Cu speranţa idioată că lucrurile chiar se pot schimba peste noapte - aşa, ca atunci când îţi închipui, în vis, că poţi zbura şi chiar o faci, deşi eşti perfect conştient de faptul că e imposibil - de fiecare dată când se petrec lucruri cu adevărat importante încă mai cred că exact de-a doua zi mierea care se va revărsa pe străzi îi va face pe toţi ciumpalacii să alunece şi apoi să se înece în râurile de lapte care vor gâlgâi peste tot... De asta, în dimineaţa primei zile din an fug să privesc pe fereastră Marea Schimbare, gândind că un An Nou sigur va aduce o schimbare.
Ei bine, chestia asta cu privitul pe fereastră mă încăpăţânez să o fac - deh, obsesiile ne ţin în viaţă! - chit că de treizeci-şi-e-treaba-mea-cât nu se întâmplă să văd mare lucru; în fiecare 1 ianuarie văd aceeaşi stradă (cu mici variaţii la temă...), cu aceleaşi pungi de gunoi înşirate de câinii vagabonzi, aud acelaşi zvon de manelist mahmur care îşi continuă distracţia cu finu' Vasile, în fine, aţi înţeles ideea.
Aceeaşi speranţă prostească mă încearcă şi după fiecare zi de vot, chit că vorbim de alegerea unui nou primar, a unui nou parlament sau a unui nou preşedinte de ţară. Ştiu că, practic, este imposibili să vezi o schimbare chiar din prima zi, însă eu cred/sper/doresc să se modifice ceva chiar din primul minut... Din păcate sau din fericire, speranţa asta iraţională nu ţine mai mult de câteva secunde, după care lucrurile reintră în normal şi în capul meu, şi în vieţile tuturor: cetăţenii uită promisiunile celor pe care i-au ales, aleşii nici măcar nu mai recunosc că le-au făcut, aşa că totul curge mai departe până la viitorul scrutin electoral, când iar ne întâlnim, faţă în faţă, amnezici şi încrezători...
Nu mă aşteptam ca Marius Stan să schimbe oraşul în cele două săptămâni cât am lipsit din Galaţi, aşa cum nu mă aşteptam ca USL să vrea să întrerupă mandatul preşedintelui ţării. În primul caz, nu am avut nici o surpriză, în al doilea aş minţi să spun că da.
Mă aşteptam, în schimb, să găsesc ceva mai multă curăţenie pe străzi, poate mai puţine haite de câini, gropile asfaltate şi poate casa de vizavi de Ţinc demolată în mod civilizat, nu cu roiul de romi - cea mai ieftină modalitate de a şterge un imobil de pe faţa pământului. Am găsit, în schimb, declaraţii belicoase despre lucrări închipuite şi plătite din bani publici, atât la Primărie, cât şi la CJ. La fel se întâmplă şi la nivel naţional; aflăm de hoţiile făcute cu băieţii deştepţi şi despre mii de controale şi raporturi de audit făcute de "ai noştri" pentru a demasca şmecheriile "lor".
Rămâne de văzut dacă acesta este un semn că a venit vremea poliţelor sau a "curăţeniei la locul de muncă". Din păcate, însă, oriunde s-au schimbat şefii - prin alegere democratică sau numire pe linie de partid - domneşte o atmosferă de îngrijorare pentru siguranţa locului de muncă, sentiment pe care campania electorală nu îl poate împrăştia. Şi uite-aşa, în loc ca vara asta să purtăm alb sau tricolor (după Băsescu, respectiv, Ponta), cam toţi purtăm căcăniu.
