EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Bursieri Erasmus, la Galaţi: Cum se vede studenţia prin ochii tinerilor străini

Scris de Sâmbătă, 01 Februarie 2014
Pentru unii tineri străini, aflaţi la Universitatea „Dunărea de Jos” în calitate de bursieri „Erasmus”, studenţia în România se dovedeşte a fi una inedită, mai ales atunci când comparară sistemul de învăţământ românesc cu cel din care provin. Doi studenţi portughezi şi o studentă din Turcia, beneficiari ai acestui program…

După mai bine de zece ani de absenţă: Se reînfiinţează şcolile profesionale

Scris de Sâmbătă, 01 Februarie 2014
* Bursa de 200 de lei va fi acordată în continuare pentru toţi cei trei ani de studiu * Elevii pot primi şi alte ajutoare financiare din partea agenţilor economici care încheie parteneriate cu şcoala * Se organizează trei etape de admitere în învăţământul profesional După mai bine de zece…

Să vină vacanţa! Şcolile din municipiul şi judeţul Galaţi rămân închise şi vineri

Scris de Joi, 30 Ianuarie 2014
Condiţiile meteo din ultimele zile au acoperit Galaţiul cu un strat de zăpadă de aproape un metru. Astfel, s-a luat decizia ca vacanţa să înceapă, practic, de joi. "Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a decis ca şcolile care au avut suspendate cursurile timp de patru zile să fie închise şi vineri",…

Expoziţie la Universitatea "Dunărea de Jos"/ Evoluţia industrială, în fotografie şi video

Scris de Joi, 30 Ianuarie 2014
Joi, la ora 11,30, în Sala Senatului Universităţii „Dunărea de Jos”, va fi inaugurată expoziţia multimedia itinerantă „Evoluţia industrială în zona Mării Negre: exemple din Grecia, România şi Armenia”. Aceasta este realizată în cadrul unui proiect internaţional finanţat de Uniunea Europeană, coordonat de Muzeul de Ştiinţă şi Tehnologie din Salonic…

Directorul Colegiului „Spiru Haret”: „Manualele la matematică nu pot fi folosite”

Scris de Miercuri, 29 Ianuarie 2014
Decizia ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, ca profesorii să nu mai ceară caiete speciale şi manuale auxiliare elevilor a stârnit valuri de nemulţumiri în rândul profesorilor, care susţin că una se vede din scaunul ministerial şi alta e, de fapt, realitatea la clase. Unul dintre profesorii care s-a declarat vădit împotriva…

18 elevi de la CNVA vor „testa” meseriile de la Bruxelles

Scris de Miercuri, 29 Ianuarie 2014
* Se caută sponsori pentru vise de-o zi pentru o carieră de mai târziu „Carieră pentru o zi” este un proiect pe care-l dezvoltă elevii de la CNVA, coordonaţi de profesorul Corneliu Goldu. În perioada 27-30 martie, 18 elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a vor experimenta…

Directoare de liceu, acuzată a doua oară de abuz în serviciu

Scris de Miercuri, 29 Ianuarie 2014
* Fosta secretară a Liceului Tehnologic „H. P. Bengescu” din Iveşti susţine că directoarea instituţiei a dat concurs pentru această funcţie, în timp ce ea avea încă un contract valabil, motiv pentru care a dat-o în judecată * Directoarea susţine că i-a aprobat prelungirea de activitate, dar nu ar fi…

S-au acordat premiile concursului MATHGAL, susţinut la Şcoala Nr. 5

Scris de Marți, 28 Ianuarie 2014
Concursul judeţean de matematică MATHGAL s-a desfăşurat sâmbătă 25 ianuarie, la Şcoala Nr. 5. S-au înscris peste 500 de elevi din clasele III-VIII. La clasa a III-a, premiul I a fost obţinut de elevii Aischa Cîmpureanu şi Andrei Rotaru (ambii de la Şcoala Nr. 11), premiul al II-lea - Mario…

O altă zi de vacanţă. Şcolile din municipiul şi judeţul Galaţi rămân închise şi miercuri

Scris de Marți, 28 Ianuarie 2014
* Pentru cei care nu au note suficiente sau sunt în stare de corigenţă situaţia şcolară se va încheia în prima săptămână din semestrul următor Cum o nouă avertizare de cod portocaliu pune stăpânire pe judeţ începând de miercuri dimineaţă, în Comandamentul pentru situaţii de urgenţă s-a luat decizia ca…

Interviu cu Vasile Ciuchină, directorul CNVA: "E o presiune prea mare pe elevul de astăzi!"

Scris de Marți, 28 Ianuarie 2014
- Sunteţi directorul unui colegiu considerat cel mai bun din Galaţi. Este o misiune grea sau uşoară? De ce? - Nu este o misiune deloc uşoară. Mi s-a propus să fiu director în 1987, la patru ani după ce venisem la acest liceu. Prima reacţie a fost să refuz, dar…

Minivacanţa continuă. Şcolile din municipiul şi judeţul Galaţi rămân închise şi marţi

Scris de Luni, 27 Ianuarie 2014
Pentru că meteorologii au prelungit avertizarea de cod portocaliu pentru judeţul Galaţi, s-a decis ca şcolile să rămână închise şi marţi, 28 ianuarie, atât în municipiu, cât şi în judeţ. Conform informaţiilor furnizate de inspectoarea generală Laura Marin, în grădiniţele cu program prelungit din Galaţi şi Tecuci va fi asigurată…

Anunţ important! Studenţii care nu ajung la examene le pot susţine altă dată

Scris de Duminică, 26 Ianuarie 2014
Rectorul Universităţii „Dunărea de jos”, Iulian Bârsan susţine că nu va suspenda examenele programate pentru zilele de luni şi marţi (27 şi 28 ianuarie): „Dacă sunt studenţi care pot ajunge la examene şi au învăţat, este bine să le dăm posibilitatea să le susţină. Dacă însă sunt şi tineri din…

Sub asediul viscolului/ Ministerul Educaţiei ia în calcul sistarea cursurilor din şcolile gălăţene

Scris de Sâmbătă, 25 Ianuarie 2014
În funcţie de situaţia vremii, înregistrată pe parcursul zilei de duminică, 26 ianuarie, inspectoratele şcolar judeţene din judeţele aflate sub incidenţa codului portocaliu de viscol, printre care şi Galaţiul, vor hotărî dacă şi unde se va dispune sistarea cursurilor pentru ziua de luni, 27 ianuarie. În prezent, Ministerul Educaţiei Naţionale…

Sărbătoare la Colegiul „Al. I. Cuza”

Scris de Sâmbătă, 25 Ianuarie 2014
Ca în fiecare an, de Ziua Unirii, Colegiul „Alexandru Ion Cuza” a dat startul acţiunilor care marchează sărbătoarea acestei instituţii. Se vor face vizite la Casa „Cuza”, se vor spune poveşti despre Domnitorul românilor, care va deveni şi subiect de dezbatere. De asemenea, elevii se vor întrece în cunoştinţe despre…

Proiect inedit la Universitatea "Dunărea de Jos". O imprimantă 3D, construită de un tânăr gălăţean

Scris de Vineri, 24 Ianuarie 2014
Un absolvent al Facultăţii de Mecanică din Galaţi a asamblat-o, de la zero, în laboratorul facultăţii Claudiu Şovăilă a urmat specializarea Mecatronică, iar instalaţia, realizată în premieră într-o facultate din România, a reprezentat lucrarea sa de disertaţie la masteratul de Ingineria Sistemelor Integrate de Fabricaţie. Imprimantele 3D funcţionează prin adăugare…

Se schimbă iar modalitatea de salarizare a profesorilor

Scris de Joi, 23 Ianuarie 2014
Liderul gălăţean al FSLI, Adrian Andrăşescu ne-a declarat că, în cadrul Comisiei de dialog social ce s-a desfăşurat miercuri, 22 ianuarie, la Ministerul Finanţelor, ministrul secretar de stat Gheorghe Gherghina a promis că va găsi o soluţie ca profesorii să nu mai piardă bani prin comisioanele pe care le dau…

Anonimă la Inspectoratul Şcolar: Acuze că profesorii strâng bani de la elevi la Şcoala Nr. 5

Scris de Joi, 23 Ianuarie 2014
Conducerea ISJ Galaţi a primit zilele acestea o reclamaţie prin care mai multe cadre didactice de la Şcoala Nr. 5 „Cuza Vodă” ar fi perceput bani de la părinţi, fără a avea justificări despre folosirea lor. „Mai mult nu vă pot spune, decât după finalizarea anchetei pe care deja am…

Cei mai buni elevi la concursul de fizică "Mircea Amarinei"

Scris de Miercuri, 22 Ianuarie 2014
Pe 18 ianuarie s-a desfăşurat concursul de fizică „Mircea Amarinei”. La clasa a VI-a, cel mai bun elev este Alexandru Dumitriu, de la Şcoala nr. 29. Pe locul al II-lea şi al III-lea s-au clasat doi elevi de la CNVA, Răzvan Pripoaie şi Andrei Dragomir.Călin Profir, de la CNVA, a…

Doi elevi din Galaţi povestesc despre viaţa la liceele de lux din Marea Britanie

Scris de Miercuri, 22 Ianuarie 2014
* Doi foşti elevi de la CNVA, Iulian Bold şi Florin Gheorghiu, au câştigat câte o bursă care le acoperă integral costurile pentru a studia un an la licee din Scoţia, respectiv, Anglia * Dotări de poveste, atmosferă relaxată, activităţi extraşcolare foarte multe, stricteţe în purtarea uniformei sunt doar câteva…

Sindicaliştii din învăţământ ies marţi în stradă

Scris de Marți, 21 Ianuarie 2014
Sindicaliştii FSE "Spiru Haret" pichetează, astăzi, sediul Ministerului de Finanţe, nemulţumiţi că plata salariilor se face cu întârziere, din cauza ordinului prin care au fost schimbate procedurile de întocmire a documentelor. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat că aproximativ 100 de cadre didactice vor…

Ce aduce 2014 în învăţământ/ Noutăţi importante pentru elevi şi profesori

Scris de Joi, 16 Ianuarie 2014
* Notele obţinute de elevi în timpul anului şcolar devin mai puţin importante la admiterea lor la facultate sau la liceu * Simulare de bacalaureat şi la clasa a IX-a * Titularizarea se poate face în şase ani de la obţinerea notei 7,00 la concurs Anul 2014 aduce câteva schimbări…

Adio, profesor universitar doctor Dumitru Macovei, drag prieten şi coleg!

Joi, 16 Ianuarie 2014
Consternaţi de durere, de jocul implacabil al sorţii, îl conducem astăzi, către luntrea lui Caron, pe cel care, decenii de-a rândul, a fost profesorul DUMITRU MACOVEI, omul mereu însetat de harul, atât de rar şi de nobil, al cunoaşterii şi al cercetării ştiinţifice! Într-adevăr, în oraşul mângâiat de azurul bătrânului…

Consorţiu doctoral francofon, coordonat de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi

Scris de Miercuri, 15 Ianuarie 2014
Începând cu anul universitar 2014 – 2015, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (FSIA) din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi va coordona un consorţiu doctoral regional în domeniul Ştiinţe şi tehnologii. Este vorba despre un proiect câştigat prin Agenţia Universitară Francofonă, de către Departamentul Ştiinţa Alimentelor, Ingineria Alimentelor…

Ce spun directorii şcolilor din judeţul Galaţi despre cotizaţiile părinţilor

Scris de Miercuri, 15 Ianuarie 2014
* Dacă nu ar fi asociaţiile de părinţi, pe fondul nefinanţării, şcolile ar rămâne cu o mulţime de probleme nerezolvate * Fie pentru gardian, fie pentru dotări, donaţiile sunt binevenite La modul teoretic se spune că învăţământul este gratuit în România. Cu toate acestea statul şi comunitatea locală nu asigură…
Pagina 175 din 214