Galaţiul nostru ar putea împlini, în 2016, o vârstă frumoasă: 475 de ani. Nu-i treabă sigură, dar sunt istorici gălăţeni care o cred. Spre exemplu, Ion Caşu declara, într-un interviu publicat de "Viaţa liberă", în urmă cu mai mulţi ani, că Galaţiul nu are o dată oficială de atestare, dar că este probabil ca numele să-i fi fost scris pe hârtie, pentru prima dată, în 1541. Nu-s toţi istoricii de acord cu teoria. Noi însă - nefiind specialişti în domeniu - am putea spune că e rezonabil să credem că oraşul nostru ar fi putut fi atestat documentar în urmă cu fix 475 de ani. Or, asta ar însemna măcar un ceas aniversar, în oraş. Iar dacă tot vine vorba despre un tort cu 475 de lumânări aprinse înfipte în el, oare care ar fi cea mai potrivită urare pe care să i-o facem Galaţiului zilele astea?
Un lucru e sigur: istoria Galaţiului, că ţine de 475 de ani sau de mai mulţi, e impresionantă. În „Abecedarul istoric gălăţean” al scriitorului Victor Cilincă, am citit că a trecut pe aici chiar Nicolae Iorga şi s-a minunat de frumuseţea oraşului, în care găsise locuri mai atrăgătoare decât în Bucureşti. Sau că au fost momente, la finele Primului Război Mondial, în care curajul gălăţenilor a salvat întreaga Europă. La noi, în Galaţi, a trăit şi primul român nominalizat vreodată la Premiul Nobel, adică V. A. Urechia, cel care dă şi numele bibliotecii judeţene. Şi câte şi mai câte n-au fost faptele notabile care s-au descoperit şi încă se vor mai descoperi despre oraşul nostru.
Din păcate, oricât de mare ne-a fost trecutul, acum, la posibila aniversare a 475 de ani de la atestare, Galaţiul trăieşte meschin. Suntem la limita sărăciei, dar ne zboară uşor gândul spre un iluzoriu pod peste Dunăre, spre un tunel care s-o traverseze pe dedesubt sau spre o zonă metropolitană Galaţi-Brăila. Şi poate că-i bine aşa. De vise care să ne ţină în viaţă şi să ne ajute să construim ziua de mâine avem cu toţii nevoie. Dar ca să putem construi ziua de mâine, ar fi nevoie înainte de toate să putem gândi cu mintea noastră la toate cele. Ar fi nevoie să-i cunoaştem şi să-i înţelegem oraşului nostru fiecare palpitaţie de viaţă, în contextul lucrurilor care se întâmplă în jurul nostru. Iar asta se poate face numai în timp şi doar cu multă muncă. Dar numai aşa am putea fi siguri, cu toţii, că degeaba ne visăm traversând un nemaipomenit tunel pe sub Dunăre, câtă vreme nici măcar vreo două-trei vapoare de agrement cu care să ne plimbăm vara pe lângă malul fluviului n-am fost în stare să aducem la Galaţi. Că în zadar zâmbim cu gura până la urechi la ideea că ni se extinde mallul, câtă vreme pe noi încă ne mai sfâşie câinii, pe străzile centrale din oraş. Că e inutil să sperăm că o să avem mai mulţi bani în buzunar mâine, dacă astăzi doar un gălăţean din trei munceşte… Că problemele nu-s mici şi nici soluţiile nu-s simple.
Carevasăzică, la trecutul nostru mare şi la prezentul mărunt pe care îl trăim, ce i-am putea ura oraşului nostru, la ceas aniversar? Poate că ar fi de bun augur să-i dorim la cât mai mulţi gălăţeni cu mintea limpede, cu putere şi dorinţă de muncă, dar şi cu toleranţă mai scăzută la pomeni şi la gargară electorală. Să-i dorim gălăţeni care vor să trăiască bine aici. E drept că viaţa o să fie în continuare grea, chiar dacă am fi cu toţii mai hotărâţi. Dar că n-o să mai fie grea la nesfârşit… La mulţi ani, Galaţi! Să fie ăsta anul tău!
