Filiala gălăţeană a PNL a fost gata să explodeze imediat după alegerile locale, după ce mai mulţi membri de partid, dar şi simpli simpatizanţi cu vederi liberale au solicitat vehement demisia deputatului George Stângă de la şefie. Între timp, apele s-au mai domolit, lumea a mai plecat în vacanţă, s-a desfăşurat Campionatul European de fotbal, iar statu-quoul se pare că se va menţine până cel puţin după alegerile parlamentare.Contestatarii lui Stângă argumentează că ...

Fără tren direct spre Iași, în următoarele zile

Marți, 02 Iulie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Lucrările anunțate de CFR SA la infrastructura feroviară dintre stațiile Tecuci, Tecuci Nord și Frunzeasca, în perioada 1-9 iulie, lasă Galațiul, pentru câteva zile, fără tren direct spre Cluj Napoca, cu trecere prin Iaşi. Ambele orașe sunt centre universitare cu mulți studenți gălățeni, dar și centre de performanță în medicină, la fel, accesate de mulți gălățeni. Sunt bolnavi de cancer, de inimă, de exemplu, care merg periodic la Iași sau Cluj, pentru consult și tr ...

Tupeul lor, paguba noastră

Luni, 01 Iulie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Democraţia costă! Asta am învăţat încă din studenţie. Şi oricât de mari ni s-ar părea costurile pluralismului politic, ale democraţiei în sine, sunt incomensurabil mai mici decât ale unui regim totalitar. Dar asta nu mă împiedică să urmăresc cu atenţie şi îngrijorare modul în care se plănuiesc şi se cheltuiesc banii publici. Plătim democraţia, cheltuim bani pentru alegerile pe care ni le asumăm. Dar nu ca proştii! Sau fiind luaţi de proşti. Mi s-a părut normal s ...

Dunărea noastră, între poeţi şi braconieri

Sâmbătă, 29 Iunie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când sărbătorim, pe 29 iunie, Ziua Dunării, şi 30 de când s-a semnat, la Sofia, în 1994, Convenția privind Cooperarea pentru Protecția și Utilizarea Durabilă a Fluviului Dunărea (ICPDR). Două, respectiv trei decenii de când lucrurile pe care ar trebui să le facem, toţi cei 90 de milioane de oameni din cele 19 ţări semnatare, dar şi turiştii care vizitează, an de an, bătrânul fluviu, de la izvoarele germane, la delta românească, sun ...

Când faci o mutare de geniu şi lumea n-o înţelege

Vineri, 28 Iunie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Imediat după alegerile europarlamentare din Franţa, câştigate clar de partidul de extremă dreapta, cu 32% din voturi, preşedintele Emmanuel Macron a surprins pe toată lumea anunțând dizolvarea Parlamentului și convocarea rapidă a alegerilor parlamentare anticipate, pe 30 iunie şi 7 iulie. De atunci au trecut mai bine de două săptămâni şi mai toţi analiştii comentează despre haosul politic din Franţa şi despre ce dezastru se va întâmpla când legislativul va fi dominat de ...

S-a aflat de ce nu moare corupția!

Joi, 27 Iunie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cei care sunt nemulțumiți de felul în care (nu) merg treburile în România și cred că țara e coruptă până în măduva oaselor trebuie să știe că lupta cu flagelul nu se face "pe burta goală". Cu lefuri de câteva mii de euro lunar, procurorii Anticorupție consideră că sunt luați la mișto și au dat Statul în judecată.Da, ați citit bine. Procurorii Anticorupție se consideră discriminați. Pentru că ei au aceleași studii și sunt supuși acelorași condiții la accederea ...

Să moară și capra vecinului!

Miercuri, 26 Iunie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
După Campionatul European de fotbal, care se desfășoară în această perioadă și care ține prima pagină a publicațiilor fizice și online, un alt subiect intens disputat este Evaluarea Națională. La fel ca  la fotbal, căci trimiterea la C.E. nu e întâmplătoare, toată lumea se pricepe la învățământ. Cum marți a avut loc prima probă de la Evaluare, cea la limba română, imediat după au apărut discuții, comentarii și păreri, una mai neavizată ca alta. Dar așa cum ne ...
Nici nu am apucat ”să intrăm în pâine” cu majorarea salariului minim net la 2.363 de lei, cu 280 lei peste cel actual, că deja Executivul pune pe masă... salariul minim european. Alt calcul, dar la aceleași portofele... Dacă e să ne luăm după statistici, cam 1,8 milioane de angajați ar urma să beneficieze direct de majorarea salariului minim ce se va aplica din luna iulie, însă în realitate lucrurile nu se opresc aici.Salariul minim pe economie este, dincolo de valoarea lui ...

Cine își mai permite vacanțe

Luni, 24 Iunie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Luni, 24 iunie, a doua zi de Rusalii, încă una dintre zilele libere legale de care se bucură românii. O luni de după un weekend, care, evident, s-a transformat pentru unii în minivacanță, mai ales că vineri, 21 iunie, s-au încheiat și cursurile pentru toți școlarii.Rețelele de socializare s-au umplut de fotografii de la mare, fie de la noi, fie de la bulgari, de drumuri de munte cu de-acum obișnuiții urși surprinși la plimbare sau la cerșit alimente, de mâncare frumos prezent ...

Dunărea are apă destulă, dar nu ne-o bagă și-n traistă

Sâmbătă, 22 Iunie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mi-e greu să înțeleg cum de vara ne-a luat prin surprindere și ne-a prins fără apă în arteziene. Probabil că ați citit textul "De ce «Păpădia» nu ne va răcori în această vară", scris de Anca Melinte și publicat vineri, 21 iunie. Cei care l-ați citit ați putut afla că "Păpădia" din Țiglina I are nevoie să-i fie înlocuite toate echipamentele, că arteziana din Parcul ”Eminescu” arată ca o țâșnitoare cu un jet cât înălțimea unui copil de opt-nouă ani, că nou ...
Pagina 9 din 36