ULTIMA SUPLICAŢIE [cine iubeşte şi (nu) lasă!?]

ULTIMA SUPLICAŢIE [cine iubeşte şi (nu) lasă!?]
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

(!) nu mai rezistă printre gunoaie şi blesteme,
printre indiferenţa şi scuipatul omului modern,
nu-i mai suportă pe cei care se dau cu aramă pe faţă,
nu mai poate fi Cenuşăreasă,
e gata să plece oriunde şi oricând,
însă n-o mai vrea şi n-o mai strigă nimeni la poartă,
chiar dacă-i din ce în ce mai frumoasă (!)

(!) unii au declarat-o indezirabilă,
alţii au declarat-o inumană,
şi unii, şi alţii au trecut la ură, huiduială şi lapidare -
ea-i o Maria-Magdalena foarte frumoasă
şi râvnită/visată până şi de cei care zvârle cu pietre,
ea-i Mama Poeziei din Totdeauna,
şi în braţele-i lungi ar vrea să moară oricine -
(!) vă rog foarte mult: lăsaţi Metafora să vină la mine (!)
NEC PLUS ULTRA, Colecție
Divina Tragedia, Colecție

Citit 2691 ori Ultima modificare Joi, 21 Martie 2024 14:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.