Alte restricții de circulație în municipiu

Alte restricții de circulație în municipiu
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Primăria municipiului Galați informează că, începând de miercuri, 15 septembrie, având în vedere lucrările de asfaltare a străzii Milcov, traficul rutier se va modifica în interiorul Pieții H.M. Berthelot, partea de sud, în vecinătatea Colegiului Tehnic ”A. Vlaicu”.

Astfel, se va circula în ambele sensuri pe strada Milcov, pe partea dreaptă de deplasare, direcția dinspre Drumul de Centură, începând din dreptul Colegiului Tehnic Energetic „Paul Dimo”. În interiorul Pieței H.M. Berthelot traficul rutier se va desfășura în ambele sensuri, pe partea de nord, până la intersecția cu strada A. Vlaicu, unde se va reveni la traficul normal. Lucrările sunt necesare pentru realizarea obiectivului „Modernizare linii de tramvai și carosabil – străzile Traian Vuia, Henri Coandă și George Coșbuc”.

Totodată, în perioada 15-18 septembrie, având în vedere lucrările de terasamente din zona Cartierului Dimitrie Cantemir, mijloacele de transport care asigură traseul 41 vor întoarce pe platoul de după trecerea la nivel cu calea ferată. Potrivit municipalității, aceste lucrări sunt necesare pentru realizarea obiectivului “Construire stație de epurare ape uzate, cartier Dimitrie Cantemir, Municipiul Galați”.

Citit 1440 ori Ultima modificare Joi, 16 Septembrie 2021 01:25

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro