POEM în PĂDURE (pentru Nicolae Crețu - La Mulți Ani!)

POEM în PĂDURE (pentru Nicolae Crețu - La Mulți Ani!)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

(!) cântam la mierlă, şi cântam la turturică,
şi la cinteză - ce frumos şi mult cântam! -
şi tu - departe, într-o casă foarte mică -
tot aşteptai şi tot visai să vin la geam
măcar o dată, şi să-ţi cânt din păsări rare,
din păsări dese, lire, drepte, strâmbe, lungi,
şi să le dai de cuib, de cer, la fiecare,
şi mie-un pic de-acum, mai repede, atunci (!)

(!) pleca pădurea să se laude cu mine,
umbla prin codri să se afle cum că ea -
când va să am zile şi nopţi foarte puţine -
la geamul tău va să alerge să te ia
şi să rămâi în locul meu - cine să cânte
la păsări triste, singuratice şi reci?! -
a fost odat-un corb cu aripile frânte,
este şi azi, dar vrea să tacă-n veci de veci (!)
NEC PLUS ULTRA, Colecție
Divina Tragedia, Colecție

Citit 4000 ori Ultima modificare Luni, 11 Decembrie 2023 14:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.