Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Blocuri cu apartamente ale Primăriei, lăsate fără gaze timp de şase zile
Miercuri, 31 Iulie 2019 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Trei scări ale blocului A4 de pe strada Traian nr. 93 şi alte trei blocuri de pe strada Cezar, care au apartamente cu chiriaşi ai Primăriei Galaţi, au fost deconectate de Engie de la reţeaua de gaze naturale, pe motiv de neplată a facturilor de către Calorgal. Pe de altă parte, directorul general al Calorgal, Marian Alexandru, afirmă că "suntem cu plata la zi" şi că a cerut reconectarea de urgenţă a consumatorilor afectaţi.
Patru blocuri cu locuinţe ale Primăriei Galaţi - blo ...
O bătaie în toată regula s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 29 de ani şi reţinerea a doi bărbaţi, marţi, la Drăguşeni. Conflictul s-a petrecut într-un magazin sătesc de pe raza comunei, victima fiind lovită cu pumnii şi cu o sticlă. Incidentul a ajuns la urechile poliţiştilor, sesizaţi prin 112, care ajunşi la faţa locului au stabilit că, "pe fondul unui conflict mai vechi, victima a fost agresată de doi consăteni, de 19 şi 29 de ani, care au lovit-o cu pumnii şi cu ...
Pierdut între dealurile din comuna Pechea, la cel puţin şase kilometri de satul cel mai apropiat, cătunul Lupele se stinge încet, dar sigur. Cândva o comunitate stabilă şi înfloritoare, aşezarea numără acum mai multe case decât locuitori. Omorât pentru prima oară de comunişti, satul Lupele este acum la un pas de a muri a doua oară.
Un drum de doar 40 de kilometri de la Galaţi la Lupele este ca o călătorie înapoi în timp, cu cel puţin un secol. La numai o oră de mers cu m ...
Echipa masculină de volei CSM Arcada, deţinătoarea titlului de campioană naţională, a perfectat încă două transferuri pentru următorul sezon. Clubul gălăţean a ajuns astfel la opt achiziţii făcute în această vară.
Ultimele două transferuri sunt ale unor jucători cu prezenţe în echipele lor naţionale, bulgarul Svetoslav Gotsev şi românul Mihai Gheorghiţă, cei doi evoluând pe acelaşi post, cel de centru. Svetsolav Gotsev, care luna următoare va împlini 29 de ani (î ...
Primele meciuri oficiale din noul sezon pentru o parte dintre echipele din al treilea eşalon sunt programate astăzi. Este vorba despre confruntările din primul tur al "Cupei României" - faza naţională, unde joacă şi echipele din Liga a IV-a ce au câştigat fazele judeţene.
La Galaţi va avea loc un derbi judeţean, între nou promovata în a treia ligă ACS Universitatea "Dunărea de Jos" şi viitoarea colgă de serie în campionat Sporting Lieşti. Va fi totodată şi o reeditare a d ...
Repartiţia profesorilor cu drept de titularizare
Miercuri, 31 Iulie 2019 05:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Repartiţia cadrelor didactice care au obţinut medii peste 7,00 la Titularizare 2019 va avea loc astăzi, 31 iulie, la Liceul Tehnologic de Marină, în Sala de Navigaţie (parter), de la ora 9,00. Primii care vor primi posturi sunt profesorii de Fizică, Matematică şi Învăţământ special. De la ora 10,00, sunt aşteptaţi de de la disciplinele tehnice, instruire practică şi Psihopedagogie. Educatoarele vor fi repartizate de la ora 11,00, iar de la ora 12,30, profesorii de limbi străin ...
Astăzi, 31 iulie, este ultima zi în care pot fi depuse la Finanţe declaraţia unică şi Formularul 230 (pentru redirecţionarea unui procent din impozit). 2019 ar fi trebuit să fie primul an în care depunerea acestor formulare se face exclusiv online, dar Guvernul a acceptat ca acestea să fie depuse şi în format "clasic", pe hârtie. Nedepunerea în termenul stabilit a declaraţiei unice poate fi sancţionată cu amendă de până la 500 de lei.
Începând din anul 2018, Fiscul nu a ma ...
Astăzi, 31 iulie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Basarabiei, Traian şi Drumul de Centură. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Piscu şi Barcea, iar pe DN 26 în localităţile Şiviţa şi Slobozia Oancea. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Priponeşti, iar pe DJ 251, la Cuza Vodă şi Costache Negri. ...
Pasaj futurist în centrul oraşului (FOTO)
Miercuri, 31 Iulie 2019 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Dintr-un loc insalubru care ameninţa să se prăbuşească peste cei care se încumetau să-l străbată, Pasajul "Dunărea" se va transforma, în următoarele opt luni, într-un obiect urban cu aspect futurist, demn să găzduiască mici evenimente publice. "Lucrarea va întregi conceptul pentru viitorul centru al oraşului Galaţi, un centru despre care îmi doresc să se vorbească în cei mai elogioşi termeni cu putinţă", a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ionuţ P ...
Când şi cum se finalizează schimbarea la faţă a centrului Galaţiului (FOTO)
Miercuri, 31 Iulie 2019 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
"Dacă tema proiectării era: haideţi să facem totul green (verde - n.r.), să facem totul pajişte, mergeam pe ideea să se facă totul pajişte, nu cred că era vreo problemă! Tema a fost stabilită de autorităţi împreună cu noi. Noi am venit cu un concept pe care populaţia cu siguranţă îl va accepta", a declarat arhitectul Cristian Ghiţău, de la BTFarch Ro Company SRL, autorul întregului proiect de modernizare a zonei centrale a oraşului. Alături de peisagistul Cosmin Coman ş ...