Peste 250 de amenzi pentru încălcarea legii antifumat

Peste 250 de amenzi pentru încălcarea legii antifumat
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Poliţiştii locali gălăţeni desfăşoară, frecvent, acţiuni care au drept scop respectarea prevederilor Legii 349/2002, modificată şi completată cu Legea 15/2016, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. În urma acestor acţiuni, care au avut loc de la începutul anului 2018, poliţiştii locali de la nivelul municipiului Galaţi au constatat mai multe încălcări ale actului normativ menţionat şi au aplicat 259 de sancţiuni contravenţionale, în sumă totală de 33.150 de lei.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Matei, în primele şase luni ale anului, cele mai multe dintre aceste sancţiuni contravenţionale au fost date unor persoane care fumau în locaţii, precum: spaţii de joacă pentru copii, unităţi de învăţământ, staţii de autobuz, pieţe agroalimentare, autoturisme de serviciu, etc. "Din totalul amenzilor aplicate, un număr de trei s-au îndreptat împotriva agenţilor economici, operatori care au fost sancţionaţi pentru încălcarea Legii 349/2002. În aceste cazuri, valoarea amenzilor a fost de 15.000 de lei", ne-a explicat Aurelia Matei.

Pentru încălcarea prevederilor legii antifumat, în 2017, la nivelul municipiului Galaţi, poliţiştii locali au aplicat 475 de sancţiuni contravenţionale, în sumă totală de 83.600 de lei. Din totalul amenzilor, un număr de 12 au fost date operatorilor economici care au încălcat prevederile Legii 349/2002, modificată şi completată cu Legea 15/2016. În aceste cazuri, valoarea sancţiunilor a depăşit suma de 55.000 de lei.

Reamintim că persoanele fizice care nu respectă prevederile legii antifumat riscă sancţiuni contravenţionale de la 100 la 500 de lei. Persoanele juridice care încalcă Legea 349/2002 - actualizată riscă sancţiuni, după cum urmează: 5.000 de lei - la prima abatere, amendă contravenţională de 10.000 de lei şi sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii - la a doua abatere, iar săvârşirea unei noi contravenţii se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 de lei, plus sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

Citit 1956 ori Ultima modificare Marți, 31 Iulie 2018 21:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.