Supărare mare din toate părţile. De ce ne interesează veniturile bugetarilor din posturile de conducere? De ce îi învrăjbim pe oameni între ei?
După două decenii de osanale la adresa presei libere, când tot românul s-a înfruptat cu polonicul din libertatea pe care presa a pus-o prima dată pe masă, unora nu le intră în cap şi pace că munca la stat înseamnă şi transparenţă, că atunci când buzunarul tău este legat de cel al contribuabilului trebuie să dai seama şi pentru ce şi cât bagi în el.
Nu mai spune nimeni cum s-au ocupat funcţiile, ce partid trebuia să ai în spate şi câte legi şi-au tras singure diferite categorii sociale mai procopsite ca să le meargă treaba şnur.
Însă, în perioada aceasta de criză, de strâns cureaua generală, era firesc şi normal să vedem cine ce face în toate locurile patronate de stat. Pentru că statul ne cere nouă, acum, să punem banul pe masă, din pensiile părinţilor, din leafa bugetarilor.
Ştiaţi că abia acum s-a acceptat un amendament ca şi parlamentarilor să li se taie ceva din bănuţii luaţi ca să ridice sau nu mâna după cum le spune partidul? Era cât pe ce să fie iertaţi de… solidaritate.
Şi nici dumnealor nu le place să le calculeze cineva diurnele şi cât dau pe avion şi pe hotelurile de cinci stele. Cum nici directorilor de tot felul nu le place să ştie omul ce venituri au.
Lucruri normale, fireşti, care ţin de bunul simţ elementar devin război personal şi prilej de concluzii vitriolate. Detensionaţi-vă, stimabililor! Nimeni nu are nimic cu nimeni.
Bravo celor care se ţin de treabă, dar fiecare trebuie să-şi amintească şi faptul că exact pentru lucrul acesta a ocupat funcţia de conducere respectivă.
În fişa postului domniilor voastre stă scris ce trebuie să faceţi pentru ca regiile, instituţiile, agenţiile, spitalele, şcolile etc. să meargă. Din cauza asta sunteţi puşi să le conduceţi. Şi pentru asta luaţi bani. Mulţi, puţini, câţi luaţi.
Corul osanalelor pentru faptele de arme trecute în contractul de muncă nu se mai aude când premierul cere solidaritate de la cei mai necăjiţi români.
Aţi auzit ce frumos cuvânta, ieri, Boc despre criză şi sacrificii? Ne asigura că nimeni în ţară nu va avea mai puţin de 600 de lei. Asta realizare! Puteţi face comparaţie.
Nu spune nimeni că e uşor să fii director, parlamentar, ministru etc. cu ascendent asupra a zece, a o sută sau a un milion de oameni, dar dacă ţi-ai luat sacul acesta în cârcă, nu foloseşti legea în favoarea ta şi nu te grăbeşti să ascunzi primele sau bonificaţiile sub preş, când funcţionarea locului unde munceşti se face din buzunarul comun.
Sunt locuri unde datoriile sunt uriaşe, sărăcia lucie, dar veniturile conducătorilor se calculează comparativ cu cele europene. România nu are suficiente petice să-şi ascundă găurile din pantaloni, dar nu renunţă şi pace la buzunarele cât sacul.
V-a plăcut democraţia doar cât timp v-a lăsat drum liber? Ei bine, a venit vremea să vă placă şi raportul periodic asupra a ceea ce aţi făcut şi cât aţi consumat din banii contribuabililor pentru munca depusă.
Apariţia pe internet a veniturilor tuturor celor care sunt angrenaţi în activităţi ale statului este un lucru bun. Deranjează, strânge la încheieturi, dar face lumină.
Măcar cu atât să se aleagă şi românii, din nebunia pe care o tot cocoloşim de 20 de ani.
