Chiar astăzi, dimineaţă, au înflorit salcâmii!... privindu-i cum rimează, ziceam: stăpâne, ale cui sunt aceste haruri ce ştiu a pogorî?...mi-i aşa de dor...şi-mi vine să merg numai la vale! Chiar astăzi, dimineaţă, cu sufletu-n vibrare, cu ochii pe fereastră, spre larguri abisale, cu inima crescută cât carul tău cel mare... m-am fermecat cu albul desăvârşirii tale! Chiar astăzi, dimineaţă, printre salcâmi, cu sama că totul şi nimicul nicicând nu pot fi gata, l-am ...

În ziua aceea, era într-o Duminică, nu i-am zis Mamei că am de gând să plec de acasă! Nu pentru că nu ar fi fost de acord cu intenţia mea sau că m-ar fi iscodit în acest sens, ci pentru că nu voiam s-o mai pun în situaţia de a se gândi mereu la siguranţa mea fizică şi sufletească, deşi, în acele vremuri, umblau mai puţini tâlhari la drumul mare şi la drumul mic, decât acum! Lăsând-o să creadă că sunt la umbra sălciilor din Râpa cea Mare, în voia pupezelor şi cuc ...

(Ne)nuntit cu poezia/ şi abia tangent la sferă, mi s-a înfrunzit securea/ când am vrut să tai catargul, şi m-am drăgostit (zadarnic)/ tot de-a lungul şi de-a largul, şi-am rămas Uliye ultim,/ sclav pe ultima galeră! Câte esturi dinspre vesturi,/ câte suduri dinspre norduri mi-au adus doar furtunare/ şi în suflet şi pe cale, numai ceruri tulburate,/ numai gânduri haimanale...! [Marte şi Neptun strâng (ş-astăzi,/ după mine) dezacorduri!] Câte şi mai câte visuri/ în alb-ne ...

Dacă vrei să afli câţi bădărani se comportă (zilnic) într-o staţie de autobuz, într-o staţie de tramvai, la intrarea-ntr-o scară de bloc, pe băncile din parc, n-ai decât să numeri chiştoacele şi ambalajele azvârlite oriunde, numai în coşul de gunoaie nu! Iată-l pe unul dintre aceşti ipochimeni plătitori de taxe la ghişeele nesimţirii şi sfidători ai celor mai elementare norme de conduită! Dotat cu frizură a la punk, şi cu glugă a la rebel, şi cu cabluri în urechi ...

Maică bătrână...să mă ierţi/ că te-am lăsat (aproape toată viaţa matale-n lung şi-n lat)/ pe dealul Zimbrului, mirată şi singură, şi cu mult drag/ şi dor trimis la fiecare plecat spre zări, că te-am lăsat/ cu Ţara-n suflet şi-n spinare, cu sapa-sceptru, dar şi cruce,/ şi cu biserica de mână!... [cântul de-atunci (de legănare)/ până şi astăzi mă îngână!]   Maică bătrână...te mai rog/ [după atâta timp şi vreme, (ştiu că mai poţi, ştiu că mai ştii)] ...

Conform unei Cărţi scrise de nişte ingineri/doctori specialişti/experţi în Istoria apariţiei/dispariţiei a tot ce se vede şi ce nu se vede, la Început a fost Cuvântul! Care început? Primul? Al doilea? Următorul? Care sfârşit? Primul? Al doilea? Următorul? Dau ori nu dau crezare acestei explicaţii cu valoare de pericopă, nu-i nici o tresărire, nici un bănat, nici o clintire, nici o încercare de desluşire, nici un gest de „stai aşa, că nu-i aşa”, de „n-ai încotro, a ...

Şi totuşi se întâmplă, chiar dacă nu poţi crede:/ auzi şi vezi, pui mâna şi-ajuţi pe îndelete,/ faci lacrimi de-ntristare, oftezi, suspini, regreţi,/ eşti gata să-ţi dai viaţa cu capul de pereţi!// Te rogi la milostivul şi bunul şi înaltul,/ să le gătească drumul, osânda, frigul, caldul/ şi locul, după câte păcate-au adunat/ cu sufletul şi trupul şi gândul necurat!// Nu poţi să nu te doară, să nu încerci smerire/ la gândul c-or să fie toţi sub acoperire,/ ...

Promiteam (în ziarul de ieri) c-am să scriu şi am să public cel mai frumos poem despre vârsta senectuţii, la rugămintea bătrânului care ar fi avut un loc pe scaun, dacă... (nu mai spun, dar consider că aţi cetit şi aţi analizat... şi (n)-aţi aplaudat ce a păţit bietul moşnegel înţelept, da?)... Aşadar, îl rog frumos pe isteţul bătrân să se uite la rubrica NEC PLUS ULTRA, iar într-aceasta să admire cu lacrimi încă unul dintre cele mai triste şi adevărate poeme des ...

Bunicul meu cânta la frunză/ şi o dădea (frumos) la cai!... apoi, ce fel de cavalcadă/ se auzea pe dealuri: hai! Fuma ţigări (fără oprire,/ mahorcă sănătoasă)... Blând, se răţoia la cai, pe vale.../ dar nu-i bătea din când în când! Umbla regeşte prin ogradă,/ atent la Marele Nimic!... ’tu-i mama ei de bătătură! - zicea, şi rămânea bunic! Şi, câte-o dată, fără milă,/ trăgea cu puşca... Eu, stingher, plângeam pe prispă, către păsări.../ plângeam că trag ...

Bătrânul urcă încet, foarte încet, greoi, nesigur pe sine! Are cam optzeci şi cinci de ani şi baston! Are ochi albaştri! Poartă haină străveche, dar curată! Şi pălărie tot la fel de trecută prin vremuri şi prin timpuri! Şi încă o anumită candoare i se poate citi pe chipu-i brăzdat de riduri! Şi încă se vede că mai poate păstra şi mai poate folosi gesturi şi vorbe decente, încărcate cu tot respectul din lume! Urcă şi nu găseşte nici un scaun liber! Toate scaunel ...