Bate vânt rece prin cămările noastre
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Bate vânt rece prin cămările noastre
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Toamna e în toi, dar preţurile fructelor şi legumelor de sezon nu sunt tocmai mici, în hala de verdeţuri a Pieţei Centrale. Cei mai ieftini struguri pe care i-am văzut ieri, pe tarabe, se dădeau cu 5 lei. Ciorchinii cei mai scumpi ajungeau şi la 7,5 lei kilogramul. Aproape ca în perioada de iarnă, când mâncăm mai mult rodul viilor din Italia şi din Chile. Până şi rodiile de 6,5 lei kilogramul sunt mai ieftine decât strugurii, deşi, din câte ştim, nu prea cresc prin zona noastră. De kilogramul de mere vă mai puteţi apropia. Am găsit un comerciant care vindea Ionatan cu 1,8 lei, chiar dacă, pe cele mai multe dintre tarabe, preţurile de ordine pentru mere sunt 2 lei, 2,5 lei şi 3 lei. Perele sunt şi mai scumpe. Ieri la prânz, un singur pieţar le dădea cu 3 lei. Ceilalţi nu voiau să lase din cei 4 sau 5 lei ceruţi pe kilogram, sub nicio formă.

Între legume, castravetele este rege, vânzându-se şi cu 3 lei kilogramul, în plin sezon de murături. Varza albă se dă cu 1,5 lei sau chiar cu 1 leu, iar cea roşie, mai scumpă, cu 2,5 lei kilogramul. Murături cu 1 leu n-am găsit, încă, dar pe tarabe erau din belşug din cele de 1,5 lei şi 2 lei. Ardeii kapia se vând cam cu 2 lei, iar cei graşi cu preţuri cuprinse între 2 lei şi 3 lei. Vinete nu veţi cumpăra cu mai puţin de 2 lei. Păstăile pe care gospodarii le vând prin judeţ cu 2,5 lei kilogramul, ajung în piaţă cu 6 lei sau chiar 7 lei. Conopida pare să fie singura legumă care s-a ieftinit cu vreo 20 de bani în ultima săptămână, ajungând acum la doar 80 de bani kilogramul, pe alocuri. Dovleceii sunt 3 lei, morcovul 1,5 lei, iar hreanul s-a scumpit din nou şi se vinde cu 10 lei. Cartofi mai găsiţi la 1,3 lei sau 1,5 lei kilogramul, iar pe usturoi trebuie să plătiţi 12 lei.

Din păcate, piaţa părea ieri, destul de săracă. Şi când comercianţii au puţină marfă, e vai şi amar de buzunarele noastre!

Citit 1980 ori Ultima modificare Vineri, 19 Octombrie 2012 22:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.