Despre Ţara din Patria noastră s-au spus şi s-au scris foarte multe minciuni, una mai gogonată decât alta! A fost lăudată când trebuia pusă la colţul istoriei! Când trebuia laureată, a fost pedepsită cu bârfa şi insulta şi sudalma de către tot felul de „responsabili” cu ţurca şi zaiafeturile prin…

Am treabă cu el. Importantă. Vreau să-mi dea două găuri. Dar nu poate. Cică-i ocupat. Se duce la mort. La un mort masculin. Care s-a stins aşa, pur şi simplu, de moarte bună. N-a suferit deloc. Mai degrabă l-a durut viaţa. Viaţa tuturor din jur l-a durut. Că pentru ei…

Mai dorm niţel! Fiindcă, vorba aia, degeaba mă salt cu noapte la cap şi cu ziuă la glezne, degeaba mă ridic pe oase la cântatul porumbacului haiduc, dacă nu-s bun de nimic, dacă plec şi risc să adorm în timpul mersului, nu? Sigur că da! Nu strică oleacă de somn…

Unii spun că era foarte bine: oamenii umblau din scofală în scofală şi fluierau de bucurie când vremurile purtau Coroană Regală! Alţii spun că era foarte rău: doar sărăcie lucie, sărăcie fără măsură...chiar şi puricii aveau păduchi...şi păduchii umblau cu paiul în gură! Unii spun că-i foarte bine în Republica…

Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai scris nu fiindcă nu mai am cerneală sau cretă sau creion sau maculator sau ţărnă pe jos sau omăt în grădină, ci fiindcă mi-a fost ruşine! E uşor de presupus şi…

Sigur că da! Părinţi de şcolari şi şcolari de părinţi, dar şi profesori responsabili şi respectatori la Catedra, pe Câmpia şi în Altarul Limbii Române – adicătelea împătimiţi ai Literaturii – vor să asculte şi să primească bine/vorbirea semenilor într-ale Artei Cuvântului! Drept pentru care, fiecare – straşnic dotat/înarmat cu…

Supranumit Violonistul fără de Arginţi, omul din titlu des/cânta la toate nunţile şi botezurile şi balurile şi divorţurile şi chefurile şi petrecerile şi sărbătorile din mijlocul părţii de Sud a Moldovei de Nord! Cânta chiar şi la îngropăciuni! Şi la orice fel de despărţiri şi împărţiri cânta! Fără nici un…

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe crucea mormântului în care „doarme” grangurul „întrerupt” de cel mai straniu, dar şi sincer cetăţean de „onoare” al celui mai sigur/potrivit „loc de parcare”, al Cimitirului „Sfântul Lazăr”, adicătelea! Citiţi şi vă…

Aşadar, viteazul Vasile Vindereu a ucis un grangur! Cu premeditare şi cu sânge rece l-a ucis! Şi a ţinut neapărat să se „descarce” de păcat, povestindu-mi aceste amănunte spăimântătoare! Sigur că da! N-am cum să nu-l condamn pentru ce a fost în stare! Chiar dacă aş vrea să-l ajut spunându-i…

Şi uite ce-mi destăinuieşte/povesteşte Vasile Vindereu! „Chiar sunt convins că nu-ţi vine să crezi, dar pot să jur că eu l-am ucis pe cel de sub crucea asta! Pot să jur pe cuvântul meu de onoare, pe seriozitatea mea de onoare şi pe sufletul meu de onoare! Pot să-ţi aduc…

Tovarăşul Vasile Vindereu face la stânga, spre intrarea-n Cimitirul/ Dormitorul „Sfântul Lazăr”! Fac şi eu la stânga... şi-l urmez cam la un pas mai în urmă! Că doar sunt invitatul său, nu? Că doar are să-mi mărturisească „ceva” care nu mai suportă amânare, nu? Cred că are „ceva” pe suflet…

În fiecare dimineaţă, exact la ora când clopotele şi toaca (se) bat pentru chemare la utrenie, cetăţeanul Vasile Vindereu trece-nspre nord-vestul cartierului Ţiglina a IV-a, unde se întinde Dormitorul "Sfântul Lazăr"! Trece cu mers târâş-grăpiş, cu paşi mici şi egali, cu destulă prudenţă, dar şi siguranţă în sistemul său osos…