ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

Creditele de consum s-au scumpit și mai mult

Scris de Vineri, 20 Mai 2022
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la 5,62 la sută pe an, de la 5,57 la sută pe an în ziua precedentă, conform datelor BNR. Un nivel mai mare a fost înregistrat în…

Cartel ALFA cere 200 de lei neimpozabili pentru toți angajații

Scris de Vineri, 20 Mai 2022
Guvernul a aprobat, miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, facilitatea temporară a scutirii de la plata impozitului şi a taxelor pentru majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei. "Practic, începând cu 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază la nivelul salariului minim brut pe ţară…

Platformă pentru schimbarea furnizorului de energie

Scris de Vineri, 20 Mai 2022
Platforma unică la nivel naţional destinată schimbării de către clienţii finali a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale va fi gata anul acesta, a declarat președintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Dumitru Chiriţă. Prin intermediul acestei platforme, clientul final reduce timpul de schimbare a furnizorului de la…

Creștere minimă a cursului euro

Scris de Joi, 19 Mai 2022
Evoluția de joi a leului a fost influențată de climatul macro-financiar internațional, în lipsa unor informații locale relevante, ceea ce a provocat deprecierea monedei naționale față de principalele valute, iar indicii ROBOR s-au menținut la valori maxime ale ultimilor nouă ani. Cursul euro a urcat ușor, de la 4,9472 la…

Creștere economică de 5,2 la sută, în primul trimestru

Scris de Joi, 19 Mai 2022
Economia României a crescut cu 5,2 la sută în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul consemnat a fost de 6,5 la sută, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi. Pe de altă parte, la începutul…

Datorii publice de 594 miliarde de lei

Scris de Joi, 19 Mai 2022
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a scăzut, în martie 2022, la 593,972 miliarde de lei, de la 596,9 miliarde de lei, în luna precedentă, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor (MF). Raportat la PIB, datoria guvernamentală s-a redus uşor, la 50,3 la sută, de la 50,6 la sută la sfârşitul…

În vremuri de criză, puțini gălățeni se apucă de afaceri

Scris de Joi, 19 Mai 2022
Incertitudinile din mediul economic induse de pandemia de COVID-19, dar și creșterile de prețuri, perturbarea lanțurilor logistice și, mai nou, războiul din Ucraina au crescut aversiunea față de risc și, implicit, au inhibat spiritul antreprenorial. Acest lucru se traduce în mediul de afaceri prin scăderea numărului de noi agenți economici.…

Intrarea pe Dunăre, "asediată" de navele maritime

Scris de Joi, 19 Mai 2022
Peste 70 de nave ucrainene încărcate cu marfă, în special cereale, așteaptă să intre în Portul Sulina, la controlul de frontieră, potrivit Digi24. Verificările se fac în doar trei puncte de acostare, prea puține pentru fluxul de nave ajunse în port, ceea ce duce la întârzieri și blocaje. După cum…

Leul s-a apreciat față de principalele valute

Scris de Miercuri, 18 Mai 2022
Leul a reușit miercuri să câștige teren în fața principalelor monede, iar indicele ROBOR la 12 luni a depășit pragul psihologic de 6%. Transferurile din piața valutară se realizau în culoarul 4,945 – 4,95 lei/euro, iar cursul monedei unice a alunecat de la 4,9477 la 4,9472 lei. Evoluția poate fi…

Gălățeanul Sorin Amarinei, vicepreședinte al FORT

Scris de Miercuri, 18 Mai 2022
Adunarea Generală a Federației Operatorilor Români de Transport (FORT) a ales, la sfârșitul săptămânii trecute, o nouă formulă de conducere a federației. Organizația va fi condusă de un consiliu director format din nouă reprezentanți ai transportatorilor de mărfuri, pasageri, activități conexe, industrie furnizoare de produse, formare profesională și transport aerian,…

Ghid fiscal pentru cei ce realizează venituri din chirii

Scris de Miercuri, 18 Mai 2022
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că a actualizat Ghidul fiscal al contribuabililor persoanelor fizice care realizează venituri din închirierea și subînchirierea bunurilor mobile și imobile și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală. Acesta este disponibil pe portalul anaf.ro, în secțiunea Asistență Contribuabili/…

Patru miniștri vin la Galaţi de "Ziua Întreprinzătorilor"

Scris de Miercuri, 18 Mai 2022
"Ziua Întreprinzătorilor" va fi marcată, la Galați, prin Conferința "Fondurile Europene 2021-2027 pentru IMM-uri, instrumente și modalități de accesare. Rolul digitalizării în dezvoltarea fenomenului antreprenorial". Evenimentul, organizat în parteneriat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Consiliul Județean (CJ) Galați și Patronatul IMM-urilor Galați, se…

Ruinele Mehid de pe Coșbuc, imposibil de clintit de 11 ani

Scris de Marți, 17 Mai 2022
Încet-încet, dezastrul ecologic din bulevardul Coșbuc nr. 256, de pe locul fostei întreprinderi Mehid, a intrat în al 12-lea an de existență. Între timp, fostul proprietar, Corneliu Mangalea, și actualul lichidator judiciar, Sierra Quadrant SPRL, au primit zeci de amenzi, somații, adrese de înființare popriri și titluri executorii, de la…

APIA începe autorizarea plăților în sectorul vegetal

Scris de Marți, 17 Mai 2022
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând de luni, 16 mai, a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal din Campania 2021. Cuantumul pentru fiecare măsură de sprijin în sectorul vegetal se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor financiare prevăzute…

În coaliție, se discută variante de impozitare progresivă

Scris de Marți, 17 Mai 2022
Liderii PSD, PNL și UDMR s-au reunit marți, în ședință a Coaliției, la Palatul Victoria. Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, urma să prezinte trei variante de impozit progresiv, simulate împreună cu Banca Mondială, FMI și BERD, mai exact trei variante de praguri pe impozitarea…

Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Scris de Marți, 17 Mai 2022
Euro s-a apropiat marți de pragul de 4,95 lei, în timp ce indicii ROBOR au continuat să crească, în ciuda datelor pozitive venite din partea economiei românești. INS a publicat datele semnal privind evoluția PIB. Conform instituției, produsul intern brut a crescut în primele trei luni ale acestui an cu…

Din iunie, creșteri de venituri în agricultură

Scris de Marți, 17 Mai 2022
Angajații din agricultură și industria alimentară nu vor mai plăti, din iunie, impozit pe venit, contribuția la sănătate (dar rămân asigurați) și, opțional, nici la Pilonul II de pensii, conform unei legi publicate în Monitorul Oficial, promulgate de președintele Klaus Iohannis. Pe modelul construcțiilor, salariul minim în aceste domenii va…

Un plan al Comisiei Europene aruncă în aer piața construcțiilor. Se scumpesc locuinţele noi

Scris de Marți, 17 Mai 2022
Locuințele noi s-ar putea scumpi destul de mult ca urmare a unei inițiative a Comisiei Europene. Conform unui plan care își propune să reducă consumul de energie produsă din combustibili folsili, toate clădirile care vor fi construite în viitor ar putea fi dotate cu panouri solare fotovoltaice. O decizie în…

Modificări importante la sistemul de pensii pentru anumite categorii de salariaţi. Proiect

Scris de Marți, 17 Mai 2022
Medicii de familie și stomatologii care au propriile cabinete nu beneficiază acum de vechime în muncă, deși au program de lucru de opt ore și plătesc contribuții. Un proiect de lege va schimba acest lucru și va completa lacunele din legislația actuală. "În prezent, din cauza unor lacune legislative, munca…

Opt luni de stabilitate a cursului euro

Scris de Luni, 16 Mai 2022
Leul și-a menținut la începutul săptămânii stabilitatea față de euro, tendință manifestată în ultimele opt luni, în timp ce indicii ROBOR continuau să se apropie de pragul de 6%. Cursul euro a crescut de la 4,9458 la 4,9469 lei, iar transferurile se efectuau în piața locală în culoarul 4,945 –…

UPDATE. Mandatul fostului inspector-șef al ITM Galați a fost prelungit 

Scris de Luni, 16 Mai 2022
UPDATE. Mandatul fostului inspector-șef al ITM Galați a fost prelungit cu 30 de zile Luni, după o săptămână de „ceață”, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați a fost deblocată. Laurențiu Asaftei ne-a informat că a primit de la Ministerul Muncii un ordin de numire pentru 30 de zile, începând din…

Creștere a comenzilor din industrie

Scris de Luni, 16 Mai 2022
Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 22,5 la sută, în primele trei luni ale anului în curs, faţă de aceeaşi perioadă din 2021, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Au fost consemnate creşteri în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+40,7 la sută), industria bunurilor…

Scădere a consumului de energie electrică

Scris de Luni, 16 Mai 2022
Consumul de energie electrică al populaţiei a fost mai mic cu 4,4 la sută în perioada ianuarie-martie 2022, comparativ cu intervalul similar al anului trecut, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În acelaşi timp, consumul industriei a scăzut cu 1,1 la sută, iluminatul public a crescut cu…

”Dunărea, obiectiv strategic pentru Germania și România”

Scris de Luni, 16 Mai 2022
În cadrul unei întâlniri avute recent la Berlin și Hanovra cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Germania, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a subliniat rolul important pe care Dunărea și Marea Neagră îl pot juca în dezvoltarea relațiilor bilaterale. "Dunărea este unul dintre obiectivele economice strategice pe care România şi…
Pagina 64 din 314