„Turcul şi pistolul” cel mai bine asortaţi la momentul prezent nu pot fi decât Sorin Oprescu şi Octav Cozmâncă, directorul său de campanie! Pe niciunul nu-l dă umorul afară din casă, apar ca nişte tipi care plesnesc de gravitate.
Mizând pe dizidenţa din PSD şi pe independenţa afişată, doctorul Oprescu a refăcut şi traseul lui Băsescu – mai puţin ministeriatul – făcându-şi „stagiul” la Primăria Generală a Capitalei. Un loc minunat pentru a începe proiecte măreţe pe care să le laşi moştenire altora, să le abandoneze ăia eventual, şi scapi de răspunderea uzurii de primar care trebuie să asigure pubele curate şi străzi stropite: de aia sunt buni primarii de sector!
Cu avantajul vârstei care nu îl prezintă ca vreun aventurier, fără să aibă senectutea lui Iliescu, dom´ doctor are uneori şi ceva din limbajul frust al preşedintelui-marinar: probabil că se abţine chiar de la „păsărici” sau „tonomate”, dar se ştie cam cât de pe şleau vorbesc uneori dumnealor, medicii.
În fond, neintrând încă în jocul electoral, nici n-a apucat să intre în colţii presei. Care îşi pune întotdeauna simpatia pe concurenţii independenţi, aşa cum au făcut recent şi cu principele Radu, înainte ca nefericitul să se… contracandideze singur şi să renunţe la bătălie înainte de primele focuri…
Preşedintele Băsescu are faima de mare intrigant şi de aceea cam toată lumea vede în Octav Cozmâncă pe omul potrivit cumpărat la preţul potrivit. Se spune că oricine are un preţ la un moment dat. Trebuie doar să existe momentul respectiv.
Dar dacă pur şi simplu fostul secretar general al Guvernului în guvernarea Năstase este peticul care şi-a găsit în sfârşit sacul? În fond, el nu şi-a trădat fostul şef, pe Adrian Năstase, ci Năstase a fost debarcat de aripa Geoană. Pentru cei care au pierdut, nu există milă, iar Cozmâncă, organizatorul, a fost măturat odată cu şeful lui, fără să se ţină seama de serviciile aduse partidului.
Dar poate că dom’ Cozmâncă s-a demodat şi nu poate înţelege asta: azi, subalternii nu se ţipă – îi dai afară elegant. În costumul său european, preşedintele Geoană pare jenat când îl înjură pe partenerul de coaliţie. Nu i se potriveşte agresivitatea care este atât de naturală la Băsescu.
Cozmâncă are însă parcă desenată o vipuşcă invizibilă şi o dungă nevăzută a chipiului de majur pe frunte. În epoca sa, era temut, mai temut decât cardinalul Richelieu odinioară.
Ţin minte radioconferinţele la care îi umilea de câte ori avea ocazia pe prefecţi; nu din plăcere, ci cu regula „nemţească” de a ţine oamenii din subordine în poziţia de drepţi. Deşi abia se vedea din scaunul său din sala de şedinţe a Palatului Victoria (premierul Boc, cam de aceeaşi statură, trebuie să fi făcut ceva cu înălţimea scaunului!), glasul său cavernos împietrea!
De altfel, el a inventat şi videoconferinţele. Introducerea unui sistem atât de modern, ca aparatura video, a părut multora o cheltuială nesăbuită. Dar acest pas înainte în dialogul cu prefecţii şi capii serviciilor deconcentrate nu nu s-a datorat viziunii moderne a zbirului de la Victoria, care conducea adesea conferinţele cu „ţara” în locul premierului Năstase. Era doar dorinţa unui Richelieu dâmboviţean să-i vadă pe prefecţi că nu se joacă, ca elevii la ore, cu avioane de hârtie.
Şi totul a început, banal, de la o radiocoferinţă la care din prefectura ieşeană au răzbătut clinchete de pahare şi râsete. Prefectul respectiv a spus o minciunică, că se bea apă minerală, pentru că firescul unei sărbătoriri locale în preajma glasului de la Bucureşti părea de neconceput.
Şi a urmat şi mai multă supraveghere: instalaţia video achiziţionată avea un ochi care baleia sala ca un reflector de lagăr, să surprindă orice căscat, orice absenţă care nu putea fi decât nemotivată! Ba, la un moment dat – nu ştiu dacă era şi adevărat – i-a avertizat pe cei din teritoriu că nu vor fi „vizionaţi” numai cei chemaţi la raport dintr-o capitală de judeţ: va viziona casetele cu înregistrări în linişte, după emisie, şi să-i ferească Cel de Sus să… !
Sorin Oprescu afirmă acum, după sufletul lui, că şi-a ales „cel mai tare organizator din ultimii 20 de ani”. Poate că la vremuri de disperare, un tun de calibru mare, o mână forte care să nu fie ca a lui Vadim, ci mai cu măsură, va fi apreciată.
Un lucru e sigur: cu Octav Cozmâncă, Oprescu ameninţă că dă jos milităria din pod. Şi nu ştiu dacă asta o să convină tuturor.
