Viaţa în Australia - Imigrant în ţara (lui) Oz

Viaţa în Australia - Imigrant în ţara (lui) Oz
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Bun cunoscător al limbii engleze, cu vârsta sub 50 de ani, profesionist cu experienţă în domeniul său de activitate, adaptabil schimbărilor şi provocărilor vieţii, acesta ar trebui să fie profilul românului care poate cere o viză pentru Australia * Odată ce ai primit viza şi ai nişte bănuţi în buzunar, te porneşti la drum cu un „Doamne ajută” şi cel mai important este să nu-ţi pierzi speranţa

Oz sau Ozzie, aşa i se spune în limbaj colocvial, Australiei. Ca să ajungi acolo, drumul e lung, dar oportunităţile sunt extraordinare. Aşa cum v-am promis vă prezentăm informaţiile necesare pentru a începe o viaţă nouă în patria cangurilor. Ghid ne-a fost Vasilica Gorgos, gălăţeanca pentru care - aşa cum aţi putut citi în pagina trecută de Diaspora - Australia a devenit, de mai bine de şase ani, „acasă”. Continentul impresionează nu numai prin fauna şi flora unice în lume, ci şi prin diversitatea naţiilor care încearcă să construiască împreună. Este şi motivul pentru care, spune Vasilica Gorgos, ţara îşi schimbă des legislaţia pentru a se introduce cât mai multe categorii de persoane. Acum, de exemplu, vin oameni din Afganistan, doritori de pace, iar acum doi ani a fost o mare afluenţă de bengali. Şi apropo de schimbări, dacă până în martie 2004 copilul care se năştea pe continent căpăta automat cetăţenia australiană, acum el o dobândeşte odată cu părinţii lui.

Primii paşi

„Calea directă către obţinerea cetăţeniei australiene se face prin programul General Skilled Migration Program, perfect pentru cei care nu au rude în Australia sau nu sunt sponsorizaţi de către un angajator de pe acest continent. Sub acest program se poate aplica pentru mai multe tipuri de vize, dar dintre acestea cea de imigrant independent are cele mai puţine restricţii. Pentru a putea aplica pentru aceasta viză, profesia aplicantului trebuie să se regăsească pe lista profesiilor cerute pe piaţa muncii australiene, lista cunoscută ca Skilled Occupation List (SOL). De asemenea, aplicantul trebuie să aibă sub 50 de ani, să ştie engleza la un nivel ridicat, iar calificarea şi experienţa în domeniul respectiv vor ajuta la acumularea punctelor cerute pentru ca finalizarea procesului de analizare a aplicaţiei să aibă un rezultat pozitiv. Să nu uităm despre taxa care se plăteşte odată cu depunerea dosarului şi care este din păcate nerambursabilă, indiferent de rezultatul aplicaţiei. Nivelul taxei pentru acest tip de viză este destul de ridicat dacă o raportăm la salariile care se practică în România. Actualmente, valoarea acesteia este de 2.960 dolari australieni”, spune Vasilica Gorgos. Lista SOL o găsiţi la www.immi.gov.au, website-ul Departamentului de Migrări Australian. Pe acest site veţi găsi aproape toată informaţia de care aveţi nevoie pentru a înţelege cum se acordă această viză, sau alte tipuri de vize (pentru a vizita, studia sau lucra temporar în Australia, sau chiar de a deschide o afacere acolo), care sunt drepturile şi obligaţiile ce revin persoanei căreia i s-a acordat viza australiană. Şi site-ul Ministerului de Afaceri Externe al României (www.mae.ro) care oferă informaţii succinte despre aceste vize. Din păcate, nu există o Ambasadă a Australiei în România, ci numai un Consulat Onorific al Australiei la Bucureşti care nu se ocupă de analizarea dosarelor sau de vize. Dosarele se vor depune la Ambasada Australiei din Belgrad (www.serbia.embassy.gov.au). Procesarea unui dosar durează cam doi ani.

Viza de studii sau de muncă?

Viza de vizitator se obţine cel mai repede, dar cu ea nu ai dreptul să munceşti ori să înveţi. Viza de muncă durează mai mult pentru că solicitările sunt multe, dar şi oferta de locuri de muncă e bogată. „Dacă aplici pentru acele meserii cerute şi demonstrezi cu acte că eşti potrivit pentru asta, primeşti viza şi vii în Australia, asta nu înseamnă că îţi vei şi găsi imediat de lucru. Primii căutaţi sunt cei bine pregătiţi şi cu experienţă, dar preferaţi sunt cei care au învăţat şi căpătat experienţă locală. Aşa că te porneşti la drum cu un «Doamne, ajută!» şi nu-ţi pierde speranţa. Trebuie să ai nişte bănuţi în buzunar! Dacă ai pe cineva acolo care te poate ajuta cât de cât, este foarte bine, dacă nu, trebuie să ai o rezervă de bani. Poate că nu îţi vei găsi de la început de lucru exact în domeniul tău, dar fiind o zonă de atracţie turistică importantă, îţi poţi găsi temporar un job în acest domeniu, atâta timp cât ştii engleza foarte bine”, atrage atenţia Vasilica Gorgos. Atât ea cât şi soţul ei au ajuns în Australia cu viză de studii, în condiţiile în care aveau deja studii universitare absolvite cu succes în România. Pe continent au urmat studii postuniversitare. Important este să ştiţi că în Australia, studiile, fie ele la colegiu sau universitate, se plătesc. Diferenţa este, spune dna Gorgos, că în momentul în care eşti cetăţean australian, nu plăteşti înainte cursurile, ele se vor contabiliza pe o fişă, iar la finalul facultăţii, când începi câştigi din muncă, rambursezi banii pe care statul i-a investit în tine.

Ce se caută?

Una dintre profesiile cerute este cea de asistentă medicală. Numai că, subliniază Vasilica Gorgos, e o mare diferenţă între ceea ce fac asistentele medicale aici, şi ceea ce fac acolo! În Australia, asistentele medicale fac şi ceea ce face aici o infirmieră. Industria construcţiilor este în floare pentru că acolo se tot construieşte, se dărâmă, şi iar se construieşte, şi iar se dărâmă, aşa că dacă eşti meseriaş bun, ai toate şansele să îţi găseşti în job. Se caută, de asemenea bucătarii, dar şi contabilii şi economiştii. În general, viza de muncă se acordă pe o perioadă între trei şi patru ani, după care se poate prelungi.

Drepturi

„În momentul în care te-ai angajat pe domeniul pentru care ai aplicat lucrurile vor merge mai repede pentru tine. Pentru a obţine cetăţenia, trebuie să ai un număr de patru ani la activ în Australia, din care cel puţin 12 luni cu rezidenţă permanentă. Din momentul în care ai obţinut rezidenţa temporară, la o perioadă de patru ani poţi aplica pentru rezidenţă permanentă, dar depinde ce fel de viză ai primit la început. După rezidenţa permanentă, poţi aplica fără probleme pentru cetăţenie, cât timp nu creezi probleme statului australian. Ca rezident permanent, ai cam aceleaşi drepturi ca şi cetăţeanul australian. Când ai viza de student sau rezidenţa temporară, nu eşti acoperit de sistemul de sănătate publică, va trebui să ai o asigurare privată de sănătate când te duci la medic, la spital. Dacă eşti student, suma pe care o plăteşti către asigurările de sănătate privată nu este foarte mare, dar ca şi acoperire, ai mai multe drepturi decât la o viză de muncă. La spital plăteşti taxe fixe pentru serviciile de care ai nevoie şi nu există şpagă”, a subliniat Vasilica Gorgos.

Citit 25363 ori Ultima modificare Duminică, 27 Mai 2012 16:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.