„Legea Combinatului” mai aşteaptă doar promulgarea

„Legea Combinatului” mai aşteaptă doar promulgarea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Măsuri de protecţie pentru şomajul tehnic de la ArcelorMittal Galaţi * 90 de zile fără dări la asigurări sociale * Venituri neimpozitate *

„Am finalizat în comisia pe care o conduc (Comisia pentru muncă şi protecţie socială, n.red.) şi am promovat-o miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, unde a fost aprobată, urmând să fie transmisă preşedintelui la promulgare, Ordonanţa 28/ 2009, privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială pentru care am avut o atenţie deosebită. Pentru că am fost solicitat atât de sindicatele din Sidex, cât şi de conducerea Combinatului”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, deputatul PNL Victor Paul Dobre.

Faţa de varianta propusă de Guvern, care se referea doar la cazurile de închiderea de activităţi, varianta propusă promulgării se poate aplica şi pentru ArcelorMittal Galaţi. Dobre a exemplificat: acum facilităţile prevăd şi cazurile de întrerupere temporară, totală sau parţială a lucrului, inclusiv pentru reducerea temporară a activităţii, din motive economice, tehnologice, structurale etc.

„În momentul de faţă, ordonanţa se poate aplica (de fapt, după promulgare, n.red.) pentru cei care pleacă în şomaj tehnic, se aplică de la data de intrare în vigoare a ordonanţei, iar cei care intră în şomaj pot să beneficieze de prelungire cu încă trei luni a îndemnizaţiei de şomaj. De asemenea, sunt scutiţi, angajatorul şi angajaţii, pentru 90 de zile, de plata contribuţiilor de asigurări sociale. Veniturile salariale, pe perioada respectivă, nu sunt impozabile. Indemnizaţia este de minim 75 la sută – deci se poate acorda şi mai mult. Este considerată vechime necontenită pentru perioada de şomaj”.

Citit 1842 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.