Moş Crăciun m-a dezamăgit! Nu pentru că nu a adus zăpadă, nu pentru că şi-a dat renii pe Solenţa şi nici pentru că umblă pe la televiziuni, însoţit de domnişoare dezbrăcate-n alb şi roşu, ci pentru că nu a fost în stare să pună sub bradul speranţelor noastre nici un politician mai acătării pentru anul electoral care va veni.
Şi să nu-mi spuneţi că "lasă, că poate ne aduce Moşul unul la anul!" Degeaba mai aduce atunci, că alegerile vor fi încheiate şi, dacă va fi majoritate parlamentară, până în Crăciunul viitor avem şi guvern! Totuşi, nu înţeleg de ce Moş Crăciun a fost aşa de strâns la pungă în acest an. Că, vorba aceea, peste tot, pe unde te întorci, pe unde te plimbi, este imposibil să nu dai măcar peste doi-trei români care se pricep la politică şi fotbal.
Deci, ca să zic aşa, de specialişti pe terenul de fotbal al politicii nu ducem lipsă. Este drept, când i-am scris Moşului scrisoarea cu ce daruri să lase sub bradul de Crăciun, i-am descris clar cum ar trebui să fie politicianul: tânăr, cu bun simţ, să aibă conştiinţă, să aibă şi conturi serioase în bancă, să fie intelectual şi să creadă în doctrina partidului care îl susţine. Tânăr, pentru că îi va trebui optimism dar şi mult timp pentru ca, de-a lungul carierei sale politice pe care o va face, să salveze România. Cu bun simţ, pentru a legifera lucrurile în ordinea lor firească; adică, mai întâi pe cele vitale şi apoi „fanteziile” – de pildă, întâi să reglementeze relaţia contractuală individuală dintre cetăţean şi furnizorii de servicii publice (apă, încălzire) şi abia apoi să se gândească la subvenţii de stat pentru centrale termice pe bază de apă termală.
I-am mai scris moşului ca politicianul să aibă conştiinţă, astfel încât să-i crape obrazul de ruşine când minte sau când îşi încalcă promisiunile, la fel şi atunci când îşi promovează legi care să îi folosească numai lui sau grupului său de prieteni şi asociaţi în afaceri. Neapărat, politicianul ar trebui să fie intelectual, nu pentru că „dă bine la public”, ci pentru că astfel, în cunoştinţă de cauză, nu şi-ar bate joc de istoria României şi nici de adevăratele valori şi ar putea concepe un plan cu adevărat vizionar pentru dezvoltarea României.
Politicianul ar mai trebui să aibă cel puţin unul din părinţi pensionari, pentru a înţelege cât de greu le este acestor oameni care au muncit o viaţă şi cărora acum statul le cere să plătească din ce în ce mai mult – pe întreţinere, pe alimente, pe medicamente - fără ca pensia să crească cu vreun leu. La fel, politicianul ar trebui să aibă cel puţin un copil la şcoală sau grădiniţă, pentru a înţelege cum, de la cele mai mici vârste, copiii sunt clasificaţi şi în funcţie de câţi bani pot da părinţii la „fondul clasei” materializat în „laptop pentru doamna”, „imprimantă pentru doamna” şi, în general, „chestii pentru doamna”…
La portretul politicianului ideal ar mai trebui completat şi un cont serios în bancă, astfel încât acesta să nu poată fi ispitit cu un trafic mai mic sau mai mare de influenţă. Şi nu în ultimul rând, să facă politică din tradiţie şi respect faţă de doctrina respectivă şi nu doar din interesul meschin de a se afla pe un loc eligibil la alegeri…
Spuneţi şi dumneavoastră, am cerut prea mult Moşului? Oare nu am fost suficient de explicită în cadoul pe care l-am cerut? Şi atunci, de ce am găsit sub brad aceleaşi triste figuri, paiaţe pline de discursuri fără sens, clovni care fac frumos la televizor şi indivizi iresponsabili?
