Mărturisesc: am trăit şi trăiesc printre bolovani! Ăştia-s de toate mărimile şi de toate felurile şi de toate naţiile şi de toate categoriile şi de toate culorile şi de toate necesităţile: bolovani de câmp, bolovani de pus pe varză, bolovani de zile mari, bolovani de asalt, bolovani generali, bolovani particulari,…
Am o mie şi unu de ani, dar sunt foarte frumoasă!/ bărbaţii şi femeile mor după mine!/ chiar azi-dimineaţă am îngropat un cuplu romantic!/ el nu era Oarecare, ea nu era Oarecine!// Nu am o sută de ani, dar sunt foarte frumoasă!/ un fluture şi o flutură îşi pierd zigzagul…
E dimineaţă. Chiar foarte dimineaţă. E mai răcoare-n autobuz şi nu-i nici aglomeraţie. Şi pe stradă atmosfera-i mai normală, mi se pare. Cobor la Modern. Şi încep să merg spre sediul redacţiei. Şi trec prin dreptul estic al parcului Mihai Eminescu, pe trotuar. Şi începe să mi se facă silă,…
Să mai spun despre câini, aceste substantive comune urlătoare, lătrătoare, de apartament, de ogradă, de sufragerie, de dormitor, de piele, de carne, de bucătărie, de păr, de companie, de pază şi protecţie, de asalt, de sanchi, de chichi... de morţii mamei lor de javre care, când tace (o clipă) maneaua,…
Zgomotul tramvaielor? Zgomotul ambulanţelor? Zgomotul aeroplanelor? Zgomotul tunetelor? Zgomotul strict necesar într-o fabrică de Linişte? Şi alte şi alte zgomote rezultate din (generatoare de) Util General? Nu, sigur că nu (mă) deranjează! Sunt agasante/devastatoare (şi foarte periculos de stresante) numai zgomotele asociate cu inutilul şi nesimţirea, cu abuzul şi teribilismul,…
Lăsat la discreţia derbedeilor de bloc, de cartier şi de oriunde, Oraşul se sufocă literalmente. Numai ipocriţii nu pricep, ori, mai bine zis, o fac pe nepricepuţii. Derbedei de prima vârstă, între două vârste, între nu se mai ştie câte vârste, indiferent de rasă, sex, şcoală, familie, religie, se găsesc…
Ieri, cu avionul de fără un sfert, nea Ion Mutelcă s-a întors acasă! Pe Aeroportul Internaţional din Galaţi, aflat în cele mai mincinoase proiecte/promisiuni uitate în sertarele misterioase şi vigilente ale ţaţei Demos Kratos, a fost întâmpinat de distinsul şi destinsul arhicunoscut domn Nimeni, candidat la Capra Oraşului şi susţinut…
Şi cum să nu ţi se umple sufletul şi memoria cu cele mai frumoase şi adânci şi înalte şi răscolitoare poezii scoase din Fântănă?!...Mihai Eminescu: „Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,/ valea-i în fum, fluiere murmură-n stână!”...Lucian Blaga: „Când mă privesc într-o fântână/ mă văd cu-adevărat în zi,/ aşa cum…
Nimic mai singur şi mai trist ca o fântână goală şi părăsită. Nici vrăbii, nici apă, nici urmă de lună şi de stele în luciul odinioară adânc şi ademenitor. Din ce în ce mai înclinat şi mai mâncat de putreziciune, stâlpul care sprijină cumpăna îşi trăieşte şi-şi numără ultimele clipe…
Mă duc la şcoala 7. În Ţiglina a doua. Caut o învăţătoare. Şi o găsesc. Seamănă cu domnişoara Ruth, un personaj straniu şi răscolitor (şi cu vioara) din opera lui Laurenţiu Fulga. Îi dăruiesc trei cărţi. Înconjurată de şcolari şi şcolăriţe, mă face să cred că-i elevă...şi s-o invidiez frumos...şi…
Tramvaiul cu tanti Maria (din ziarul de ieri) dispare într-o curbă aproape dulce, dacă n-ar fi altfel. Încerc să-mi iau gândul de la ea, de la nebunia ei. Încerc să nu-mi mai aduc aminte nici un vers din textul pe care mi l-a dat să i-l cetesc. Şi încerc să…
Stau de vorbă cu doamna Maria. Doamna Maria stă peste drum. Stă frumos. Şi aşteaptă. În aşteptare, să nu aibă impresia că pierde timpul şi sâcâie vremea, mă iscodeşte. Frumoasă iscoadă! Trăsături fine! Contur de amazoană! Şi ce ochi de sirenă! Veşminte elegante! Picioare lungi până la capătul celălalt al…
Sigur că da!... Dangătul clopotului bătut de mine (şi de moarte) se loveşte de dealul Rădeştilor şi se sparge într-o tânguire şi într-un vaier fără cusur. Se sparge în mii şi mii de firimituri şi se întoarce pe deasupra satului, pe sub sat şi prin sat, parcă încetinindu-şi vocalele... (u!…
Sigur că da!... Nenea Gigi Avădanei vine la gard şi, printre lacrimi, mă roagă să bat clopotul de moarte. Se scociorăşte prin buzunare şi scoate o monetă de trei lei. Cică trebuie să-mi plătească această muncă. Cică-i un gest de smerenie să baţi clopotul când moare un om. Îmi dă…
Vestea că a murit primul Cititor al Copilăriei mele vine ca un trăsnet din senin. Maică-sa, ţaţa Măndiţa, plânge în hohote şi se uită în sus. În Sus, spre Miazănoapte, dar şi în Sus, spre Cer, adică. Pentru că din Sus trebuie să apară maşina cu sicriul în care Titi…
Sigur că da! Băiatul cel mare al ţaţei Măndiţa şi al lui bădia Iancu Cujbă citeşte şi citeşte şi citeşte... şi, la fiecare început de pagină, face ochii roată şi ne cercetează să vadă cum şi dacă suntem atenţi la zicerea lui din carte. Suntem atenţi, chiar foarte atenţi. Cum…
Aici, de din vale de gardul lui bădia Ghiţă Fluture, e primăvară. Dar nu-i chiar cald. Pământul se zbiceşte, iarba îşi adună puterile şi-şi arată colţul. Mai încolo, pe dâmb, omătul se micşorează şi face nişte apă care curge continuu, dar nu se varsă nicăieri. Stăm cu vacile la păscut.…
Se uită-n stânga şi-n dreapta. Parcă-i lipseşte ceva, cineva. Are ochi uzi. Şi zice: „Mă cheamă Maria, am cincizeci de ani, vin de la gara cea cu trenuri şi vreau să ajung la spitalul judeţean cel mare!”...N-o aude nimeni. Mai zice o dată. Însă iar n-o aude nimeni. O femeie…
Sigur că da, doamnă Stai! Am să-ţi pun ziarul în cutia poştală! Dictatoarea mea, Iolanda Cremene, mi-a scris două texte pentru Nichita Stănescu! Să i-l dăruieşti şi să-i spui Poetului că tare mi-i dor de Părinţi şi de Măria Sa, Îngerul cu o Carte în mână! Da? „!abia dacă mai…
Sigur că da! Nu-mi vine să cred că doamna Stai se opreşte pentru mine! Şi nu se opreşte aşa, doar ca să-mi răspundă la salut, ci chiar stă şi se „uită” în ochii mei, şi mă fascinează, şi chiar îmi spune: „Şi eu aştept de multă vreme să mă întrebi…
Când e acasă, doamna Stai stă la ultimul etaj, adică tocmai la limita dintre unde (se) sfârşeşte Omul şi unde începe Vulturul (lui) Nichita, care zboară cu spatele-n jos şi zgârie nourii cu ghearele, exact cum scrie Poetul cu „Noduri şi Semne” într-un final al Inefabilului, ca să zic aşa,…
Dumnealor, destinsele şi distinsele doamne din numerele trecute ale ziarului cu Divina Tragedia aşezată în colţul din dreapta, jos, pe ultima pagină, cum te uiţi şi citeşti frumos şi perpendicular, m-au avertizat că-s supărate leoarcă/fleaşcă pe condeiul meu! Fiindcă, precizează madamele, s-au simţit jignite-n evaziunea lor sentimentală, şi-n amorul lor…
Eşti prea pornită, doamnă Dor! La ce-ţi foloseşte înverşunarea asta? Măcar acu, mai ales că începe Săptămâna Patimilor, nu mai fi aşa aprigă! Fii mai oprită! Îţi stă foarte bine pe coordonate calme! Şi fizic şi psihic! Te-ai năpustit ca o pajură-nspre sufletul meu! Cu cele mai contondente cuvinte te-ai…
În finalul ultimei tale epistolii, pe care am primit-o ieri, în jurul mesei de prânz, chiar când păpam chişleag de post, zici exact aşa: „şi pulbere, ţărână din tine s-a alege,/ căci asta e a lumii nestrămutată lege;/ nimicul te aduce, nimicul te reia,/ nimic din tine-n urmă nu va…