Dinspre guvernul lui Emil Boc vin zvonuri de nelinişte productivă şi dor de muncă. Cu atâţia oameni tineri, în puterea forţelor, dar şi a responsabilităţilor cu care i‑a dăruit Moş Crăciun, cu prezenţe feminine pe alocuri dure, prin alte ministere plăcute privirii, guvernul cu cea mai scăzută medie de vârstă din câte am avut după 1989 se poate pune imediat pe treabă. Vor mai curge valuri de cerneală despre alegerile făcute de fiecare dintre cele două partide, se vor mai vărsa lacrimi pentru pierderea câte unui portofoliu sau se vor face speculaţii despre unele numiri, dar una peste alta, situaţia asta este şi zarurile au fost aruncate. Apropierea de sărbători ar trebui să netezească animozităţile, care nu sunt puţine, iar insistenţa crizei să dea frâu liber strategiilor promise pentru apărarea românilor de alte belele, pe lângă cele cu care deja s‑au obişnuit. Până la prezentarea în Parlament, programul de guvernare ar trebui să capete forma unui plan concret de lucru, să se scuture de generalizările lemnoase şi generatoare de neîncredere. Românii, aflaţi prin forţa împrejurărilor şi a votului de o parte şi de alta a baricadei politice, au nevoie de dovezi ale profesionalismului şi bunei credinţe. Pentru că, altfel, sideraţi deja de rapiditatea cu care divergenţele, altădată ireconciliabile, au dispărut la vederea vaporului puterii, acostat în ambele porturi, şi la PSD şi la PD‑L, s‑ar putea să uite definitiv şi irevocabil drumul către urnele de vot. Şi căpitanul Băsescu nu‑şi poate permite un 2009 văduvit de electorat. Va fi un an cu alegeri pentru Parlamentul European, cu alegeri pentru preşedinţie, aşa că numai efortul real al guvernanţilor mai poate readuce electoratul la urne. Şi rapiditatea cu care aceştia vor lua taurul de coarne. Nu e timp de dat vina pe cei dinainte, nici de familiarizat cu problemele care au fost dezbătute pe larg în campania electorală. Pensionarii de la grupele unu şi doi aşteaptă, profesorii sunt cu nervii întinşi inclusiv în vacanţă, turismul moare de ani buni, sănătatea iese din cifrele contabile şi simte pe pielea ei durerile oamenilor, iar despre economia care nu duduie, ci doar gâfâie greoi pe dealul crizei, nu se pot spune prea multe. Renunţarea este cuvântul de ordine care vine dinspre UE şi de peste ocean şi nu se potriveşte neam cu aşteptările românilor din luna noiembrie. Aşa că guvernul, se pare, plăcut ochilor şi urechilor preşedintelui, musai să treacă la... marea bocăneală. Adică la bătut fiecare colţişor de treabă şi fiecare problemă, mărunt şi tenace, până la rezolvare. Nu e vreme de colinde pe la uşi de organizaţii nemulţumite sau de troc pe cârnaţii mai graşi, nici de amabilităţi corective sau piedici puse amical în drumul fericirii nimănui. Marea bocăneală chiar trebuie să înceapă imediat. Cuvântul poate fi luat oricum, ca trimitere la corecţie, bruftuluială, muştruluială, scărmănare, ciocnire, până la încăierare, trântă, ciomăgire, păruială sau chiar luptă. Important este ca toate astea să nu se petreacă între cei aflaţi, de ieri cu nume şi adresă cunoscută, în fruntea treburilor ţării. Că altfel, iar ne prinde iarna nepregătiţi şi cu speranţele îngheţate bocnă.
