Sera exotică de la Muzeul de Științe ale Naturii bate pasul pe loc

Sera exotică de la Muzeul de Științe ale Naturii bate pasul pe loc
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

În prezent, lucrările la sera de plante exotice de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Răsvan Angheluţă” par a fi abandonate. La ultima noastră vizită în teren, de vineri, 12 mai, șantierul era pustiu, deși am putut identifica în zonă măcar un utilaj și o baracă.

Conform reprezentanților Consiliului Județean (CJ) Galați, autoritatea contractantă a investiției, contractul cu asocierea responsabilă de finalizarea proiectului a fost reziliat, după mai multe prelungiri. Este vorba despre asocierea Sowiens SRL - Ark Management Concept SRL - Structi Punct SRL. De altfel, dacă ar fi să ne raportăm la durata lucrărilor, termenul este de multă vreme depășit. Ordinul de începere a acestora a fost emis în urmă cu aproape trei ani, ele fiind prevăzute să se încheie în mai puțin de un an, mai exact în doar 10 luni.

”Constructorul a promis că va mobiliza oameni la această lucrare, dar nu s-a dovedit serios până la capăt, lucrările aflându-se în prezent la un stadiu de doar circa 60% și, ca atare, nu a beneficiat de decontarea finală”, ne-au mai declarat reprezentanții CJ. Potrivit aceleiași surse, în teren a fost finalizată evaluarea investiției de către experți, conform tuturor procedurilor legale, urmând a fi emis raportul pentru reluarea procedurii de achiziție, în vederea desemnării unui alt constructor.

“Vom construi la Galaţi una dintre cele mai frumoase sere de plante exotice din ţară. Astfel, după mai bine de 20 de ani de când a fost abandonat, scheletul metalic inestetic din curtea Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii va fi transformat într-o spectaculoasă seră, în care gălăţenii vor putea admira palmieri de aproape 20 de metri înălţime şi sute de plante exotice. Noua seră va deveni cu siguranţă unul dintre cele mai vizitate locuri din Galaţi. De asemenea, vom amenaja şi un spaţiu pentru expoziţii temporare, unde elevii vor putea desfăşura diverse activităţi didactice”, spunea, în luna mai 2020, Costel Fotea, preşedintele CJ.

Pe atunci, valoarea totală a investiţiei era estimată la 14,83 milioane lei, sumă ce includea contractul de lucrări, dar şi achiziţionarea plantelor, cu fonduri asigurate din bugetul propriu al instituției. Când va fi gata, ”la cheie”, proiectul prevede consolidarea scheletului metalic existent, montarea unor geamuri speciale pentru sere, realizarea instalaţiilor de climatizare şi irigaţie, precum şi dotarea cu toate echipamentele necesare.

Citit 3186 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Mai 2023 09:19

6 comentarii

  • postat de Romeo
    Marți, 16 Mai 2023 10:15
    109.166.129.***
    De ce nu zice nimeni de constructori? Ei nu au nicio vina? Tot aici în viața liberă am citit că i-au dat în judecată și se judecă cu acești constructori neserioși....nu mai vorbiți in necunoștință de cauza
    0
    0
  • postat de Cosmin C
    Marți, 16 Mai 2023 04:31
    86.124.201.***
    Și nu doar sera! Varianta de ocolire, centura mica, aeroportul, spital nou, modernizarea Falezei. Mai scrieți și voi, ca sunt mai multe!
    0
    0
  • postat de marr
    Luni, 15 Mai 2023 23:11
    86.124.200.***
    (daca sunteti seriosi)Puneti Clauza de Despagubire in caz de Nerespectare Contract . Are Rolul de a Descuraja/tine la departare Firmele-Daunator . Altfel ...o sa tot fiti Visul firmelor Tepare/incurca lume .
    0
    0
  • postat de moise
    Luni, 15 Mai 2023 22:53
    86.124.202.***
    Poate ne anunta domnul Fotea care este cuantumul penalitatilor incasate de CJ de la constructorii neseriosi...de la Muzeul de arta vizuala, de la Centura mica, de la Muzeu.........
    E straniu sa nu ceri penalitati, sa nu dai certificate negative, doar sa apari cu scuze...
    0
    0
  • postat de Dante
    Luni, 15 Mai 2023 22:31
    109.166.134.***
    Toate contractele semnate înainte de pandemie ar trebui reanalizate pentru că s-au schimbat total datele economice - au crescut prețurile, termenele de livrare la produsele de import, condițiile de muncă din timpul pandemiei, etc. Nici la podul de peste Dunăre, nici la centura nu s-au putut respecta
    0
    0
  • postat de Exoticul
    Luni, 15 Mai 2023 20:35
    86.123.164.***
    Are Negoiță niste palmieri de vanzare. Daca va grabiti, ii puteti lua cat sunt inca verzi.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.