Cât te costă să-ţi cumperi apartament în Galaţi
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Cât te costă să-ţi cumperi apartament în Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Preţul metrului pătrat de apartament vechi se ridică, în medie, la aproape 3.000 de lei * Pentru blocurile noi, plătiţi cam 3.350 de lei pe metrul pătrat construit * Cele mai scumpe apartamente, la acest moment, se vând în Bucureşti, iar cele mai ieftine, la Reşiţa


Mai bine de trei luni încheiate ar trebui să muncească un gălăţean cu salariul minim pe economie pentru a-şi putea cumpăra un singur metru pătrat dintr-un apartament vechi, în oraş. Asta, în condiţiile în care n-ar cheltui niciun ban câştigat lunar din salariu pe mâncare, apă, haine, datorii la stat şi transport. Ca să plătească în acest regim o întreagă garsonieră veche, pe la A-urile de pe Brăilei, întinsă pe 25 de metri pătraţi, i-ar trebui omului vreo şase ani şi ceva, în acelaşi regim de economisire a salariului şi de plată. Potrivit studiilor de piaţă realizate de compania Darian DRS, care activează şi pe piaţa locală, în acest moment preţul mediu, per metru pătrat, la apartamentele vechi din oraş este de 673 de euro, adică de 2.994 de lei, la cursul zilei. Bineînţeles că apartamentele noi sunt şi mai scumpe, aşa că efortul pe care ar trebui să îl facă gălăţeanul care cumpără ar fi cu atât mai mare. Vă prezentăm astăzi o analiză a pieţei gălăţene a apartamentelor, aşa cum a evoluat ea în primele şase luni ale anului.

Scumpele locuinţe vechi. Preţuri de la 17.000 de euro

În cursul anului trecut, potrivit statisticilor Darian DRS, metrul pătrat de apartament vechi în Galaţi a costat, în medie, 668 de euro şi în primul semestru şi în al doilea. S-a scumpit cu 0,7 la sută şi a ajuns acum să coste 673 de euro. În 2008, chiar înainte de debutul crizei în România, când apartamentele aveau preţuri astronomice, metrul pătrat de apartament vechi la noi în oraş costa chiar şi cu 40 la sută mai mult.

Dacă vi se pare că sumele sunt împovărătoare şi vă apucă ameţeală doar gândindu-vă că ar trebui să plătiţi rate la un apartament cu suprafaţa de 50 de metri pătraţi estimat la 33.560 de euro sau chiar pentru o garsonieră cu suprafaţă de 25 de metri şi cu preţ de 16.825 de euro, gândiţi-vă că lucrurile ar putea sta şi mult, mult mai rău.

Dacă aţi locui în Bucureşti, spre exemplu, aţi avea salariul mai mare, dar ar trebui să plătiţi pe metru pătrat de apartament vechi nu 673 de euro, ci 959 de euro. În lei, ar însemna că în loc de 2.994 lei aţi cheltui 4.267 de lei. În Cluj, metru pătrat de apartament vechi se dă cu 956 euro, adică la preţul de 4.254 lei. În Iaşi, metru pătrat de apartament vechi costă 835 de euro, adică 3.715 lei.

Potrivit studiile efectuate de Darian DRS, cele mai ieftine apartamente vechi se vând în Reşiţa, unde valoarea de piaţă a unui metru pătrat construit este de doar 447 de euro (1.989 lei), adică mai puţin de jumătate faţă de preţurile din Bucureşti.

Mai nou înseamnă şi mult mai scump

Preţul metrului pătrat de apartament nou, în Galaţi, este de 755 de euro (3.359 lei), în urcare cu 0,9 la sută faţă de anul trecut. Comparativ cu anul 2008, metrul pătrat de apartament nou costă cu 35 la sută mai puţin. Cele mai mari preţuri la această categorie de apartamente sunt în Bucureşti (1.140 de euro sau 5.073 lei metru pătrat), Cluj (983 de euro sau 4.374 lei ) şi Iaşi (964 de euro sau 4.289 lei). De apartamente noi nu se poate vorbi în oraşele mici, fără putere economică, aşa că analiza Darian DRS nu prezintă date referitoare la acest subiect în localităţi ca Reşiţa sau Bacău.

Preţurile de astăzi

Potrivit ofertei agenţiilor imobiliare, apartamente cu două camere se găsesc şi la mai puţin de 100.000 de lei, adică la preţuri cu până la 50 la sută mai mici faţă de anul 2008, înainte de criză. Mai exact, în Micro 19 puteţi găsi apartamente cu 2 camere, ce-i drept în suprafaţă de doar 35 de metri pătraţi, cu doar 95.000 lei. În Micro 40 – una dintre zonele cu cele mai mici valori, în calcularea preţului final al unui apartament – două camere semidecomandate la preţul de 83.000 de lei. Cele mai scumpe apartamente la cheie din Galaţi par să rămână cele noi, de pe Faleza Superioară. Unul de 100 de metri pătraţi, luxos, construit în 2006, cu trei camere, două băi, centrală, izolaţie şi două locuri de parcare se vinde la preţul de 92.500 de euro.

Tarifele cresc încet, dar sigur

După căderea preţurilor apartamentelor din 2009, moment la care preţurile au ajuns chiar să se înjumătăţească, în unele cazuri, tendinţa a fost de creştere a valorii apartamentelor. Este adevărat că majorările de preţ sunt mici, uneori de mai puţin de un procent de la un an la altul, dar preţurile cresc totuşi. Teoretic, piaţa este căzută, numărul tranzacţiilor mic, iar preţurile nemulţumitoare şi pentru vânzător şi pentru cumpărător. Totuşi, cine are nevoie de bani vinde, iar cine vrea casă şi poate face rost de bani, cumpără.

Citit 10035 ori Ultima modificare Vineri, 23 August 2013 09:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.