Consiliul Județean Galați a preluat Spitalul Municipal din Tecuci

Consiliul Județean Galați a preluat Spitalul Municipal din Tecuci
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Luni dimineață, Consiliul Județean (CJ) Galați a preluat, în baza unui protocol de predare-primire, administrarea Spitalului Municipal "Anton Cincu" din Tecuci. Cu această ocazie, președintele CJ, Costel Fotea a declarat că acest proces a fost finalizat după circa un an de zile, timp în care au fost făcute toate demersurile legale, fiind nevoie, inclusiv, de o Hotărâre de Guvern pentru transferarea managementului acestei unități sanitare din nordul județului. "Spitalul are nevoie de investiții majore, fiind singurul care nu a beneficiat de finanțare în ultimii ani, mai ales ținând cont de faptul că deservește circa 150.000 de locuitori din zonă. Pacienții trebuie să poată fi tratați acolo, inclusiv cazurile de urgențe medicale. Vor urma expertizele și studiul de fezabilitate, iar pentru modernizare va fi nevoie de peste 20 milioane de euro, bani ce trebuie obținuți prin noul Program Operațional Regional 2021-2027", a mai spus Costel Fotea.

Cu aceeași ocazie, primarul tecucean Lucian Costin a menționat că bugetul municipiului, unul redus, a determinat acest transfer. "Noi ne-am străduit să asigurăm o activitate normală a unității spitalicești, poate nu la nivelul la care ne-am dorit", a adăugat edilul-șef din Tecuci. Acesta a fost completat de actualul manager al spitalului, medicul Constantin Dinu, care a menționat că ultimele investiții cu adevărat semnificative au fost făcute la Spitalul Municipal "Anton Cincu" în anii '60. În plus, acesta a precizat că activitatea spitalului a fost grevată, în pandemie, de unele datorii la ANAF, motiv pentru care au fost făcute economii, tocmai pentru achitarea acestor debite.

Nu în ultimul rând, președintele Costel Fotea a anunțat că va fi demarat, în scurt timp, un audit al unității sanitare, fiind avută în vedere inclusiv această problemă a plăților restante.

Citit 1141 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Martie 2022 20:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.