OCAUA LUI MUTU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Discuţia cu pedeapsa pe care clubul Chelsea o aplică celui mai cunoscut fotbalist român pentru faptul că a consumat cocaină se aprinde pe zi ce trece. Unii comentează suma uriaşă, alţii revenirea spectaculoasă, după scandal, a profesionistului în sportul rege şi nu sunt puţini cei care au hotărât să‑i sară în ajutor. Ultima veste de pe frontul salvării lui Adrian Mutu este implicarea academicianului Constantin Bălăceanu‑Stolnici, preşedintele Centrului Naţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului, un ONG cu emblemă, care a decis să pledeze în favoarea sportivului român la Consiliul Europei. Dat fiind că Mutu este un model pentru tinerii români ‑ după opinia mea, nu neapărat cel mai potrivit, dar nu eu aleg modelele tinerei generaţii ‑ implicarea ilustrului personaj pare oportună şi bine venită. Iar motivaţia domnului Stolnici, inteligentă precum cel care o oferă, poate convinge. Recuperarea lui Mutu a fost spectaculoasă, revenirea în forţă şi stindardul naţional al fotbalului, la înălţime. Bravo lui!

Numai că, în aceeaşi perioadă, am aflat despre un alt caz, cu doi tineri, o pereche, de fapt, condamnaţi pentru trafic de droguri, în condiţiile în care fuseseră prinşi cu o cantitate infimă şi se declarau consumatori. Încadraţi la trafic, se "bucură" de o pedeapsă cât un sfert din viaţa lor, două decenii de puşcărie. Poate asocierea cu acest exemplu e forţată, dar pentru ei nu s‑a pus problema recuperării, a iertării sau a mobilizării măcar a unor forţe locale care să‑i aducă pe drumul cel bun. S‑au căsătorit în puşcărie şi viaţa lor va fi marcată de stigmatul închisorii.

Vina de a consuma droguri este, totuşi, aceeaşi, indiferent dacă te numeşti Ţiriac, Mutu sau Popescu. Nu vorbim despre traficul de substanţe interzise, care nu este doar periculos, ci şi condamnabil, mai ales într‑o lume ca a noastră care ascunde gunoiul sub preş. Însă, pentru consum, nu ar trebui să existe, măcar moral, unităţi diferite de măsură. Dar există. În plus, pentru cazuri în care sunt implicate persoane ca Adrian Mutu, organizaţiile ce le susţin obţin o publicitate de invidiat. Cazul Mutu a devenit, iată, o preocupare de nivel european, în condiţiile în care consumul de droguri din întreaga Românie nu a interesat nici ONG‑ul în cauză şi nici Comisia Europeană în mod special. Încercările noastre modeste de a informa tinerii cu broşuri şi conferinţe sunt un soi de frecţie la un picior de lemn. Consumatorii prinşi sunt trataţi ca infractori periculoşi, nu ca nişte persoane bolnave. Recuperarea este iluzorie şi societatea civilă nu freamătă deloc la gândul că fenomenul ia amploare pe zi ce trece. În schimb, suma uriaşă pe care fotbalistul român ar trebui să o plătească, pentru o greşeală similară cu cea a unor tineri aflaţi după gratii, strânge oştirile sindicatelor şi organizaţiilor de tot felul sub un stindard comun. Dacă "idolul tinerilor", cum îl numeşte Stolnici pe fotbalist, ar constitui într‑adevăr un exemplu pentru consumatorii naivi, energia utilizată în beneficiul său mi s‑ar părea pozitivă. Dar nu l‑am văzut pe tânărul Ţiriac şi nu o să‑l văd, probabil, nici pe Adrian Mutu vizitând la puşcărie sau la vreun centru antidrog nişte copii pierduţi în păienjenişul birocratic al justiţiei române. Vipurile scapă şi fără sprijinul unui Bălăceanu‑Stolnici şi merg mai departe.

Citit 993 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.