Câtă lumină-mi bate-n geam, şi eu nu ştiu să mai deschid şi s-o primesc... sunt prea pustiu, plătesc impozit la păcat cu îngâmfare de şah mat, numai nebunul crede-ntruna că sunt viu! Regina-i dusă prin poghiazuri, hăt de când m-a prins c-o tură mai în faţă şi plângând... numai nebunul râde şui şi-o strigă pe nebuna lui: oare de ce n-a stat şi el, ca noi, la rând?! Ce fel de mulţi cu flori de câmp la geamul meu şi toţi se roagă să mă ierte dumnezeu... dar to� ...

N-am avut niciodată! N-am avut de unde să am! Şi doar am căutat! Mult şi bine am căutat! Dar n-am găsit! Nimic n-am găsit! Ori, mai bine zis, nimic am găsit! Oare să cred că n-am umblat unde trebuie? Să cred că nu am ales coordonatele corespunzătoare? Oare m-a păcălit cineva? Oare cine se ţine de şotii în această Întindere/ Extindere/ Destindere hulpavă? Şi doar am ascultat cu mare atenţie, şi am respectat cu sfinţenie, şi am propovăduit cu grijă şi seriozitate toat ...

Recunosc! Sunt cel mai mare pânditor din partea de Sud a Universului de Nord! Şi nu de alaltăieri, de ieri, de azi... ci tocmai de când m-a dat mama de mâncare şi de băutură la indiferenţa marelui Anonim, la deferenţa micului Cunoscut şi la rapacitatea eternului Nimic!... Şi pândesc încet, corect şi insistent, din adăpostul luminii, din adăpostul întunericului, din adăpostul închipuirii, din cele mai fine şi mai greu de bănuit unghere al Deşertăciunii... poate-poate mă p ...

!o văd în cădere, numai în cădere o văd... în rest, toată viaţa, ca şi cum n-ar fi, ca şi cum n-aş avea ochi pentru înainte şi îndărăt, iar ea, ca şi cum n-ar avea noapte şi zi! !din când în când, să nu mi se pară că nu-s pe acest frumos şi trist şi nalt şi adânc rotund, glasul matern mă roagă să mă uit în sus... şi s-o văd şi să-mi dau samă cât pot fi de mărunt! !şi mă uit, şi mă uit... şi numai în cădere mă vede, şi mă apucă de mâini, şi ...

Acesta este! Aceasta este! Aceştia sunt! Acestea sunt! Nimic în minus! Nimic în plus! Doar câte-o atingere de viaţă şi de moarte! Aşa, din când în când! Mai rar sau mai des! Funcţie de aportul fiecăruia la Mister! Funcţie de cât crede fiecare că nu poate fi altceva decât Personajul (mai mare sau mai mic, important sau banal) al unui Vis: visul cestui ori celuilalt Celest! Vis cu ochii închişi sau deschişi în In(de)Finitul Somn Universal! Somn egal cu Extazul şi Agonia din o ...

Sunt personajul visului Celest, cel mai frumos din ceastă Veşnicie pe care mă crucesc şi mă închin la Demiurgul condamnat să-(mi) scrie şi să-mi trimită-n fiecare zi tot ce vroiesc să-i cer întruna pentru toţi in/egalii mei în/depărtaţi de-un punct numit (apocaliptic) Centru, umplut cu tot ce cred că (nu) se poate n-această Viaţă şi n-această Moarte!   Mă rog la cel mai Nalt decât acest motiv de-a face urme pe Pământul visat (şi el) n-acelaşi somn divin, să-l aib ...

Se spune că, dacă treci pe lângă o mătrăgună, şi eşti umplut cu greşeli şi hurui de păcate şi resentimente şi aversiuni şi alte otrăvuri fizice şi sufleteşti, această plantă spontană şi ucigătoare, în cazul că guşti din ea, însă foarte folositoare în industria farmaceutică, se ofileşte brusc, se retrage-n sinea-i vegetală, se supără şi se ruşinează când vede şi aude cine are curajul şi nesimţirea să-i murdărească împrejurul! Şi nu-i nici o problemă ...

Moto: „lumină lină lini lumini/ răsar din codrii mari de crini/ i-atâta noapte şi uitare/ şi lumile-au pierit din zare/ au mai rămas din veghea lor/ luminile luminilor” - (Ioan Alexandru - „Lumină lină”)   Tocmai din centrul nevăzut al lumii vin să-ţi aduc umilul meu cuvânt: sunt dependent de gândurile tale negre şi albe, care mi-au înfrânt cărări şi visuri şi mirări spre tine, chiar şi ne/norocirea de-a mai fi un fluture de lampă, fără minte, gata de moarte-n ...

Care capăt? – (parcă) se aude dinspre împrejurul lui tot, ca şi cum o confuzie/iluzie gramaticală/materială stăpâneşte centrul afacerilor morfologice şi sintactice ale majestăţii sale: cuvântul îndurerat în cot şi-n întreaga lui dimensiune cu alură/pretenţie imperială şi cu plus/minus zero însemnătăţi teoretice şi practice pe toate scările ne/inventate şi suitoare/coborâtoare până în agonia şi extazul acestui timp/spaţiu indiferent, până în fundul şi în ...

Nimic mai adevărat decât constatarea (tristă ori veselă) că nenea Ulise a fost un aventurier, iar nevasta lui, tanti Penelopa, a fost o proastă...că la tot aşteptat şi l-a tot tânjit atâta timp şi atâta vreme, iar el, vai de scăfârlia lui de grec viteaz şi infidel, umbla după sirene fecioare, sau văduve, sau divorţate, sau amante, sau naive, sau curve...pur şi simplu! Nimic mai adevărat decât constatarea că acelaşi erou în ghilimele trebuia dat în judecată, dacă greci ...