Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria cele o mie şi unu de plânsuri torenţiale, pe care le-ai pierdut aşteptându-mă... şi întru memoria celor o mie şi unu de hectare cu ghiocei, pe care le-am semănat şi le-am înflorit aşteptându-te... dar şi întru memoria celor o mie şi una de strigăte prin deşertăciunea care ne-a înmulţit şi ne-a împărţit la cei care au fost şi încă mai sunt duci şi ducese de Candoare pe acest (ne)cunoscut Rotund ...

Parafrazându-l pe poetul George Bacovia, eu stau şi mă duc şi mă întorc şi mă întreb: până la urma urmei, oare ce mai vrea de la mine Maria acestei Societăţi cu Răspundere Nelimitată, Maria acestei contabilităţi ciudate, această Marie din Prezentul Timpului (meu şi al ei) Trecut, această Marie din Trecutul Timpului (meu şi al ei) Prezent? Iată, s-a scurs atâta nisip în clepsidra-i de pe birou, atâta vreme s-a scurs (nevăzută) pe lângă noi, atâţia vizitatori au intr ...

când "este" nu-i, dar "nu se poate" este, şi când primejdii sfinte mă-mpresoară, şi când se surpă tot ce (nu) crezusem că (nu)-i frumos decât pe dinafară... şi când distanţa mică... (foarte mică!!!)... dintre păgân şi sacru îmi rânjeşte ca un jurat stăpân pe universul pe care l-am tradus în româneşte... şi când distanţa mare... (foarte mare!!!)... dintre un "zis" şi un "făcut" anume îmi toarnă-(n vis şi-n gând) amărăciune şi-mi injectează-(n suflet) şt ...

Da, sigur că da! Ea este femeia din portret! Care va să zică... şi ea a fost pe aici! Care va să zică, aici venea când zicea că are treabă, că nu poate să-mi răspundă la rugămintea mea de a ne întâlni şi de a trăncăni la o cană cu apă aşezată lângă o chisea cu dulceaţă de cireşe amare! Care va să zică, nu-n zadar bănuiam eu că nu-i în regulă comportamentul său! Şi doar îmi spusese gazda mea, tanti Maria lui nea Ion Grigoraş, că domnişoara de atunci era un ...

Când mi-era inima mai dragă, tu-i spuneai să mă lase şi să plece cât mai departe, să nu se mai întoarcă niciodată printre cuvintele mele nici măcar în şagă, nici măcar să audă şi să vadă că am suit-o într-o carte scrisă cu privirea perpendiculară pe stele perpendiculare: steaua mea şi a ei, amândouă la fel de tăcute şi amare! Când mi-era inima mai urâtă, tu-i spuneai să vină cât mai aproape de sufletul meu şi să nu mai părăsească nicicând inefabilul dint ...

Într-o tăcere sepulcrală, ne întoarcem în biroul contabilei! Maria-mi toarnă încă o cafea şi încă un lichior de cireşe amare! Şi nu articulează nici o glasnică! Nici măcar nu se mai uită la mine! Nici nu mai zâmbeşte ispititor! Nu-mi mai dă nici măcar un semn că ar vrea să mă scoată din nedumerire! Femeia din portret este ea ori nu este ea? Şi oare ea să fi scris acele versuri atât de... masculine? Şi dacă mi-a vârât în suflet încă o amăgire/dezamăgire, numai ...

Ia-mă să-mi dai nişte viaţă/ din multul înaltelor tale priviri înspre lutul din care/ beau moarte la deal şi la vale! Ia-mă acum, cât mai merge/ ulciorul iubirii la apă, cât încă departe-i târziul/ şi-absenţa nu-i gata să-nceapă! Acum, când blestemul acestei/ meniri încă ştie să ardă... şi arde... şi face lumină/ şi-o poartă din poartă în poartă! O poartă din uşă în uşă,/ din suflet în suflet o poartă... (seraf păzitor al candorii,/ aude şi vede şi iar ...

De ce ai lăcrămat şi de ce încă mai eşti tristă, Maria? - o întreb în timp ce ea-mi toarnă cafea şi lichior de cireşe amare. Nu-mi răspunde imediat! Cred că vrea să mă surprindă! Cred că vrea să mă ţină în şah, cum se spune! Şi cred că are ceva de ascuns! Mereu are ceva de ascuns! Dar nu mă deranjează! E chiar interesant! E frumos! Cum să nu fie ademenitoare imprevizibilitatea? Cum să nu-mi placă şi să nu râvnesc... orizontul? Mai ales că Maria, această contab ...

mărturisesc: nu are rost să mai aştept când veşnicia stă cu mâinile pe piept ş-ascultă cântul cel de dus/ acolo, jos... acolo, sus... unde nu-i nimeni prost, urât, frumos, deştept! n-am mai văzut de mult atâţi nemuritori înlăcrămaţi... şi doar de mii şi mii de ori am tot murit ş-am tot plecat/ (ne)hotărât, (ne)vinovat... şi m-am întors şi am trăit adeseori! am fost cicoare, mierlă, piatră, lup şi tei, verb şi adverb şi aoleu şi alelei... ş-am fost şi zbor ş ...

Ce mă mai scormoneşte Maria asta! Ce mă mai provoacă! Îmi umblă destul de mult prin inimă şi prin creier, mă cotrobăieşte meticulos, dar destul de elegant! Iar această eleganţă mă determină să n-o pot refuza! Are-un fel de pedanterie plăcută, deloc sâcâitoare! Un fel de a mă împinge-n uşor-uşor în flăcări... şi apoi de a striga „fii atent să nu te frigi”!... Sigur că-mi aduc aminte cele două versuri memorabile, formidabile, răscolitoare ale Maicii Teodosia Zo ...