Întâmplarea a făcut să fiu martora unor discuţii, purtate pe stradă, între doi puşti care nu păreau să aibă vârsta pentru buletin. În loc să se certe pentru „onoarea” cine ştie cărui actor, cântăreaţă sau luptător de arte marţiale, cei doi – însoţiţi şi de un piticot de maxim opt ani – se contraziceau în gura mare pe tema … calităţii vieţii în timpul lui Ceauşescu.
„Mie mi-a spus mamaia că se trăia mai bine atunci, da? Că tataia lucra în trei schimburi şi avea bani să ţină acasă doi copii mici şi o soţie casnică”, striga unul din tineri, în timp ce piticotul îl susţinea cu „DA-uri” sacadate de mersul celorlalţi, într-un ritm prea dur pentru paşii lui mici… „Dar ce, ai trăit tu atunci ca să ştii că era bine?”, l-a întrebat, slab, interlocutorul său. Restul pledoariei – ţinută pe ton molatic, neconvingător – nu l-am putut auzi. Am distins, în schimb, concluzia adolescentului pro-Ceauşescu, atunci când, la despărţire, neconvingătorul l-a întrebat cu ce se îmbracă de Revelion: „păi cu ce? N-am decât o cămaşă şi două geci: aia de primăvară şi asta”.
În aceeaşi seară în care am auzit discuţia dintre aceşti copii am urmărit retrospectiva televizată a politicii naţionale (sau retrospectiva naţională a politicii televizate, cum vreţi să-i spuneţi, că e tot aia!): cum s-a înfiinţat USL, fără să reuşească să îşi menţină cei 60 la sută (pe care îi făceau PSD şi PNL separat), cum Boc a câştigat alegerile interne împotriva lui Blaga, şi, în schimb, acesta a preluat a doua cea mai importantă funcţie în stat, post lăsat liber de plecarea lui Geoană la Dăbuleni, cum Ponta şi Crin au început să realizeze că Voiculescu mai mult îi încurcă decât îi ajută, cum Puterea şi-a arătat forţa doar prin asumarea, la nesfârşit – noroc că s-a terminat anul şi sesiunea parlamentară! – a responsabilităţii Guvernului, cum migraţiile politice au trecut din categoria accidentelor în cea a „racolărilor reuşite”, cum PDL se reformează „la imagine”, prin comisii de integritate, cum sănătatea se reformează sau se privatizează, prin proiecte de legi supuse dezbaterii publice exact acum, ca să gândim mai cu spor cu burta plină de piftie, cum economia se reformează, dar nu într-atât încât să crească pensiile şi salariile, cum, cum…
Aşteptările de la un final de an sunt la fel de pretenţioase ca şi cele de la început de an. Ai spune că pe fiecare 31 decembrie ar trebui să deţii – măcar pentru o secundă! – adevărul absolut, să înţelegi ce s-a întâmplat, ce ţi s-a întâmplat şi ce te aşteaptă… La fel, la început de an te aştepţi să ai o revelaţie, să tragi cu ochiul măcar pentru un moment la tabloul celor 12 luni care te aşteaptă. Ei bine, între previziune morbide ale adepţilor civilizaţiei maya, pesimismul cronic al pensionarilor din ce în ce mai sărăciţi de politica păguboasă de stat şi discursurile a doi adolescenţi despre amintiri pe care nici măcar nu le-au trăit, păcătuiesc sperând, încă o dată, că anul 2012 va ne va aduce izbăvirea economică, socială, sau măcar spirituală. Căci în lipsă de o economie care să duduie şi de pensionari care să îşi permită luxul de a şi mânca în luna în care îşi fac reţeta, până la urmă şi mintea cea de pe urmă e binevenită, dacă o dobândeşti. Chiar şi în cabina de vot.
