Divina Tragedia - Viaţa Liberă Galaţi

Două cocoane se năpustesc pe scară, mai-mai să culce autobuzul într-o parte şi să belească pozele cu Arşinel. Se năpustesc şi-şi distribuie ochii în toată încăperea, poate află scaune goale. Şi află chiar unde sunt câte două scaune faţă în faţă, pe stânga urâtului de tablă. Mare bucurie şi mare…

Dragul meu prieten, nu mai încape nici o vorbă, nici o îndoială şi nici o amânare: curând, cred că începe. Nu cred, sunt sigur! Cred şi sunt sigur că eşti pregătit (şi tu) pentru această importantă începere. Eu, chiar astăzi, mi-am comandat costum de mire, mai ales că niciodată nu…

Ieşiţi din găuri şi din beznă, fugiţi de sub sutana popii şi de sub vorbele năimiţilor mincinoşi, abandonaţi smerenia în faţa chipurilor cioplite, nu vă mai pierdeţi vremea cu tot felul de "spirale" şi "trimişi ai cerului", nu vă mai lăsaţi trăiţi de timp, nu mai întoarceţi spatele la cărţile…

Întotdeauna am considerat şi am crezut că ştiu foarte bine cum aşteaptă mama pe Drumul Copilăriei să mă vadă venind acolo. Mama vorbeşte cu tata despre nesimţirea mea, fiindcă am rărit cam des paşii până acasă. Tata ascultă şi tace. Şi nici nu fumează. Asta mai zic şi eu răbdare.…

Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte când l-am întâlnit pe soldatul Bacovia şi că eraţi şi dumneavoastră acolo, domnule colonel Oarecare! Dacă vă mai amintiţi, eu râdeam homeric şi gândeam cam aşa, v-am mai spus-o: de la facerea lumii până la vânzătoarea de lozuri, în afară de poezie, nu…

Sigur că da! Nu ştiu pe unde, nu ştiu când şi nu ştiu cum intrase în odaie, printre cele banale şi multe şi simple substantive mărunte. Şi cânta. Nu cânta foarte tare, dar nici foarte încet. Cânta foarte clar. Cânta de sfărâma liniştea sufletului meu adormit, dar şi liniştea sufletului…

Când îmi vorbea despre evoluţia artei, doamna profesoară Geta Teodoru considera că-i necesară depăşirea obişnuinţelor în fiecare clipă, că trebuie instituită starea de asediu asupra şabloanelor, libertatea de mişcare printre colţuri de neant, dar şi printre flori de colţ, că trebuie omologat urletul de durere în paradis, dar şi urletul…

Sigur că da! Sunt acasă! E 6 Iulie! E seară! Am spus că scriu cea mai frumoasă Poezie din partea de Sud a Galaxiei de Nord! Pentru Maria Sâcâială! Ibovnica! S-o bucur şi s-o surprind Vineri! Mâine! 7 Iulie! Că m-a invitat să pornim şi să "facem" primul week-end împreună!...…

Oare ce se poate întâmpla, dacă nu-i fac hatârul? Oare-mi dă papucii, dacă nu-s de acord cu ea, în legătură cu foarte subtilul poem al lui Marin Sâcâială, mortul său? Ca să-i distrag atenţia, să schimb macazul obsesiei sale şi s-o aşez pe calea cea dreaptă, zic eu, mă apuc…

Sigur că da! Maria Sâcâială îşi ascute glasul de Batoză Proletară...şi iată ce mi-i dat să aud în ziua comemorativă a lui Ştefan cel Mare de sub Monastirea Putna! „Toată viaţa, se pregăteşte de plecare./ Îţi vine să crezi că nu se va mai întoarce niciodată./ Şi nimeni nu-i dă…

Pentru că poemul răposatului Marin Sâcâială m-a pus ca pe un zimbru cu botul pe labe de leu, adică m-a răvăşit sufleteşte, frumos, trist şi adevărat, o asigur pe Maria, văduva sa ne/veselă, că nu plictiseala-i cauza textului, ci instrucţia! Cel care scrie din dezamăgire/monotonie, iar nu „de meserie”, cum…

Sigur că da! Cum să refuz Leacul? Cum să nu percutez la rugămintea doamnei Maria Sâcâială? Deja salivez gândindu-mă la dulceaţa de coacăze şi la cine ştie ce alte dulceţuri/dulcegării mă aşteaptă! Nu?...E cât se poate de limpede: dacă vreau, într-adevăr, să mă eliberez din ghearele şi din dinţii Apatiei…