* Campania "Ei ţin Galaţiul în viaţă" continuă cu o poveste despre culmile succesului, dar şi despre insolvenţă * După ce ani la rândul a fost în vârf, Staer a cunoscut treapta cea mai de jos, însă acum este gata să revină în prim-plan
Staer este o poveste despre capitalismul românesc, se confundă cu el măcar şi pentru faptul că acoperă aceeaşi perioadă de timp. Staer este o poveste despre încăpăţânare, despre pasiune, despre ambiţie. Dacă cineva s-ar apuca să scrie întreaga istorie a companiei, cu suişurile şi cu coborâşurile ei, probabil că ar fi nevoie de o bibliotecă făcută la comandă care s-o încapă. Şi e o istorie care se va mai scrie zeci de ani şi de-acum încolo. Cel puţin aşa promite omul de care se leagă istoria producătorului şi distribuitorului de mobilă, Nicolae Ştefan. "Viaţa liberă" vă prezintă astăzi, în cadrul campaniei "Ei ţin Galaţiul în viaţă", câteva repere uşor romanţate din sinuoasa poveste Staer. O firmă care a cunoscut gloria în anii 2007, a ajuns apoi în insolvenţă, iar acum e pe cale să renască.
Totul a început de jos
Povestea Staer a început în 1992, când, după o scurtă experienţă cu confecţiile, Nicolae Ştefan, cel care avea să devină unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Galaţi, a decis să investească în mobilă. A luat-o de jos şi, în doar câţiva ani, a pus pe picioare un adevărat colos. "Cum am început? De ce m-am apucat de mobilă? Păi a fost un moment important: mi-am cumpărat mobilă din comerţ, de la fostul depozit de mobilă. Şi a trebuit să-i dau şpagă gestionarului de acolo, pentru că tot ce era bun se exporta. Atunci am zis că mobilă ar trebui să fac. E o cerere mare pe piaţă şi cred că aş putea să fac. Am început cu tapiţeria, am luat un fotoliu, l-am desfăcut, am văzut cum era făcut. Şi de atunci a început nebunia. Am căutat furnizori, unde să-i găseşti? Nu exista Pagini Aurii, nu era Internet, nici nu eram din domeniu ca să mai cunosc pe unul, pe altul", îşi aminteşte Nicolae Ştefan.
Ani de glorie, dar şi de cumpănă
Piaţa parcă aştepta un producător serios, dedicat, ambiţios, care să profite de oportunităţile pe care le oferea. În scurtă vreme, în doar câţiva ani, Staer a ajuns să detroneze fabrica de mobilă rămasă de pe vremea comunismului. "Încet, încet, lucrurile au început să meargă. Îmi amintesc că în '96 ajunsesem să egalez fosta fabrică de mobilă tradiţională din Galaţi, Gama, acel colos. Eu aveam 30 de salariaţi, ei aveau câteva sute. După anul acesta, cei de la Gama au dat faliment", povesteşte patronul Staer. E drept, nu a fost niciodată uşor, au fost şi momente de cumpănă. Dar, aşa cum se spune, în afaceri este esenţial să ştii să profiţi şi de momentele în care piaţa îţi poate crea neplăceri. "În 96-99 a fost un moment de cumpănă. A fost o criză atunci, însă mie mi-a mers bine, am cumpărat magazinul din Doja, spaţiul de producţie de aici (spre Vânători, după Metro, n.r.). Chiar dacă am avut şi eu un moment nefast atunci, când mi-au plecat jumătate din salariaţi, între care şi oameni cheie în procesul de producţie...", relatează Nicolae Ştefan.
Dezvoltare fără precedent
La finele anilor '90, Staer domina fără dubii piaţa locală şi, în plus, avea şi în ţară o reţea de clienţi, cea care a pus ulterior bazele reţelei de magazine. La zece ani de la deschiderea primului magazin din Galaţi, Nicolae Ştefan a hotărât că e vremea să iasă din oraş mai serios decât o făcuse până atunci. "În 2005 am observat că mai toţi cei cu care lucram aveau în spatele magazinului câte un mic atelier de mobilă, care funcţiona la negru. Şi stăteau cu mobila mea în expoziţie, iar pentru clienţi produceau în atelierele lor, copiind modelele expuse. Şi atunci mi-am zis că dacă ei fac asta, mie ce-mi mai rămâne? Atunci m-am hotărât să îmi deschid în ţară propriile magazine. În 2005 am deschis 20 de magazine. A fost un hei-rup extraordinar, a fost o perioadă cu adevărat frumoasă", îşi aminteşte patronul Staer. De la zece magazine în 2004, reţeaua Staer a ajuns la nu mai puţin de 30 în vara lui 2005. "Am mers în toată ţara, dar am şi ocolit unele oraşe, acolo unde aveam parteneri buni, pe care mi s-a părut cinstit să nu îi concurez agresiv. În 2006 aveam aproape 40 de magazine", explică şeful Staer strategia de dezvoltare din acei ani.
"Din nefericire, nu am anticipat criza"
Însă, din păcate, nevoia de dezvoltare s-a întâlnit cu criza şi astfel au apărut problemele. Tot în acei ani am semnat şi un contract cu Altex pentru un spaţiu mare în Bucureşti. Nu a confirmat din prima, de unde şi reticenţa mea faţă de acest tip de magazine. Însă în 2007 a mers foarte bine, lucru care m-a şi păcălit de fapt, pentru că aveam să mai semnez şi pentru alte spaţii mari în ţară, de la 4.000 la 7.000 de metri pătraţi, în Bacău, Brăila, Braşov, Tg. Mureş, Arad. Sunt contractele din care nu am mai putut să ies. Şi a venit criza, pe care, din nefericire, nu am anticipat-o. De fapt, deschiderea acestor magazine nu a fost o greşeală, pentru că în acel context acesta era pasul logic spre dezvoltare: magazine mai mari, în centre comerciale. Urmau să intre pe piaţă marii jucători europeni, aveau deja rezervate spaţiile, era clar că trebuia să fac ceva pentru a fi prezent pe piaţă. Dar a venit criza, a scăzut consumul...", povesteşte Nicolae Ştefan primul contact cu problemele financiare.
Momentul cel mai de jos a fost în 2011
Momentele de cumpănă s-au petrecut în urmă cu trei ani, odată cu intrarea în insolvenţă. "În decembrie 2010 am intrat în insolvenţă, însă momentul cel mai de jos a fost 2011. Am reziliat toate contractele cu centrele comerciale mari, am ieşit din ele şi am rămas doar cu spaţiile mici, care erau la acel moment cam 15, şi, foarte important, cu o echipă mică de oameni inimoşi, care au mai crezut în afacerea Staer şi în mine", îşi aminteşte Nicolae Ştefan.
De atunci a încercat tot felul de variante până a găsit soluţia optimă ca să salveze compania. Pentru că acesta a fost scopul patronului, nu să pună lacăt şi să o ia de la capăt cu altă firmă. "Am vrut iniţial să externalizez partea de vânzări, cu magazine partenere. Am vrut să mă concentrez pe fabrică, am zis că asta să meargă bine şi să nu mai gestionez toată nebunia care înseamnă o reţea. Însă nu a funcţionat, tot la magazinele proprii am ajuns, e varianta care a mers întotdeauna cel mai bine. Acum am 26 de magazine proprii în toată ţara şi mai am şi zece magazine partenere. În plus, de anul trecut am revenit şi în Bucureşti", spune Nicolae Ştefan despre momentele de revenire.
Nicolae Ştefan: "Vreau să rămân cu firma asta şi voi rămâne cu ea"
Potrivit cifrelor oficiale, Staer nu mai e o firmă care să fie încadrată la capitolul "afaceri de risc". Reorganizarea chiar a funcţionat, iar în ultimii doi ani a produs suficient cât să acopere datoriile de la masa credală şi chiar ceva în plus. "În mod normal, termenul pentru ieşirea din insolvenţă este 2016, dar undeva în decursul lui 2015 eu vreau să închei toată povestea şi să revin la normal. Toată lumea m-a sfătuit să închid această firmă şi să fac una nouă, pentru că am dovedit că pot să produc bani. Dar eu cred că pot să salvez această firmă. E o ambiţie a mea. Am acelaşi "J" din 1992 încoace, altă firmă nu am avut. Eu vreau să rămân cu firma asta şi voi rămâne cu ea", spune cu hotărâre Nicolae Ştefan. Mai mult, chiar are planuri de dezvoltare pentru viitor. Vrea să fie primul producător de mobilă care să cucerească mediul virtual. "Am fost un pionier la nivel naţional şi cred că aşa voi fi şi în continuare. Pe viitor, mi-aş dori să dezvolt foarte mult compania pe internet. Acolo e viitorul. Vreau să fac primul magazin virtual de mobilă. E foarte greu, dar cred că e posibil", mai spune patronul Staer.
Munca la negru, cel mai mare pericol
Conducerea Staer este de părere că cel mai mare flagel din industria mobilei (şi nu numai) este piaţa neagră. "Statisticile arată că piaţa neagră în mobilă e undeva la 50 la sută, dar de fapt procentul este mult mai mare de atât. Concurenţa e un lucru bun, dar nu aşa, pentru că asta e concurenţă neloială. Păi în atelierele astea se face mobilă cu zero taxe. Este un adevărat flagel naţional, e o piedică foarte mare în dezvoltarea companiilor care funcţionează corect", susţine directorul Staer, Nicolae Ştefan.
De fapt, în această direcţie se îndreaptă cea mai importantă sugestie pe care o face acesta autorităţilor statului. "Toată lumea vrea reducerea taxelor, dar îmi dau seama că asta nu se poate în actualul context. Eu nu pot să le cer să facă taxele mai mici, pentru că realizez că ar rămâne pensionarii pe drumuri. Dar ce se poate face este albirea pieţei. Asta chiar se poate face dacă se vrea, dar mă tem că nu prea se vrea. Dacă toată lumea ar fi corectă, taxele s-ar reduce la jumătate. Şi asta nu doar în domeniul meu. Ne întrebăm de ce sunt atât de puţini oameni care lucrează oficial, vreo trei milioane... Dar până nu se ia taurul de coarne nu se va putea face nimic. Ceea ce îmi doresc eu este un cadru în care toată lumea să aibă aceleaşi şanse, toată lumea să se dezvolte corect", spune Nicolae Ştefan.
De la patru angajaţi la aproape o mie
Evoluţia numărului de salariaţi a depins mereu de suişuri şi de coborâşuri. Staer a început cu doar patru oameni, iar în anii de glorie ajunsese la aproape o mie. "Am pornit cu patru salariaţi în '92, în '96 aveam vreo 30, în 2000 erau vreo 60, iar în 2005 deja eram 300. Cel mai mare număr de salariaţi a fost în anii de glorie 2007-2008, când aveam peste 900 de angajaţi. E drept, fluctuaţia era foarte mare. Acum suntem la 240, mă străduiesc să nu depăşesc 250, ca să rămân la întreprinderi mijlocii, nu vreau să trec la cele mari", susţine patronul Staer. În ultimii cinci ani, numărul angajaţilor a scăzut. De la 925 în 2007 la 441 în 2009 şi la 213 în 2012. Din 2013, lucrurile au revenit şi s-a înregistrat prima creştere din acest punct de vedere. Anul trecut, compania a avut 228 de angajaţi.
Zeci de milioane de lei plătiţi către statul român
În anii de glorie, Staer a plătit către bugetul de stat sume imense. Spre exemplu, în total, în 2007 s-au virat către bugetele local şi central nu mai puţin de 18 milioane de lei. În 2008, contribuţia a ajuns undeva la 16 milioane. Chiar şi în anul cel mai greu, Staer a virat către stat peste 3 milioane de lei. În 2012 a mai vărsat 4,7 milioane, iar în 2013 cifra a crescut din nou, la 7,7 milioane de lei. "Niciodată nu am calculat ce taxe am plătit către buget. Realizez acum, când mă întrebaţi de asta, cât am plătit la stat. Plătim contribuţiile curente la stat şi ce e la masa credală", susţine Nicolae Ştefan.
Concurenţa, motorul dezvoltării
Aspectul cel mai important pentru Nicolae Ştefan în dezvoltarea unei afaceri este concurenţa. "Pentru mine s-a dovedit în timp că motorul care m-a alimentat a fost tocmai concurenţa. Fără concurenţă, ori te plafonezi, ori te culci pe-o ureche. Riscul cel mai mare în afaceri este să intervină starea de automulţumire", este de părere patronul Staer.
