Învăţământ superior, în vizită la Universitatea "Dunărea de Jos"

Scris de Marți, 25 Martie 2014
Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică din Ministerul Educaţiei Naţionale, se va afla, joi, la Universitatea „Dunărea de Jos”. Acesta va vizita platformele de cercetare ale instituţiei, va participa la o manifestare de lansare a celor mai noi proiecte ale universităţii şi va premia,…

Cei 700 de studenţi basarabeni din Galaţi, în sărbătoare

Scris de Marți, 25 Martie 2014
De astăzi şi până duminică, 30 martie, Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din cadrul Ligii Studenţilor din Galaţi organizează cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului "Zilele Basarabiei". Timp de şase zile, cei aproximativ 700 de studenţi basarabeni din Galaţi vor celebra, prin diverse manifestări, 96 de ani de la Unirea…

106 elevi respinşi în prima etapă de înscriere la clasa pregătitoare

Scris de Marți, 25 Martie 2014
106 elevi din judeţul Galaţi au fost consideraţi respinşi în prima etapă de înscrieri la clasele pregătitoare. Dintre aceştia, 85 sunt din Galaţi şi 21 sunt din Tecuci. Instituţia cu cei mai mulţi elevi respinşi este Şcoala nr. 13, unde 24 de elevi nu au fost înmatriculaţi. Elevii respinşi se…

Conform proiectului Codului de etică, profesorii trebuie să spună părinţilor situaţia reală a elevului

Scris de Vineri, 21 Martie 2014
Profesorii trebuie să le spună părinţilor care este situaţia reală la învăţătură a copiilor, evitând informarea parţială sau cu tentă subiectivă, potrivit proiectului Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar. În proiectul Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar, aflat în curs de finalizare la Ministerul Educaţiei, este reglementată şi relaţia dintre…

Concurs de aplicaţii robotice cu piese Lego, etapa regională

Scris de Vineri, 21 Martie 2014
Câţiva zeci de elevi din Galaţi şi din judeţele limitrofe, precum şi studenţi au participat, ieri, la Facultatea de Mecanică a Universităţii „Dunărea de Jos”, la deschiderea oficială a Competiţiei regionale de robotică educaţională World Robot Olympiad. Organizat de Departamentul Ingineria Fabricaţiei din cadrul facultăţii, în parteneriat cu KnowledgeResearch, reprezentantul…

Centru British Council la Universitatea „Dunărea de Jos”

Scris de Vineri, 21 Martie 2014
Din acest an, British Council Romania şi Universitatea „Dunărea de Jos” îşi consolidează relaţiile şi, la propunerea Facultăţii de Litere, la instituţia gălăţeană va funcţiona un Centru de examinare a competenţelor lingvistice de limba engleză. Un parteneriat între cele două instituţii a fost semnat chiar săptămâna aceasta, iar din luna…

Vezi ce au făcut cinci eleve de la CNVA de Ziua Fericirii

Scris de Vineri, 21 Martie 2014
Ziua Internaţională a Fericirii a fost sărbătorită la Galaţi de Asociaţia ES-Sphere împreună cu cinci eleve de la CNVA - Andreea Agache, Cristina Basalic, Sânziana Bulai, Alexandra Ciubotaru, Dana Frangu, care au organizat activitatea intitulată "Zâmbeşte!".Cele cinci fete le-au oferit trecătorilor din Ţiglina I câte un balon pe care să…

Examen concomitent la Facultăţile de Medicină din ţară

Scris de Vineri, 21 Martie 2014
În 2014, examenul la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos” va avea loc în aceeaşi zi cu concursurile organizate de facultăţile de profil de la marile universităţi din ţară. Prof. dr. ing. Adrian Lungu, preşedintele Comisiei de Admitere din cadrul universităţii gălăţene, declară că acest sistem,…

Lotul pentru naţionala de engleză, în exclusivitate de la CNVA

Scris de Vineri, 21 Martie 2014
Lotul care va reprezenta Galaţiul la faza naţională a olimpiadei de limba engleză este în exclusivitate format din elevi de la CNVA. De la clasele profesoarei Nicoleta Ioniţă, s-au calificat Liana Ursoiu (clasa a XII-a), Maria Ionescu şi Tudor Profir (ambii de la a XI-a). De la clasele profesorului Ciprian…

O elevă din Galaţi s-a calificat la două olimpiade naţionale dintr-un foc

Scris de Vineri, 21 Martie 2014
* Ioana Cristina Buţu a reuşit să se califice la fazele naţionale de la informatică şi fizică, două discipline deloc uşoare Ioana Cristina Buţu - elevă la CNVA - a devenit o prezenţă obişnuită în paginile ziarului nostru pentru că anual obţine performanţe neobişnuite. Astă-vară am prezentat-o printre campionii gimnaziştilor,…

Elevii din Tecuci învaţă de la un expert german în alimentaţie

Scris de Vineri, 21 Martie 2014
Gerlinde Merkle este senior expert în alimentaţie şi vine tocmai din Germania pentru a-i învăţa câteva secrete nemţeşti pe elevii de la Liceul Tehnologic „Ov. Caledoniu” din Tecuci. Pentru a beneficia de cât mai multe sfaturi ale specialistei, catedra de alimentaţie publică şi turism a organizat un program de activităţi,…

Sâmbătă, seminar despre discursul public

Scris de Vineri, 21 Martie 2014
Membrii Asociaţiei Tinerilor Activi Civic din Galaţi îi invită pe cei interesaţi la un seminar introductiv în Public Speaking (Discursul public). Seminarul este gratuit şi va avea loc sâmbătă, 22 martie, între orele 11,30 – 13,30, la Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi. Organizatorii pot fi contactaţi, pentru detalii suplimentare,…

Laura Marin nu va renunţa la şefia ISJ

Scris de Vineri, 21 Martie 2014
Inspectoarea generală Laura Marin susţine că nu va renunţa la actuala funcţie decât dacă va câştiga alegerile pentru Colegiul nr. 9. „Atâta vreme cât sunt doar candidată, nu sunt în incompatibilitate. Abia dacă voi câştiga alegerile, va trebui să decid, în termen de 30 de zile, pentru una dintre funcţii.…

Cine ar putea fi noul inspector general la Galaţi

Scris de Vineri, 21 Martie 2014
Am fost curioşi să aflăm pe cine ar pune în funcţia de inspector general, după eventuala plecare a Laurei Marin, cei care au ocupat deja acest scaun şi văd lucrurile din interior. Doruleţ Resmeriţă, preşedintele PDL: „Cum ştiu că va fi numit un inspector general din cadrul PSD, dacă aş…
Pagina 170 din 212