*Cerere există, dovadă că staţiunea de la Bujoru a reuşit să îşi promoveze vinul îmbuteliat inclusiv în supermarketurile bucureştene
Ne-a mai rămas puţină vie nobilă, în judeţ, aşa că nici prea mult vin bun nu mai avem din ce produce. Şi e păcat, pentru că producţia şi comerţul cu vin sunt afaceri bune. Cerere pentru vinul local de calitate există şi la noi în oraş, şi în ţară, dar şi în străinătate. Să luăm în calcul numai sutele de gălăţeni care ies, zilnic, la restaurant. Mulţi dintre ei comandă măcar câte un pahar de vin. Iar dacă acela nu e de producţie gălăţeană, nu-i vina clientului. Poate că el l-ar prefera, dacă măcar l-ar găsi listat în meniu.
Dar de ce să gândim noi mărunt, limitându-ne să vorbim despre setea gălăţeanului? Costică Dincă, unul dintre vinificatorii cu experienţă din zona Nicoreştiului, spune că până şi chinezii s-au arătat interesaţi de produsele din crama sa. Iar cererea de pe piaţa Chinei ar fi, oricum, mult mai generoasă decât cea locală, nu-i aşa?
Că vinul local bun se caută o dovedeşte şi faptul că Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Bujoru (SCDVV) a reuşit să îşi promoveze vinul îmbuteliat inclusiv în supermarketurile bucureştene.
Tradiţia vinurilor gălăţene contează şi ea, atunci când gândeşti un astfel de business. Merită amintit faptul că, la începuturile secolului XX, la vestitul restaurant Capşa din Bucureşti, se servea vin roşu de Nicoreşti, alături de cel obţinut din podgoriile de la Dealu Mare, cel mai cunoscut brand românesc de vin.
Atunci, dacă vinul local se vinde, de ce nu investesc gălăţenii în producţia lui?
De la podgorii, la dealuri sterpe
Cel mai simplu i-ar fi unui investitor neexperimentat în producţia de vin să cumpere o vie bună, să se asocieze cu un horticultor priceput şi să pună, astfel, pe picioare, o afacere de nota 10. Modelul acesta de business merge strună în zona Buzăului, la Pietroasele şi la Dealu Mare. Acolo, bucureşteni care au înţeles potenţialul zonei, au cumpărat vii şi, în parteneriat cu vinificatorii locali, au deschis crame de succes.
De ce nu merge modelul acesta şi la noi? Din cauză că în Galaţi nu prea mai ai ce cumpăra. Avem acum, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, o suprafaţă totală de 15.153 de hectare de vie pe rod. De la Revoluţie încoace, această suprafaţă a scăzut cu nu mai puţin de 7.000 de hectare şi ocupă acum abia patru la sută din suprafaţa agricolă a judeţului. Pe multe dintre dealurile „îmbrăcate” în vii pasc acum oile, chinuindu-se să urce pe terasamente. Chiar dacă programul de reconversie a fost un succes şi s-au plantat, în anii trecuţi, aproape o mie de hectare de vie tânără, tot e prea puţin.
Sigur, acolo unde omul de afaceri n-are ce cumpăra, există posibilitatea plantării unei vii noi. Dar, în acest fel, investiţia e mult mai mare. Un hectar de vie nobilă ajunge să coste cam 6.000 - 6.500 de euro. Dar, la acest preţ, va produce din anul următor. Să înfiinţezi un hectar de vie, cu pregătirea solului, cu materialul săditor şi mână de lucru, costă în jur de o mie de euro. Plus preţul terenului. Şi, în această situaţie, până să intre via pe rod, mai trec vreo trei ani, în care cultura trebuie muncită, tratată şi păzită. Per total, s-ar putea să nu fie mai ieftin, ci mai scump. Dacă un om de afaceri şi-ar propune, spre exemplu, să lucreze cu o vie de zece hectare, ar putea fi nevoit fie să scoată din buzunar vreo 65.000 de euro ca s-o cumpere - ocazie care nu se prea iveşte în Galaţi - fie să o planteze şi să investească în ea câţiva ani. Timp în care ar putea investi, pe îndelete, în construcţia şi în utilarea cramei.
Specialiştii fac vin bun şi cu căutare pe piaţă
Exemplul cel mai clar că se face vin bun la Galaţi este producţia SCDVV Bujoru. Cu o suprafaţă de circa 400 de hectare de vie în lucru, cu un laborator performant de cercetare şi cu echipamente de vinificaţie, cercetătorii au adesea, în stoc, peste un million de litri de vin. Îl vând şi vrac, şi cu amănuntul, la pet şi la sticlă. Anual, vinurile sunt premiate. Iar perspectivele staţiunii sunt din ce în ce mai bune.
Piaţă bună n-au însă numai cercetătorii, ci şi alţi vinificatori cu experienţă. Spre exemplu, Costică Dincă nu e horticultor de meserie, dar a lucrat în domeniu dintotdeauna. Manageriază Casa de Vinuri Nicoreşti şi are succes pe piaţă. “De luni, am început să culegem. A fost un an cu ceva probleme în vie. Au fost şi pierderi, dar nu neapărat consistente. Un zece la sută în minus la producţie, să spunem. Tot ne aşteptăm la o recoltă între şapte şi zece tone la hectar. Şi, bineînţeles, la un vin de excepţie”, a declarat Costică Dincă.
Vinificatorul spune că, după mai mulţi ani în care a investit şi a tot investit, în ferma sa de la Nicoreşti, în acest iarnă îşi va instala, în sfârşit, linia de îmbuteliere, iar din primăvara va putea vinde vin la sticlă. "Sau la bag in box. Sau cum altfel s-o cere pe piaţă. Interesant este că şi chinezii au început să prefere vinurile din zona noastră, iar asta nu-i puţin lucru. Vor ei cu plata la şase luni, dar totuşi… piaţa asta mi se pare interesantă", mai spune vinificatorul.
Cât te-ar costa să începi o afacere cu vie şi vin
Cu siguranţă că un horticultor cu o viaţă de experienţă ar putea şi improviza, pe alocuri, atunci când vine vorba despre construcţia unei crame. Cel puţin la început, până ajunge să câştige suficient de mult încât să îşi permită doar echipamente de înaltă calitate. Unui om de afaceri care se pricepe doar tangenţial la vie şi la vin, îi va fi însă mai greu să procedeze astfel şi s-ar putea să cheltuiască ceva mai mult, la început.
Ca să aflăm cât ar costa să îţi deschizi o cramă, am vorbit cu Marius Stoica de la Valdo Invest, furnizor de echipamente profesionale de profil. Iată ce am aflat de la specialist.
Înainte de toate, ca să faci vin, ai nevoie de o linie tehnologică de procesare a strugurilor, alcătuită din: buncăr de recepţie a strugurilor, masă de sortare, desciorchinător-zdrobitor, presă, pompă de mustuială, schimbător de căldură pentru mustuială, fermentătoare pentru vin alb şi roşu, vreo şase rezervoare de stocare cu o capacitate de cinci metri cubi fiecare, plus încă două rezervoare, de data aceasta de câte zece metri cubi fiecare. N-ar trebui să lipsească nici ciller-ul, nici traseele de răcire, dar nici pompele de transvazare şi nici filtrele. Iar dacă vrei să îţi vinzi vinul la preţ bun, e nevoie musai şi de linie de îmbuteliere. Doar costul estimativ al liniei tehnologice este de circa 180.000 de euro. Dar linia tehnologică nu poate sta afară, în ploaie. Dacă nu aveţi hală, una nouă, adecvată, vă ajunge cam 50.000 de euro. Şi cum o să aveţi nevoie şi de instalaţie de climatizare, mai trebuie să plătiţi încâ 15.000 - 20.000 de euro şi pentru această facilitate. Per total, pentru o cramă aferentă viei de zece hectare, ar fi nevoie de circa 250.000 de euro.
Marketigul vinului la Galaţi aproape că nu există
Producătorii privaţi de vin de prin mai multe zone ale ţării, de la Adamclisi până la Timişoara şi de la Reghin până la Alexandria, şi-au făcut deja publicitate din belşug. Figurează pe hărţi ale cramelor, organizează vizite şi degustări în cramele lor. Pun bazele unui turism de profil. Inutil s-o mai spunem, la momentul de faţă, în Galaţi, nici vorbă nu e de aşa ceva. Dar cine ştie? Nu-i încă timpul pierdut! Dacă şi-ar găsi specialişti, poate că parte dintre gălăţenii cu dare de mână ar vrea să investească vreo câteva sute de mii de euro într-o afacere, de viitor, cu vin...
