Ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, a făcut, luni, prima sa deplasare la Kiev de la începutul invaziei ruse, pentru a arăta că Germania este "de partea" Ucrainei, relatează France Presse.La sosirea în capitala Ucrainei, luni dimineaţă, Lindner a declarat că va avea discuţii "foarte concrete" cu responsabili ucraineni cu privire la modul în care Ministerul german de Finanţe poate sprijini Ucraina acum şi în viitor. "Suntem alături de Ucraina, umăr la umăr", a declara ...
Rubla rusească s-a depreciat luni, trecând de pragul de 100 de ruble pentru un dolar pentru prima dată în ultimele 17 luni, pe fondul cererii solide de valută şi diminuării balanţei comerciale a Rusiei, transmite Reuters. Rubla s-a depreciat, luni, cu 1,4 la sută în raport cu dolarul până la un curs de 100,84 ruble pentru un dolar, depăşind pragul de 100 de unităţi pentru un dolar pentru prima oară după data de 23 martie 2022. De asemenea, moneda rusească s-a depreciat cu 1,5 ...

Cheile Vârghișului. Călător prin țara mea (5)

Marți, 15 August 2023 05:31 | Publicat în TURISM
La o distanță egală de Odorheiu Secuiesc și Rupea se află o altă minune a naturii: Cheile Vârghișului, săpate de apa repede și limpede în munții de calcar prin care trece.Traseul de mică dificultate, lung de câțiva kilometri, șerpuiește de-o parte și de alta a pârâului și îl traversează de 12 ori cu podețe suspendate pe cablu.Veți avea de trecut doar prin vreo trei pasaje mai dificile, peste stânci lunecoase; pe la mijlocul cheilor se află și o pasarelă ridicată sub ...
Ca în fiecare an, Ziua Marinei, sărbătorită marți, 15 august, de Sfânta Maria Mare, va fi marcată la Galați printr-o serie de evenimente speciale.Potrivit Primăriei Galați, începând cu ora 14.00, pe Faleza Dunării, la Elice, se va desfășura un amplu ceremonial militar și religios, urmat de o paradă a navelor militare și civile.Desfășurătorul evenimentelor este următorul: întâmpinarea oficialităţilor militare şi civile, intonarea Imnului Naţional al României, citirea ...
Comunitatea declic.ro militează de ceva vreme pentru amenajarea unei piste de biciclete între Galați și Brăila, orașe dunărene vecine, aflate la o distanță de numai 13 kilometri. Pe pagina comunității, la adresa https://campaniamea.declic.ro/petitions/, demersul a strâns deja peste 3.500 de semnături.”Cei care se vor plimba pe această pistă, prin pădure vor putea admira biodiversitatea locului, frumusețea fluviului, cât și podul peste Dunăre. Această pistă va fi una dintr ...

CSM Arcada este gata pentru cantonament

Luni, 14 August 2023 14:58 | Publicat în SPORT
Cu câteva zile înainte de cantonamentul montan, prima parte a lotului echipei campioane s-a conturat (fără jucătorii de la loturile naționale, care vor veni pe 10 octombrie). Antrenorul secund, Răzvan Tănăsescu, are la pregătiri 9 jucători, cu care va susține și primele meciuri din acest sezon. Este vorba despre cele din ”Cupa Arcada” (14-16 septembrie) și Supercupa României (30 septembrie). Cei nouă jucători sunt următorii: brazilienii Hugo și Lopez, Lescov, Cristudor, Al ...

Daniel Irofte, victorie cu Ucraina

Luni, 14 August 2023 13:52 | Publicat în SPORT
BOX. Pugilistul gălățean  Daniel Irofte (CSM Dunărea) a câștigat categoria 54 kg, în întâlnirea dintre România și Ucraina, meci adjudecat de către naționala noastră de tineret (16/17 ani) cu scorul de 7-5. Întâlnirea a avut loc la Bacău și s-a disputat în aer liber, pe Insula de Agrement. Naționala noastră, condusă de Dorel Simion și din al cărui colectiv de tehnicieni face parte și gălățeanul Costel Burlacu, se reunește din nou de pe 10 septembrie în Stațiunea R ...

Zile fierbinți pentru vâslașii gălățeni

Marți, 15 August 2023 10:51 | Publicat în SPORT
Concursurile nautice au continuat în ultimele 3-4 săptămâni, pe Lacul Bascov. Mai întâi au fost întrecerile Campionatului Național Școlar, unde CS Școlar Galați s-a clasat pe locul al cincilea. Au urmat alte două importante concursuri cărora le oferim spațiu în rândurile ce urmează.  Concursul Primavera, contând pentru Campionatul Național de caiac canoe pentru juniori mici și cadeți, a avut loc pe Lacul Bascov de la Pitești și a fost câștigat de către CSS Orșova. ...
Pe 14 august 2023 s-au împlinit 123 de ani de când oraşul Galaţi are linii de tramvai, locuitorii săi putându-se bucura de acest mijloc de transport rapid, eficient şi ecologic. Din păcate, câteva decizii cel puţin discutabile din ultimul deceniu au adus oraşul în situaţia de a nu mai avea decât trei trasee de tramvai şi unul de troleibuz, foarte puţin în condiţiile în care transportul electric, ecologic şi mai ieftin, este încurajat în toate statele europene. Ce am avut.. ...

Impozit majorat cu 300%, din birou, de fiscul local

Luni, 14 August 2023 20:00 | Publicat în SOCIETATE
După decesul soției, ca orice părinte, Ioan Gheorghiu s-a gândit că ar fi nimerit să împartă imobilul în care locuiește, într-o zonă mai mult decât liniștită a orașului, copiilor săi Cu această ocazie, a fost nevoie de un nou cadastru, iar, după întocmirea documentelor la notar, proprietarul nostru s-a trezit cu o surpriză. Pe scurt, anexa imobilului a fost înscrisă ca fiind spălătorie/uscătorie (definită astfel, alternativ, în mai multe documente), iar primăria, co ...