POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Recensământ asistat, și în centrele Direcției de Taxe și Impozite

Scris de Joi, 21 Iulie 2022
Primăria municipiului Galați informează că s-au mai deschis două noi centre de recenzare asistată, la sedii ale Direcției de Taxe și Impozite Locale. Este vorba despre sediul din bulevardul Henri Coandă nr. 40 (Micro 39) și cel din strada Brăilei nr. 232 (Micro 18). Reamintim, alte centre de recenzare sunt…

Galațiul întârzie trecerea la iluminatul inteligent. Străzile oraşului, încă dominate de becurile clasice

Scris de Miercuri, 20 Iulie 2022
Iluminatul public stradal și al clădirilor administrative ar putea costa mai puțini bani din buget și, implicit, din buzunarul cetățenilor, în cazul în care se vor implementa soluții eficiente de reducere a consumului de energie și, prin urmare, a valorii facturilor. O astfel de soluție o reprezintă înlocuirea becurilor clasice…

Finalizarea Muzeului de Artă Vizuală, mai scumpă decât construcția de la zero. Asocierea Lemacons-Tancrad, singura ofertă depusă

Scris de Miercuri, 20 Iulie 2022
Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o singură ofertă a fost depusă în cadrul licitației organizate de Consiliul Județean Galați pentru finalizarea lucrărilor la Muzeul de Artă Vizuală din Parcul Rizer. Este vorba despre asocierea Lemacons - Tancrad, care are subcontractanți firmele Mar-Ina-Prodprest, Quantum Construct și RCG…

Parcare supraetajată pe strada Română, într-o zonă cu garaje... etajate (FOTO)

Scris de Marți, 19 Iulie 2022
Primăria plănuiește să construiască o parcare supraetajată într-o zonă înțesată de garaje de pe strada Română. Deocamdată, a lansat o licitație pentru studiul de fezabilitate și așteaptă ofertele până pe 16 august 2022. Valoarea estimată a contractului este de 250.000 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire - "prețul…

Dacă tot e șantier, nu se repară și trotuarul?

Scris de Marți, 19 Iulie 2022
"Dacă tot modernizează aleea de la P-uri, nu amenajează trotuarul și spațiul verde din imediata vecinătate?", ne-a întrebat un locatar al zonei. În apropierea șantierului de la P-uri, lângă stația de transport, zac resturile unui fost spațiu comercial. Construcția a fost desființată, dar spațiul verde și trotuarul pe care le-a…

Acord de 3,5 milioane de lei pentru oaze de vegetație, într-un Galați de betoane

Scris de Luni, 18 Iulie 2022
Pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii a scos la licitație un acord-cadru pe 24 de luni, în valoare totală estimată de 3.531.060 de lei fără TVA. Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut, iar ofertele sunt așteptate până pe 18 august 2022. Complexul…

Primăria caută constructor care să transforme o ruină în creşă

Scris de Duminică, 17 Iulie 2022
Până pe 22 iulie 2022, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele din partea constructorilor interesaţi să transforme în creşă o clădire dezafectată, propusă inițial spre demolare. Este vorba despre imobilul din strada Alexandru Ioan Cuza nr. 24, construit în jurul anului 1910, pentru salvarea căruia municipalitatea a obţinut finanţare europeană. Trebuie…

Gălățenii - în locuințe mici, vechi și aglomerate. Construim destul de mult, dar nu suficient

Scris de Joi, 14 Iulie 2022
Un clasament dat publicității de Hotnews plasează județul Galați în prima jumătate a topului național al locuințelor construite, la trei categorii. Suntem pe locul 18 în țară la locuințe construite în ultimii zece ani, pe 24 la locuințe construite în ultimii zece ani la suta de mii de locuitori și,…

Finanţare europeană pentru drumul expres Brăila - Galați. Constructorul nu a întrerupt lucrul

Scris de Joi, 14 Iulie 2022
După amenințările cu oprirea lucrărilor de construcție, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a venit cu două vești bune privind drumul expres Brăila - Galați: se lucrează și s-a semnat contractul de finanțare europeană. Printr-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere…

Numele unui fost deputat gălățean, în ancheta internaţională despre Uber

Scris de Miercuri, 13 Iulie 2022
Numele lui Mircea Toader, fost parlamentar gălățean și lider al filialei județene PDL, apare în cea mai nouă investigație publicată de RISE Project: "Mașinăria Uber". Potrivit jurnaliștilor citaţi, Mircea Toader, vicepreședinte al Comisiei de transporturi din Parlament şi responsabil de amendamentele pentru Legea taximetriei în 2015, ar fi promis că…

În ce stadii se află proiectele de anvergură ale Galațiului. Proceduri, licitații, lucrări și termene

Scris de Luni, 11 Iulie 2022
Președintele executiv al PSD Galați și al Consiliului Județean (CJ), Costel Fotea, a prezentat succint, luni, 11 iulie, stadiul diverselor proiecte de dezvoltare ale județului, într-o conferință de presă organizată la sediul partidului. Cu caracter de noutate, acesta a menționat faptul că Drumul TransRegio Galați - Brăila - A2 și…

Expert independent, pentru recrutarea directorului general Transurb

Scris de Duminică, 10 Iulie 2022
Cu experienţa unui lung şir de directori înregimentaţi politic, compania publică de transport în comun, Transurb SA, a contractat un expert independent în recrutare resurse umane, pentru selecţia candidaţilor la postul de director general şi, respectiv, director economic. Este vorba despre firma bucureşteană Fox Management Consultants SRL, cu care a…

O stradă din Galați va purta numele profesorului Mihalache Brudiu

Scris de Duminică, 10 Iulie 2022
Situată în zona Port, între străzile Griviței și Leului, strada Gheorghe Stroiciu va purta numele profesorului universitar Mihalache Brudiu, cetățean de onoare al Galațiului. Schimbarea denumirii a fost inițiată de PACT pentru Galați – prin consilierul local Doru Căstăian și fostul consilier Sorin Frăsina - și aprobată în unanimitate de…

Costurile amenajării Potcoava de Aur - Trei Star cresc din nou

Scris de Miercuri, 06 Iulie 2022
Prin votul aleșilor locali, costurile modernizării zonei cuprinse între Potcoava de Aur și Trei Star ar urma să fie, pentru a doua oară, majorate. Valoarea totală a investiției ar urma să crească la 14.672.063 de lei, în condițiile în care cheltuielile estimate inițial erau de 11.641.489 de lei cu TVA.…

Spațiul verde care se scufundă cu tot cu canalizări (FOTO)

Scris de Marți, 05 Iulie 2022
Un spațiu verde proaspăt amenajat pe strada Mărășești nr. 14-16, în imediata vecinătate a parcării supraetajate din Mazepa, se scufundă împreună cu trei canalizări. Aici ar urma să fie un loc de socializare pentru locuitorii zonei, cărora li s-a promis montarea unor măsuțe de șah. Numai că și porțiunile asfaltate…

Cât de eficiente sunt sistemele antigrindină? De la realitatea din teren, la declarații cu iz politic

Scris de Luni, 04 Iulie 2022
Eficacitatea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) este un subiect ce nu poate fi analizat decât de specialiști. În ultima vreme, însă, în spațiul public au apărut o serie de declarații cu tentă politică, ce au darul de a-i contraria, mai ales pe fermieri, dar nu numai.…

Când va fi gata modernizarea axei Vuia - Coandă - Coşbuc. O nouă majorare substanțială a costurilor

Scris de Vineri, 01 Iulie 2022
De la de 104,69 milioane de lei cu TVA, valoarea inițială a proiectului, modernizarea axei Traian Vuia - Henri Coandă - George Coșbuc (tronson Henri Coandă - Alexandru Măcelaru) a ajuns la 162,65 milioane de lei cu TVA, indicatori tehnico-economici aprobați de aleșii locali. Primarul Ionuț Pucheanu a declarat că…

Traseele 104, 29 și 12 se desfiinţează din 4 iulie. Modificări majore în transportul local

Scris de Joi, 30 Iunie 2022
UPDATE. Cu 13 voturi "pentru", toate de la PSD, cinci voturi împotrivă și cinci abțineri, au fost aprobate modificările majore care vor fi aplicate din 4 iulie 2022, în programul de transport public local. Traseele 12 (Piața Centrală - Bariera Traian), 29 (Micro 19 - Gara CFR) și 104 (Țiglina…

Finanțare obținută prin PNRR pentru renovarea Teatrului Dramatic

Scris de Joi, 30 Iunie 2022
Galațiul a câștigat o finanțare de 15.103.631 de lei, bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru renovarea integrată a Teatrului Dramatic "Fani Tardini". Potrivit unui comunicat de presă, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat, joi, 30 iunie, zece noi contracte de finanțare prin Componenta C5 - Valul…

Tarife noi la Plaja "Dunărea", de la 1 iulie

Scris de Joi, 30 Iunie 2022
Prin votul aleșilor locali, tarifele de acces la Plaja "Dunărea" au fost modificate. Astfel, de la 1 iulie, pentru a intra în zona de agrement de la ora 17,00, adulții vor plăti 20 de lei, iar copiii - 10 lei. Aceste tarife se vor aplica de marți până duminică. Amendamentele…

Galațiul va avea cinci parcări subterane, în valoare de 288 de milioane de lei (FOTO)

Scris de Miercuri, 29 Iunie 2022
Odată cu proiectele a patru parcări supraetajate, cu locuri de joacă pe acoperiş, obiective a căror construcţie ar costa 100 de milioane de lei, Primăria Galaţi a venit în faţa aleşilor locali cu alte cinci investiţii, şi mai ambiţioase: cinci parcări subterane, deasupra cărora vor fi amenajate parcuri sau vor…

Cum avansează lucrările de pe "centura mică". Puzzle complicat pe DJ 251M

Scris de Marți, 28 Iunie 2022
Lucrările continuă pe toate cele cinci tronsoane ale DJ 251M ("centura mică" a municipiului Galați), dar și la podul hobanat ce ar urma să fie finalizat până la sfârșitul anului. Conform reprezentanților Consiliului Județean (CJ) Galați, singurele porțiuni ale drumului pe care nu se poate avansa sunt cele blocate de…

La podul peste Dunăre a fost montat ultimul tablier

Scris de Marți, 28 Iunie 2022
Conform debraila.ro, la podul suspendat de peste Dunăre a avut loc montarea ultimului segment de tablier metalic, cel de-al 86-lea. "Urmează etapa de sudură a tablierelor metalice, la începutul lunii iulie. După această etapă, urmează hidroizolarea și asfaltarea. Termenul asumat de finalizare a lucrărilor la pod este decembrie 2022", a…

Lucrări la drumurile din Pădurea Gârboavele

Scris de Marți, 28 Iunie 2022
CJ Galați are în derulare reabilitarea și modernizarea a 0,6 km de drum ce deservește accesul către/dinspre Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele și drumul județean DJ 255B, realizarea de trotuare și piste de bicicliști, realizarea unor parcări auto, asigurarea scurgerii apelor pluviale prin proiectarea unor sisteme de preluare a…
Pagina 46 din 441